News

Consilierul lui Trump, replică dură adresată lui Volodimir Zelenski: „Trebuie să lase tonul mai jos și să semneze acel acord”

Consilierul lui Trump le transmite ucrainenilor să „lase tonul” și „să semneze acordul” cu SUA pentru metalele rare. Zelenkski a refuzat deja o ofertă făcută de Statele Unite
20.02.2025 | 17:17
Consilierul lui Trump replica dura adresata lui Volodimir Zelenski Trebuie sa lase tonul mai jos si sa semneze acel acord
Mike Waltz, replici dure pentru președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Foto: Facebook/ hepta.ro/ colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Consilierul pe probleme de securitate națională al SUA, Mike Waltz, a avut un mesaj dur pentru Ucraina. Acesta a afirmat că Zelenski ar trebui să semneze acordul cu Washingtonul pentru resursele naturale.

Discuții aprinse în vederea unui acord de pace

Mike Waltz, consilierul pentru securitate națională, a declarat că oficialii de la Kiev „trebuie să reducă tonul”, după o discuție mai aprinsă între președintele Donald Trump și președintele Volodimir Zelenski, conform Fox News.

ADVERTISEMENT

„Ucraina trebuie să lase tonul mai jos și să semneze acel acord”, a avertizat Mike Waltz. De asemenea, acesta a susținut faptul că Ucraina trebuie să înceteze să critice SUA, care încearcă să asigure un acord de pace acceptabil pentru toate părțile.

„Le-am prezentat ucrainenilor o oportunitate incredibilă și istorică de a avea Statele Unite ale Americii să co-investească cu Ucraina, să investească în economia sa, să investească în resursele sale naturale și să devină cu adevărat un partener în viitorul Ucrainei într-un mod durabil, dar ar fi și – cred că ar putea fi o altă garanție de muniție mai bună decât o altă garanție pentru muniție”, a declarat Waltz, conform abcnews.com.

ADVERTISEMENT

La sfârșitul săptămânii trecute, Zelenski a respins oferta venită din partea Statelor Unite, de a ceda aproximtaiv 50% din drepturile asupra resurselor minerale rare ale Ucrainei.

Cel care i-a prezentat documentul a fost secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, conform Financial Times. În același timp, liderul ucrainean își mai dorește ca alte țări, inclusiv cele din UE, să fie implicate în exploatarea resurselor naturale ale Ucrainei.

ADVERTISEMENT

„Nu este în interesul nostru astăzi… Nu este în interesul Ucrainei suverane”, le-a spus Zelenski jurnaliștilor, făcând referire la documentul adus de Bessent, pe care, ce-l din urmă, l-a descris ca fiind un „acord economic”.

ADVERTISEMENT

De asemenea, Zelenski a anunțat că va continua cu negocierile până când va primi o propunere favorabila țării sale. De asemenea, va analiza și documentul prezentat de Bessent, în care va adăuga niște modificări.