La prima ședință de constituire a noului Consiliu Local Slatina s-au prezentat doar zece consilieri din totalul de 21. Va fi convocată o nouă ședință.
Cei zece consilieri nou aleși au depus jurământul, însă, deocamdată, în activitate rămâne vechiul consiliu, susține secretarul municipiului, citat de Adevărul.
Consilierii locali aleși la scrutinul din 9 iunie și validați de către instanță au fost convocați pentru vineri, 15 noiembrie 2024, pentru depunerea jurământului și constituirea Consiliului Local. La ședință s-au prezentat doar 10 consilieri, deși instituția are 21 membri, iar instanța a validat până acum 17 mandate.
La ora începerii ședinței prefectul județului, Ștefan Nicolae, a remarcat că „sunt cam puțini” consilieri. Secretarul general al municipiului, Mihai Idita, a făcut prezența, constatându-se că sunt prezenți doar zece consilieri nou-aleși.
Dintre consilierii validați de instanță au lipsit: Comănescu Ionuț Ovidiu (PNL), Costea Marian Daniel (PNL), Giura Laura (PNL), Pantelie Adela (PNL), Popa Emil (ales pe listele PSD – exclus din PSD după alegerile locale), Vîle Mădălina Ștefania (AUR), Vîlceleanu Gigi Ernes (ales pe listele PSD și exclus din PSD după locale), mai precizează sursa citată.
„Nu știu ce se întâmplă. Se constată că nu avem cvorum. În tot cazul, în conformitate cu articolul 116, alineatul (5), cei prezenți vor trebui să depună jurământul, urmând ca săptămâna viitoare să fie convocată o altă ședință, privind constituirea în mod legal. Ședința de astăzi, sau constituirea, nu va putea fi declarată ca fiind legală”, a spus prefectul Ștefan Nicolae.
Astfel, în cadrul ședinței, cei zece consilieri prezenți au depus jurământul. Prefectul a constatat apoi că noul Consiliu Local nu se poate constitui, astfel că ședința de constituire nu poate fi declarată legală și a precizat că va trebui convocată o nouă ședință.
Termenul final până la care și ceilalți consilieri nou-aleși pot depune jurământul este data de 25 noiembrie.
„Dacă nu se reușește constituirea până la 25 noiembrie, se dizolvă consiliul local și se fac alegeri, rămânând în funcție, până la constituirea unui nou consiliu, consiliul vechi”, a precizat primarul Mario De Mezzo (PNL).
„Mă îndoiesc de acest lucru. Mă îndoiesc. Cred că a fost acum o problemă cu virozele, cu…, știți că și foarte mulți dintre colegii din primărie au venit cu concedii medicale, ba pe colică biliară, ba pe boli cronice, ba pe viroze.
Cred că e o perioadă de asta cu viroze un pic mai accentuate și de asta unii dintre ei au fost plecați, unii dintre ei poate nu s-au simțit cu sănătatea bine, dar n-am niciun dubiu că se va constitui consiliul local la Slatina”, a mai afirmat edilul.