Constantin Năsturescu a decedat vineri, în ziua în care Rapid a învins FC Argeș cu 2-0, în etapa a 19-a a Ligii 1. El împlinise 81 de ani pe 2 octombrie.
„O veste tragică ne-a lovit în această seară. Constantin ‘Bebe’ Năsturescu s-a alăturat Galeriei din Ceruri. Campion cu Rapid în 1967, Bebe Năsturescu a jucat peste 300 de meciuri în alb-vișiniu.
Sincere condoleanțe familiei și prietenilor! Victoria din această seară o dedicăm memoriei fostului nostru mare jucător! Drum lin!”, este anunțul făcut pe pagina oficială de facebook FC Rapid.
A început fotbalul la Dunărea Giurgiu, în 1952, dar nu a jucat niciun meci la echipa de seniori. A trecut un sezon la CFR Roșiori, dar și acolo a fost rezervă, după care a fost transferat de Rapid.
„Să ştii că m-au dorit şi Steaua şi Dinamo, însă nici n-am vrut să aud. Eu făceam parte din clasa muncitoare, iar atunci noi nu aveam la inimă Miliţia şi Armata.
Chiar îmi spuneau oamenii din Giurgiu: ‘Dacă semnezi cu Steaua sau cu Dinamo, nici să nu te mai prindem că vii în oraş!’. Aşa că am ales Rapid, era pe undeva firesc. Dacă aş fi jucat la ei, ajungeam şi eu general sau colonel, nu maistru, dar să ştii că nu am regretat niciodată alegerea făcută”, spunea Bebe Năsturescu, pentru 1923.ro.
Deși un jucător mic de înălțime, Constantin Năsturescu impresiona cu detenta excelentă „În anii ’60, Rapid a avut o echipă de senzaţie şi chiar dacă în componenţă erau jucători scunzi, de sub 1.70 metri, calitatea lor era una incredibilă.
Pentru a susţine această afirmaţie vă invităm să priviţi fotografia–document de mai jos în care Bebe Năsturescu, extrema deaptă de doar 1.67 metri sare cu capul la nivelul mâinilor portarului advers!”, este descrierea făcută de fanii rapidiști unei imagini care a devenit de legendă.
A jucat la Rapid din 1961 până în 1974, perioadă în care a adunat peste 308 de meciuri în tricoul alb-vișiniu, dintre care 288 în prima divizie, și a marcat de 28 de ori.
„Fără falsă modestie, cred că am avut unul dintre cele mai bune cvartete ofensive din istoria fotbalului românesc. Eu pe dreapta, Teo Codreanu pe stânga, Nichi şi Puiu în faţă. Noi le-am dat zeci de pase de gol, iar ei au dat zeci de goluri”, spunea fostul jucător al giuleștenilor.
„Aveam 20 de ani şi am avut noroc că fusesem antrenat de rapidişti care m-au recomandat la Rapid. Când eram copil, la Giurgiu, i-am avut antrenori pe Ionică Bogdan şi Victor Stănculescu. Apoi, am plecat în B la Roşiori pentru câteva luni, însă al doilea ajunsese la Rapid şi la recomandarea lor am ajuns şi eu acolo”, spunea Născurescu pentru 1923.ro în iulie 2015.
Fostul atacant povestea în urmă cu șase ani și despre problemele avute la meciurile cu Steaua și Dinamo. „Înaintea meciurilor cu ei eram mereu şicanaţi. Ne chemau să ne chestioneze, de unde cheltuiam noi 200 – 300 de dolari când mergeam în deplasări, când diurna era de 2,20 dolari pe zi!
Păi era şi normal că mai luam şi noi bani pe sub mână să mai cumpărăm câte ceva pentru acasă. Dar ei ştiau tot! Nu ne făceau însă rău, doar ne şicanau înaintea meciurilor directe, ca să ne sperie. Ne chemau pe ăştia mai încăpăţânaţi. Eu, Puiu Ionescu, Nichi Dumitriu…”, rememora Năsturescu.
Năsturescu susținea că valoarea Rapidului îi permitea să câștige mai multe titluri în anii ’60. „Nu e vorba de ce i-a lipsit Rapidului, fiindcă noi aveam o echipă de excepţie, care a jucat împreună cam opt ani. Ce relaţii de joc aveam!
Acel Rapid putea câştiga minimum cinci titluri în acea perioadă, însă influenţa celor despre care ţi-am povestit mai sus şi-a spus cuvântul”, a mai spus Năsturescu.
El a spus și de ce Rapid nu juca prea multe meciuri în Giulești. „Nu aveam cum! Acolo nu încăpeau decât 15–20 de mii de oameni, iar la meciurile noastre veneau cel puţin 40 de mii. De aceea am jucat mai mult pe Republicii, dar mergeam şi pe 23 August.
Acolo încăpeau şi 60.000, câţi voiau adesea să vadă Rapid! Noi aveam constant 45–50 de mii de oameni la meciuri, pe când ceilalţi maximum 30.000 şi nici ăia mereu”, își amintea fostul atacant.
Spre finalul carierei, el a mai jucat la Progresul Brăila (1974/1975) și Unirea Focșani (1975/ 1976), iar la prima reprezentativă a jucat trei partide: două în 1967, cu Uruguay și Polonia, și una n 1969, cu Franța.