Life

Confruntarea dintre un porc spinos și un leopard care a devenit virală. Cine a câștigat duelul – Video

21.05.2020 | 11:42
Confruntarea dintre un porc spinos si un leopard care a devenit virala Cine a castigat duelul  Video
ADVERTISEMENT

Un pui de leopard și-a găsit nașul! Un videoclip cu confruntarea dintre felină și un porc spinos a devenit viral pe Twitter, iar imaginile arată cât de deștepți pot fi porcii cu țepi atunci când trebuie să se apere de prădători.

Duel între un porc spinos și un leopard

Clipul care a înnebunit rețeaua de socializare Twitter a fost filmat într-o rezervație naturală din India și, spre surprinderea cameramanului, leopardul a ieșit vătămat din duelul cu animalul cu spini.

ADVERTISEMENT

Întâlnirea dintre puiul de leopard și porc a avut loc într-o noapte, după cum se poate observa din videoclipul de mai jos.

Felina urmărește cu mult tact porcul pentru a-l înhăța și, până în ultima clipă, este convinsă că prada e a ei.

ADVERTISEMENT

Clipul, văzut de 48 de milioane de oameni

Într-un mod cu totul neașteptat, porcul spinos simte că pericolul se află în spatele său și face câțiva pași înapoi, ca și cum ar avea ochi în spate, înțepând puiul de leopard.

Această scenă arată cât de deștepți pot fi acești porci atunci când simt că primejdia este aproape, știind să se folosească de spinii lor pentru a se apăra.

ADVERTISEMENT

Clipul a fost filmat chiar de unul dintre angajații rezervației naturale respective pe 16 mai, iar de atunci s-a distribuit în cascadă pe Twitter și Facebook.

Cu toate că felinele nu se lasă foarte ușor atunci când simt că prada lor este aproape de a deveni cină, leopardul s-a speriat destul de tare și s-a dat la o parte după ce a fost înțepat de porcul spinos, căutând, probabil, o altă victimă, fără țepi.

ADVERTISEMENT

Videoclipul are, până la data de 21 mai, peste 48 de milioane de vizualizări și este unul dintre cele mai urmărite clipuri cu animale din luna mai din întreaga lume. Iată mai jos imaginile văzute de internauții din lumea întreagă!

 

ADVERTISEMENT
Tags: