News

Fața nevăzută a ultimului congres PCR. Se pregătea, în secret, debarcarea lui Nicolae Ceaușescu? Ce scrisoare a primit dictatorul cu o lună înainte de execuție

Congresul al XIV-lea îl reconfirma pe Nicolae Ceaușescu drept președinte al României socialiste. La doar o lună distanță, regimul comunist se prăbușea, iar liderul și soția sa mureau împușcați la zid.
24.11.2021 | 08:00
Fata nevazuta a ultimului congres PCR Se pregatea in secret debarcarea lui Nicolae Ceausescu Ce scrisoare a primit dictatorul cu o luna inainte de executie
Era conștient Nicolae Ceaușescu de ce avea să se întâmple la scurt timp după Congres?
ADVERTISEMENT

Fața nevăzută a Congresului al XIV-lea al PCR din 20-24 noiembrie 1989 a presupus punerea în mișcare a unui imens aparat de propagandă și cenzură.

În aprilie 1989, Președintele României socialiste și secretarul general al PCR, Nicolae Ceaușescu, anunțase achitarea datoriei externe a României care era cifrată la 11 miliarde dolari. Incapacitatea de plată în care România riscase să intre in 1982 îl determinase pe Ceaușescu să ordone achitarea datoriei externe integral. Au fost ani de privațiuni, restricții dure și lipsuri mari pentru populație. Epoca de Aur se traducea prin lipsa curentului, frigul din case și cozile interminabile la alimente și carburanți.

ADVERTISEMENT

În vara anului 1989 se celebrase cu un fast deosebit „a 45-a aniversare a marii revoluții antifasciste și antiimperialiste de la 23 august 1944”, ziua națională a României socialiste.

Europa de Est se schimba din temelii în 1989

Anul 1989 începuse pentru Europa de Est sub semnul schimbărilor profunde. Venirea la putere, în URSS a reformistului Mihail S. Gorbaciov în 1985 a dus la încercarea de reformă a comunismului prin glasnost-dezgheț și perestroika-reconstrucție. Evident, acest val nu putea rămâne fără urmări în statele Europei de Est. Reformele de la Moscova semnificau faptul că URSS nu ar mai fi intervenit în schimbările din lagărul socialist cum procedase în 1956 în Ungaria și în 1968 în Cehoslovacia.

ADVERTISEMENT

La 22 mai 1988, reformistul Karoly Grosz l-a înlocuit pe Janos Kadar. Premierul ungar Miklos Nemeth a vizitat URSS în martie 1989. Mihail Gorbaciov i-a spus că nu era de acord să existe mai multe partide în Ungaria, dar că URSS nu va repeta scenariul intervenției din 1956.

La 11 iulie 1989, Președintele SUA, George Bush a vizitat Budapesta, fapt interpretat ca o șansă a schimbării.

ADVERTISEMENT

La 23 octombrie 1989, Ungaria renunța să se numească „Republica Populară Ungară”.

În Polonia, la 4 iunie 1989, „Solidaritatea” a obținut o victorie răsunătoare. Monopolul puterii deținute de către comuniști devenea istorie.

George Bush, Președintele SUA a vizitat în 10 iulie 1989 Polonia, pentru 48 de ore.  Mihail Gorbaciov a mers la Varșovia, imediat după plecarea lui Bush la Budapesta.

ADVERTISEMENT

Wojciech Witold Jaruzelski, liderul comunist polonez a demisionat din fruntea comuniștilor la 29 iulie 1989. „Solidaritatea” lui Lech Walesa și comuniștii au format un guvern de largă coaliție.

În RDG, la 18 octombrie 1989, Egon Krenz l-a înlocuit pe tradiționalistul Erich Honecker. La 9 noiembrie 1989, Zidul Berlinului s-a prăbușit. Începea drumul reunificării Germaniei, divizate după cel de al doilea război Mondial.

În Cehoslovacia, în perioada 17-27 noiembrie 1989, marile proteste au dus la părăsirea puterii de către comuniști.

În Bulgaria, Petar Mladenov l-a înlocuit pe liderul Todor Jivkov un pro-sovietic convins, la 9 noiembrie 1989.

Europa de Est era un cazan sub presiune în 1989. România socialistă promova „victoria socialismului”

Regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu se confruntase cu marea revoltă de la Brașov din 15 noiembrie 1987, când muncitorii de la uzina de autocamioane s-au revoltat pentru că nu își luaseră salariile. O revoltă mai fusese și în 1977 în Valea Jiului, dar ambele fuseseră reprimate cu ajutorul Securității, iar focarele de revoltă fuseseră asanate prin măsuri represive dure.

