La 21 de ani, Billy Kenny avea perspectiva unei cariere de excepție. A ratat totul, prematur, în Premier League. A continuat însă să consume cocaină și alcool, un sfert de veac. Două cure de dezintoxicare și mulțimea de oameni ce i-au fost alături nu l-au putut convinge să schimbe lucrurile. Avea să o facă însă după moartea mamei sale pentru a reveni la viață.
În Marea Britanie se consideră că Billy Kenny este unul dintre cele mai mari talente pe care fotbalul englez le-a pierdut în întreaga sa istorie. Și poate că pe bună dreptate.
La 19 ani bifase deja o prezență pentru naționala U21. Era dorit de Manchester United și Liverpool, dar n-avea în gând decât să meargă pe urmele tatălui său, la Everton.
A izbutit. Și la primul Merseyside Derby era declarat omul meciului într-o victorie 2-1 contra unui Liverpool antrenat de Souness, în decembrie 1992. Iar Peter Beardsley îl numea ”Gazza de pe Goodison Park”.
Din păcate pentru el, asemănărea cu Paul Gascoigne nu s-a rezumat la talent. Ci și l-a consumul de alcool. La care a adăugat cocaina. Astfel că 15 luni mai târziu, după doar 17 meciuri în Premier League, marcat și de accidentări repetate, ieșea prin ușa din dos. Retrăgându-se definitiv după alți doi ani în care a mai bifat 4 jocuri la Oldham Athletic și Barrow.
La vremea când a prins prima echipă, în fotbalul englez încă era prezent cultul pub-urilor. Iar el a vrut să țină pasul cu veteranii. Chiar dacă au existat și colegi, precum Dave Watson și John Ebbrell, care au încercat să-l țină-n frâu.
”Nu băusem în viața mea o bere până să fiu promovat la prima echipă a lui Everton. Nu făceam asta înainte. Simțeam că trebuie să să mă comport ca atare ca să fac parte din lotul echipei mari, pentru că eram doar un copil”, rememorează Billy Kenny.
Lucrurile s-au schimbat dramatic după ce s-a accidentat. Avea o mulțime de timp liber. Și bani. Dar și o depresie cauzată de faptul că nu poate juca. Pe care a crezut că o poate îndepărta cu alcool și cocaină. Everton l-a trimis la reabilitare. Dar a dat de oameni dependenți. Și în loc să renunțe s-a afundat și mai mult.
”Am băut timp de 25 de ani și am consumat cocaină timp de 25 de ani. Și când spun asta, spun că o făceam non-stop. Sunt surprins că încă sunt în viață.
Obișnuiam să mă trezesc, să beau timp de două-trei zile, după aceea dormeam timp de două zile, mâncam mâncare chinezească și o luam de la capăt”, a declarat Billy Kenny pentru Liverpool Echo.
A urmat o nouă cură de dezitoxicare, în Africa de Sud. Nici aceea nu a funcționat. ”Cel mai rău pentru mine a fost să-mi pun pe mama și pe tata să treacă prin asta. Am fost un egoist notoriu. Nu-mi doream decât alcool și droguri.
Acesta este cel mai mare regret al meu și nu dispare – ce le-am făcut mamei și tatalui. Tatăl meu nu a putut ieși din casă ani de zile pentru că se simțea rușinat și era întrebat despre mine oriunde mergea: „Billy e bine?” L-a ucis”, continuă el.
În cele din urmă însă a venit un moment care a schimbat totul. Din păcate, unul tragic, moartea mamei sale, Bella. ”Trebuie să fi fost mama mea care mi-a dat putere pentru că nu am putut să o fac singur. Nu ți-aș putea spune, stând aici, cum am făcut-o.
Am și zilele mele proaste, în care trebuie să trag din greu pentru a rămâne sănătos și treaz. Dar viața pentru mine în momentul de față este minunată. Sunt treaz și e grozav.
Sunt conștient de unde am greșit când eram mai tânăr acum și sunt multe care pur și simplu nu erau eu. Văd acum că aveam nevoie de ajutor, dar ajutorul nu a fost acolo pentru mine”, a declarat Billy Kenny.
Acum, la 49 de ani, încearcă să folosească exemplul său pentru a-i ajuta pe alții care trec prin problemele sale. Și, în plus, a profitat de pandemie pentru a-și scrie povestea. Transformată de Ian Salmon într-o piesă de teatru ce va fi prezentată la Royal Court Theatre din Liverpool.
Mai important este însă pentru el altceva. ”I-am promis tatălui meu câ într-o zi o să fie iar mândru de mine. Mă bucur că acest lucru s-a întâmplat”, a conchis, vizibil emoționat, fostul mijlocaș al lui Everton.