Life

Conflict între Relu Pănescu și Războinicii de la Survivor România. Elena Matei și Ionuț Popa i-au spus tot ce aveau pe suflet

Relu Pănescu s-a întors în echipa Războinicilor de la Survivor România. Atitudinea concurentului care a stat în exil cu CRBL a fost extrem de criticată de colegii săi.
22.02.2022 | 23:35
Conflict intre Relu Panescu si Razboinicii de la Survivor Romania Elena Matei si Ionut Popa iau spus tot ce aveau pe suflet
Relu Pănescu, disensiuni cu Războinicii de la Survivor România. Foto: PRO TV
ADVERTISEMENT

Durul Relu Pănescu de la consiliul de nominalizări, difuzat pe 21 februarie 2022, a devenit mai conciliant după ce s-a întors din exil.

Războinicii de la Survivor România l-au luat la întrebări pe vârstnicul grupului, căci erau contrariați de cât de calm și prietenos a fost cu toți, după ce a fost cât pe ce să le declare război.

ADVERTISEMENT

Elena Matei a spus că nu i-a simțit lipsa lui Relu, despre care a zis că e lipsit de empatie, dar cere de fiecare dată compasiune. Relu a avut un schimb dur de replici și cu Ionuț Popa, care i-a mărturisit același lucru.

Relu Pănescu, luat la țintă de Războinicii de la Survivor România

Alex Delea a încercat să glumească la întoarcerea concurentului. Șatenul a încercat să detensioneze puțin situația. Acesta l-a întrebat cum a fost la hotelul de 5 stele unde a stat, dar Relu nu a fost tocmai încântat de întrebare.

ADVERTISEMENT

Pe urmă, concurenții i-au reproșat lui Relu că se izolează singur și că nu este foarte activ în grupul din care face parte. Toți Războinicii i-au aruncat vorbe grele lui Pănescu. I-au amintit, printre altele, că se plânge înainte de fiecare joc în care intră. Acesta ar invoca tot felul de motive, trăgând moralul echipei în jos.

„Faptul că am iertat ce s-a întâmplat, nu înseamnă că am și uitat”, a declarat Relu la testimoniale.

ADVERTISEMENT

Elena Matei a dezvăluit apoi că ea îl va evita pe Relu cât va putea de mult, deoarece prezența lui nu îi dă o stare de bine. Un alt reproș pe care i l-au adus concurenții este faptul că el niciodată nu participă la gătit. Fetele i-au spus că nu este în stare nici măcar să își prăjească de multe ori cocosul.

Ionuț Popa a vrut să știe ce are Relu împotriva lui, întrerupându-l în timp ce acesta susținea un monolog despre situația din exil. „La consiliu mai aveai puțin și-mi spărgeai urechile”, i-a spus Popa.

ADVERTISEMENT

„A venit ca un mielușel”

Și Alexandru Nedelcu a fost deranjat de schimbarea de atitudine a lui Relu. A insinuat că nu ar fi taman cel mai asumat membru al grupului. „A venit ca un mielușel”, a remarcat Nedelcu la testimoniale.

Rămâne de văzut cum va evolua relația lui Relu cu colegii săi. Cert este că pe concurent nu îl așteaptă vremuri bune. Și-a pus toată echipa în cap. Interesant este faptul că Războinicii nu au dezbătut faptul că Relu nu a primit mâncare de la ei.

 

ADVERTISEMENT