News

Constanța, în carantină de noapte după creșterea incidenței Covid-19. Ce restricții au intrat în vigoare

Creșterea accentuată a infecțiilor Covid-19 a readus carantina de noapte în municipiului Constanța. De la miezul nopții, mai multe restricții au intrat în vigoare.
11.10.2021 | 08:49
Constanta in carantina de noapte dupa cresterea incidentei Covid19 Ce restrictii au intrat in vigoare
ADVERTISEMENT

În urmă cu o zi, prefectura Constanța a anunțat că municipiul de la malul Mării Negre a depășit incidența de 8 cazuri Covid-19 la mia de locuitori. Incidența oficială de duminică, 10 octombrie, a fost de 8,06 / 1.000 de locuitori.

Din cauza agravării situației, primarul Vergil Chițac a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență și a decis intensificarea măsurilor de protecție pentru perioada următoare.

ADVERTISEMENT

Drept urmare, în Constanța, precum și în toate localitățile județului în care incidența trece de 7,5 la mie, a revenit așa-numit ”carantină de noapte”.

Constanța a intrat în carantină de noapte. Lista restricțiilor impuse

Duminică, 10 octombrie, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Constanța, a fost votată hotărârea nr. 143. Aceasta prevede constatarea încadrării în limitele de incidență cumulată la 14 zile mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori pentru județul Constanța, respectiv constatarea încadrării în limitele de incidență cumulată la 14 zile mai mare de 7,5/1.000 de locuitori pentru U.A.T.-urile Constanța și Eforie, anunță presa locală.

ADVERTISEMENT

Astfel, în cele două orașe, Constanța și Eforie, precum și în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20:00-5:00, în fiecare zi a săptămânii.

Anterior deciziei CJSU de duminică, măsura se aplica numai în zilele de weekend: vineri, sâmbătă și duminică.

ADVERTISEMENT

Ce persoane sunt exceptate de la restricția circulației pe timp de noapte

Conform măsurilor naționale în vigoare, restricțiile nu se aplică celor care sunt vaccinați împotriva Covid-19 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Iată ce excepții se aplică pentru circulația persoanelor pe timp de noapte:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

ADVERTISEMENT

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

Magazine închise seara – Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/ prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5:00-22:00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.

În intervalul orar 22:00-5:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, potrivit Ct100.ro.

ADVERTISEMENT
Tags: