News

Congresul PNL și Untold, invocate în decizia Curţii de Apel Cluj de a anula starea de alertă și certificatul verde

Curtea de Apel Cluj a explicat de ce a impus anularea stării de alertă și a certificatului verde. Congresul PNL și festivalul Untold, două evenimente invocate de judecători.
04.10.2021 | 18:04
Congresul PNL si Untold invocate in decizia Curtii de Apel Cluj de a anula starea de alerta si certificatul verde
ADVERTISEMENT

La finele lunii septembrie, ​​Curtea de Apel din Cluj a anulat hotărârile de Guvern privind prelungirea stării de alertă, precum și pe cea referitoare la introducerea certificatului verde Covid-19.

Decizia din 28 septembrie a fost luată de un complet de judecători care a admis o acţiune formulată de două persoane fizice ( Kapza Mikolt Krisztina și Marin Gabriel).

ADVERTISEMENT

Între timp, au venit și explicațiile judecătorilor în privința luării acestei decizii. Astfel, desfășurarea unor festivaluri precum Untold sau Electric Castle, dar şi organizarea congresului PNL, sunt invocate în ordonanţa preşedinţială prin care Curtea de Apel Cluj a anulat deciziile Executivului.

Congresul PNL și Untold, invocate în decizia Curţii de Apel Cluj de a anula starea de alertă şi certificatul verde

Curtea de Apel Cluj a motivat decizia privind anularea, pe 28 septembrie, în prima instanță, a unor hotărâri de Guvern care impun certificatul verde și prelungirea stării de alertă în România.

ADVERTISEMENT

În motivarea hotărârii judecătorilor din Ardeal este invocată multitudinea de festivaluri cărora Guvernul le-a dat undă verde, în ciuda unui context epidemiologic extrem de grav.

Judecătorii spun că, în paralel cu măsuri restrictive, Guvernul a permis festivalul Untold care a avut o participare potrivit organizatorilor de 360.000 de persoane, circa 75.000 de persoane pe zi, iar cu toate că Guvernul a invocat creșterea activității epidemice nu a modificat condițiile stabilite pentru participarea la festivaluri, lăsând plafonul maxim de 75.000 persoane.

ADVERTISEMENT

De asemenea, Curtea de Apel Cluj vorbește în motivare și de Congresul celor de la PNL, organizat cu circa 5.000 de persoane, toate prezente într-un spațiu închis.

Motivarea Curții de Apel Cluj

Tot în această perioadă, au mai fost organizate, la Cluj Napoca, festivalurile Electric Castle la care au participat circa 186.000 persoane și Jazz în the Park cu circa 100.000 persoane, în timp ce la București s-a desfășurat festivalul Saga, cu participarea a circa 135.000 de oameni.

ADVERTISEMENT

”Curtea remarcă că la data de 09.09.2021 când a fost adoptat HG 932/2021 a început festivalul Untold care a avut o participare potrivit organizatorilor de 360 de mii de persoane, circa 75.000 de persoane pe zi, iar cu toate că Guvernul a invocat creşterea activităţii epidemice nu a modificat condiţiile stabilite pentru participarea la festivaluri, lăsând plafonul maxim de 75.000 persoane.

Anterior doar la Cluj-Napoca au mai existat festivalurile Electric Castle la care au participat circa 186.000 persoane şi Jazz in the Park cu circa 100.000 persoane, în timp ce la Bucureşti s-a desfăşurat festivalul Saga, cu participarea a circa 135.000 de oameni şi Congresul Partidul Naţional Liberal cu circa 5000 de oameni prezenţi în interiorul locului de desfăşurare.

Or, în condiţiile în care astfel de evenimente ar avea loc lunar, majoritatea populaţiei ar fi purtătoare a virusului SARS COV 2, iar România ar rămâne permanent în stare de alertă.

Prin urmare, s-a luat dubla măsură a restricţionării pe de o parte de la evenimente fireşti cum ar fi activităţile sportive, luatul mesei la un restaurant, activităţi cu adevărat culturale, iar pe de altă parte a fost permisă organizarea unor evenimente ce implică participarea a zeci de mii de persoane şi care generează o aglomerare de persoane unde este discutabil dacă se poate menţine o distanţă de control şi această modalitate de normare este cel puţin nefirească”, se arată în Ordonanţa preşedinţială nr. 236/28 septembrie 2021 a Curţii de apel Cluj, conform G4Media.

ADVERTISEMENT