Radioteleviziunea Română, presa oficială (Scînteia și România Liberă) păstraseră o tăcere de mormânt față de transformările din statele vecine pe tot parcursul anului 1989.

Românii aflaseră însă de la „Radio Europa Liberă” de toate schimbările din Europa de Est. În plus, realizatorii români ai emisiunilor relatau pe larg că în Vestul Europei se știa de suferințele românilor.

Așadar, la 20 noiembrie 1989, singurul lider comunist în funcție, cu pretenții de autocrat era Nicolae Ceaușescu. Până atunci, toate publicațiile preamăreau „victoria socialismului” în România.

La cel de al XIV-lea Congres, Ceaușescu a fost reconfirmat practic, și nu reales

Securitatea și aparatul de propagandă al PCR pregătiseră atent Congresul. Nicolae Ceaușescu trebuia să nu aibă practic opoziție. Circulau zvonuri că ar putea fi desemnat ca succesor Nicu Ceaușescu, cel de-al treilea fiu al cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu. Acesta însă fusese trimis ca Prim-secretar al PCR Sibiu. Practic, nu era la București, centrul puterii. S-a spus că tocmai Elena Ceaușescu l-ar fi izolat tocmai pentru a pune capăt acestor tentative.

„Ceaușescu reales la al XIV-lea Congres” nu a fost decât o lozincă. Cine cunoaște modul în care lucra aparatul tehnic al PCR în interior, deciziile se luau la „Centru” și se implementau pornind de la „organizațiile de bază”. Adică, de la bază, spre vârf, astfel că organizațiile comunale, orășenești și județene nu aveau capacitatea de a se opune. Practic, s-a impus ca delegații să îl confirme pe Nicolae Ceaușescu drept secretar-general PCR și, implicit, șef al statului român. Fiecare organizație de bază știa că el era singurul candidat. Nicolae Ceaușescu nu uitase atitudinea din 1979, de la Congresul XII când un vechi lider comunist, Constantin Pârvulescu, criticase deschis faptul că se știa și atunci dinainte cine trebuia ales. De ce ar fi fost altfel în 1989? Trecuseră 10 ani și contextul internațional era nefavorabil.

În 13 august 1988, Nicolae Ceaușescu vizitase Brașovul și văzuse că totul era în ordine. În realitate, Securitatea îndepărtase muncitorii de la Autocamioane pe traseul vizitei în uzină, în locul lor fiind aduși muncitori de la alte fabrici din oraș care nu participaseră la revoltă.

Congresul a început la 20 noiembrie 1989 cu raportul PCR pe care Ceaușescu l-a corectat la virgulă, după cum afirma Constantin Olteanu, general de armată și demnitar comunist, unul dintre cei care lucraseră la raport. Tot generalul Olteanu a declarat și faptul că era normal ca la Congres, Ceaușescu să fie reconfirmat nu reales. Adică el confirmă că alegerea s-a făcut pe etape, înainte de 20 noiembrie 1989, votul delegaților fiind numai o reprezentație finală îndelung repetată.

Ceaușescu a citit fără ochelari timp de 6 ore. Cifrele erau amețitoare. Cincinalul 1991-1995 trebuia să aducă o productivitate minimă de 100 000 lei pe cap de locuitor. În 1995, cel puțin 20 județe trebuiau să atingă cifra de 150 000 lei pe cap de locuitor. Raportul a trecut în revistă plata datoriei externe, investițiile în infrastructură realizate și care urmau să fie făcute. Fiecare „județeană de partid” raportase recorduri la darea în folosință de apartamente, producții record agricole și industriale. Se preciza că se vor recupera anumite întârzieri în anumite ramuri.

Se accentua ideea solidarității partidelor comuniste. Totuși, nu se spusese o vorbă despre ceea ce se petrecuse în Europa de Est.

La 24 noiembrie 1989, Ceaușescu a fost confirmat fără emoții iar Congresul XIV se pregătea să își caute drum spre manualele de istorie. Evident, puțini își închipuiau că va fi ultimul, iar Ceaușescu va dispărea fix peste o lună, murind executat la zidul unei unități militare.

Bănuiau comuniștii români că schimbarea se va produce în mai puțin de o lună?

