Un consilier local din comuna Țibana, județul Iași, a fost arestat sub acuzația de proxenetism. Bărbatul ar fi obținut foloase materiale, după ce a înlesnit mai multor tinere practicarea prostituției.
Gheorghe Stavarache, alături de partenerul său, Ioan Papuc, ar fi racolat fetele din diferite sate.
Tinerele își vindeau trupul chiar și pentru 20 de lei, au transmis surse din cadrul anchetei, conform Ziare.com.
”Pe data de 11 noiembrie 2021, agenții Serviciului de Investigații Criminale Iași și Secției IV de Poliție Rurală Miroslava, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași, au efectuat 4 percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism.
Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în cursul lunii iulie 2021, doi bărbați, de 58, respectiv 66 de ani, le-ar fi înlesnit mai multor tinere practicarea prostituției, obținând astfel foloase patrimoniale”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, citat de Bună Ziua Iași.
Un localnic a povestit că fetele au fost luat de prin sate. ”Au venit cu duba «mascații» la el și l-au luat.
Cică ar fi luat niște fete de prin sate, cu unu’, «Pițu’», de la Țibana. Nu știu ce-a făcut cu fetele, le-a dat «la produs», ceva de genul ăsta.”, a spus un bărbatul, conform ziare.com
În urma perchezițiilor, cei doi bărbați bănuiți de comiterea faptelor au fost duși la audieri, iar, pe baza probatoriului administrat în cauză, aceștia au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind duși în Arestul IPJ Iași.
Pe 12 noiembrie 2021, cei doi bărbați reținuți au fost prezentați, cu propuneri legale, Parchetului de lângă Judecătorie și Judecătoriei Iași, fiind arestați pentru 30 de zile.
Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale. Cercetările vor continua, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.