Fotbal international

Constantin Budescu a ajuns în Arabia Saudită! Urmează să fie prezentat oficial. Foto

11.07.2018 | 18:49
Constantin Budescu a ajuns in Arabia Saudita Urmeaza sa fie prezentat oficial Foto
ADVERTISEMENT

Constantin Budescu a plecat marţi la Al Shabab, iar mijlocaşul pentru care FCSB va încasa 2.500.000 de euro a fost aşteptat de doi oficiali ai echipei pregătite de Marius Şumudică în Arabia Saudită. Internaţionalul român va urma să se alăture echipei la care a fost luat şi Valerică Găman.

Constantin Budescu urmează să fie prezentat oficial la gruparea din Arabia Saudită, după ce declarase la plecarea de la FCSB că regretă că nu a reuşit să câştige titlul alături de echipa patronată de Gigi Becali. Mai mult, internaţionalul român s-a declarat încântat de faptul că va colabora cu mai mulţi români la Al Shabab.

ADVERTISEMENT

Constantin Budescu a ajuns în Arabia Saudită

“Plec de la FCSB cu un regret, că nu am câştigat campionatul. A contat foarte mult şi faptul că la Al Shabab sunt mulţi români, că sunt Marius Şumudică şi staff-ul său. Altfel, mi-ar fi fost foarte greu acolo singur. Le doresc celor de la FCSB să ajungă în grupele Europa League”, a spus Constantin Budescu la plecarea din România.

Budescu îl aşteaptă şi pe Denis Alibec la Al Shabab

Constantin Budescu a jucat alături de Denis Alibec la FCSB
Denis Alibec şi Constantin Budescu în timpul unui meci al FCSB-ului

Pe lista oficialilor de la Al Shabab este şi Denis Alibec, atacantul pe care Gigi Becali doreşte 1.700.000 de euro. “Îl aşteptăm şi pe Denis, de ce nu? Dar, deocamdată, nu e nimic concret, nu ştiu. Nu ştiu dacă este nerăbdător sau nu. Deocamdată, din ce am înţeles, discuţiile nu sunt atât de avansate şi nu este clar nimic. Vom vedea zilele următoare”, a spus Budescu.

ADVERTISEMENT