Pare greu de crezut că momentul decembrie 1989 nu era o surpriză pentru Ceaușescu. ”Scrisoarea celor șase” (semnată în martie 1989 de șase foști demnitari comuniști de rang înalt, marginalizați de Ceaușescu) îl avertiza că România nu putea să rămână în afara cursului istoriei. La Iași, exista un comitet revoluționar. De asemenea, dacă este să îl credem pe Nicolae Militaru, un actor important al momentului decembrie 1989, Frontul Salvării Naționale funcționa de cel puțin șase luni.

În emigrația românească de peste Ocean existau oameni care scriau în presa americană despre posibila răsturnare prin forță și chiar despre execuția lui Nicolae Ceaușescu, dictatorul român care izolase complet România, condamnându-și poporul la tot mai multe privațiuni, refuzând să vadă schimbările care începuseră să apară în lagărul socialist.

Astfel, la 2 aprilie 1989, deci cu aproximativ opt luni înainte de revoluția din decembrie,  ziarul ”Micro Magazin” din New York publica articolul ”În România, condițiile pentru o revoluție populară sau pentru o schimbare deosebită sunt mai coapte ca oricând!”, semnat de către scriitorul, poetul, publicistul, dramaturgul și artistul plastic Cristian Petru Bălan, în prezent, membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe. În articol, acesta spunea că regimul va fi înlăturat prin lupte de stradă, iar cuplul dictatorial va sfârși executat.

La 25 noiembrie 1989, la o zi după al XIV-lea Congres,  Cristian Petru Bălan publica tot în ”Micro Magazin”, articolul „Domnule Ceaușescu, nu rămâne decât să demisionați!“. Acest articol, îl avertiza pe Nicolae Ceaușescu asupra faptului că dacă nu se retrăgea și nu permitea trecerea României la democrație, va ajunge să fie judecat de către un tribunal militar și să fie condamnat la moarte pentru acțiunile sale dictatoriale. Autorul i-a trimis articolul, prin poștă, chiar dictatorului Nicolae Ceaușescu.

Ideea este că aceste fapte s-au petrecut exact la o lună după ce au fost scrise. A mai fost o acțiune care a trecut neobservată de mulți. Înainte de Congres, în 10 noiembrie 1989, un ordin al lui Ceaușescu plasa trupele de grăniceri din subordinea Ministerului Apărării Naționale în subordinea Ministerului de Interne, căruia i se subordona și Securitatea.

Ceaușescu se gândea că dacă informațiile Securității erau transmise direct la grăniceri în cadrul MAI în loc să suporte proceduri intermediare de transmitere către MApN, grănicerii vor putea să îi oprească pe cei care ar fi tranzitat frontierele României și ar fi putut pune la cale diversiuni.

Granițele, subiectul obsesiv pentru Nicolae Ceaușescu. Exemplul grăitor al vecinilor din Vest

Obsesia lui Ceaușescu față de granițe era legată de faptul că Ungaria decisese în primăvară (2 mai 1989, imediat după Ziua Muncii de 1 Mai) să demonteze gardul de sârmă ghimpată de la frontiera cu Austria. La 19 august 1989, mii de est-germani care veneau în Ungaria ca turiști, au mers la picnic, în zona de frontieră și au fost lăsați să treacă. În septembrie 1989, peste 1.500 de Trabanturi cu turiști est-germani erau abandonate în fața ambasadelor RFG din Praga, Varșovia și Budapesta. Toți au putut pleca legal spre RFG cu garnituri speciale de tren.

În presa de la București, au apărut o serie de știri, dar sub imaginea unor „tulburări neo-naziste”. La „Europa Liberă”, evident, românii au aflat adevărul.

Se știe că vara și iarna, în vacanțe, creștea numărul de turiști est-germani, sovietici, cehoslovaci care veneau în România. Aceștia veneau de obicei cu lucruri pe care să le vândă, aduse în mașinile personale. Unii aveau și butoaie mici cu carburant pentru a nu rămâne în pană în România, unde combustibilii erau cartelați.

În 1989, talciocul de la Timișoara unde iugoslavii veneau să vândă produse occidentale (Iugoslavia era la acea dată un soi de paradis pentru blocul comunist, având granițe libere spre Vest) s-a închis inexplicabil. Astfel, mulți timișoreni și nu numai erau nemulțumiți fiindcă sperau să cumpere de acolo multe produse care nu se găseau în magazinele românești.

S-a spus că entuziasmul de după victoria României contra Danemarcei din noiembrie 1989 a alertat Securitatea din București. Existau informații că numărul mare de suporteri care au fost prezenți pe „Ghencea” ar fi putut să fie deturnați spre manifestații ostile la adresa regimului. Asta, înainte de Congresul al XIV-lea ar fi fost o palmă usturătoare.

Acum, la 32 de ani de la evenimente, pare foarte clar că s-a urmărit scoaterea grănicerilor de la MApN, fiindcă ministrul Vasile Milea era „sută la sută” loial lui Ceaușescu. Milea fusese dat afară din Armată pe când era comandant de unitate, pentru că asfaltase fără ordin un drum de acces la unitatea pe care o comanda.

Ceaușescu l-a reintegrat în Armată pentru că îl cunoștea din perioada când a lucrat la Direcția Politică Superioară a Armatei. Milea a trimis tehnică de luptă în Argeș, la o serie de revolte anti-colectivizare pe care Ceaușescu le-a reprimat.

Așa se și explică moartea suspectă a lui Vasile Milea (găsit împușcat în inimă în biroul său de la MApN), pe care Ceaușescu l-a făcut trădător. Versiunea oficială a morții generalului Vasile Milea a fost „sinucidere”.

A fost Congresul al XIV-lea o diversiune menită să adoarmă vigilența celor rămași loiali lui Ceaușescu?

Așadar, exista posibilitatea ca după trecerea la MAI, trupele de grăniceri să fi „închis ochii”, iar în noiembrie-decembrie să fi intrat mai mulți străini în țară care să fi contribuit la extinderea revoluției de la Timișoara, în toată țara.

Securitatea i-a trimis lui Nicolae Ceaușescu un document strict-secret despre întâlnirea din Malta din 2-3 decembrie 1989. Documentul semnat de generalul Iulian Vlad arăta clar că urmau să se discute acolo elemente legate de supravegherea schimbărilor din Europa de Est, fără intervenții directe.

La 4 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a fost la Moscova, de unde s-a întors foarte dezamăgit. Mihail Gorbaciov a menținut tonul critic din 1987 și a spus că URSS nu va interveni în schimbări.

Martorii oculari spun că Nicolae Ceaușescu, la ultima vânătoare la care a a participat, la 10 decembrie 1989, era slăbit, iar fața avea o paloare cadaverică.

Totuși, în condițiile represiunii Revoluției de la Timișoara, la 18-20 decembrie 1989, Ceaușescu pleacă în Iran, într-o vizită de lucru. Voia să arate că era încă agreat pe plan extern? A fost asta o gafă? Cei lăsați în locul lui au comis abuzuri care au provocat mai multe proteste. În 20 decembrie, România intra în stare de asediu. Discursul lui Ceaușescu insista pe opera „elementelor huliganice”, „agenturilor străine” și a forțelor externe ostile României. Ceaușescu a reproșat faptul că nu s-a tras în populația civilă și că nu au fost trimiși muncitorii din Oltenia să potolească revoltele. În fapt, au fost trimiși, dar trenurile au fost trase pe linie moartă înainte de a intra în Gara Timișoara.

Organizarea mitingului din București din 21 decembrie 1989 a fost considerată tot o gafă. Ceaușescu a permis adunarea unui număr mare de oameni, iar adunarea putea fi ușor deturnată contra lui.

Evenimentele sângeroase din decembrie 1989 au arătat că Nicolae Ceaușescu nu putea fi îndepărtat prin lovituri de palat. Avea fidelii lui în structurile subordonate. La nivel înalt, era înconjurat numai de oameni mediocri care nu ar fi schițat niciun gest de revoltă. Se aștepta cineva ca Nicolae Ceaușescu să fie dat jos de Emil Bobu? Cel care îi spunea câinelui lui Ceaușescu: „Vă rog frumos să nu lătrați, tovarășe Corbu!”?

Victor Stănculescu fusese numit ministrul apărării, dar generalul a evitat numirea punându-și un picior în gips. La un moment dat, MApN a fost condus de Ilie Ceaușescu, general-maior, fratele lui Nicolae Ceaușescu,

Victor Stănculescu, omul în care Ceaușescu avea încredere avea însă alte planuri: arestarea și execuția sumară a Ceaușeștilor. Acestea s-au concretizat la 25 decembrie 1989, în ziua de Crăciun. Era o zi pe care românii o sărbătoreau pe ascuns. 25 decembrie nu a fost niciodată zi liberă în comunism.

În concluzie,  întrebarea: “A fost Congresul al XIV-lea al PCR regia perfectă prin care s-a declanșat debarcarea lui Nicolae Ceaușescu?” își poate găsi parțial un răspuns favorabil.

ADVERTISEMENT