Constantin Budescu și Dragoș Grigore au semnat cu Gloria Buzău, echipă nou promovată în Superliga. Ambii ajung sub comanda lui Andrei Prepeliță din postura de jucători liberi de contract.
Constantin Budescu și Dragoș Grigore au fost prezentați oficial de Gloria Buzău în cursul zilei de joi, 20 iunie. Cei doi „veterani” ai fotbalului românesc continuă în SuperLiga după despărțirile de Farul, respectiv Rapid.
„Născut la Ploiești în primăvara anului 1989, Constantin Budescu face parte din categoria jucătorilor cu ‘glezna fină’. A debutat în urbea natală, la Petrolul Ploiești, unde a adunat 151 de meciuri și 41 de goluri, în cei cinci ani petrecuți acolo (2005-2010).
A urmat perioada Astra Ploiești/ Giurgiu, unde a marcat de 44 de ori în 115 apariţii (2011-2015). Constantin Budescu a jucat și la cluburi cu denumiri exotice, cum ar fi Dalian Yifang, Al-Shabab sau Damac FC, dar și la echipe de top din Superligă, precum FCSB, FC Voluntari sau Viitorul Constanța.
În anul 2017 a castigat trofeul desemnat celui mai bun fotbalist român al anului, iar în anul 2014 a cucerit Cupa și Supercupa României cu Astra Giurgiu. La echipa naţională a marcat de cinci ori în 15 apariții. Bun venit, Constantin Budescu!”, se arată în anunțul oficial al Gloriei Buzău.
„Crescut la juniorii lui FC Vaslui şi “ochit” de Ioan Sdrobiș, unul dintre cei mai buni descoperitori de tineri fotbaliști, Dragoș Grigore se transfera în 2008 de la CFR Timișoara la Dinamo București.
Acesta bifează în tricoul “alb-roşilor” peste 150 de prezenţe și 9 goluri marcate. Între 2014 şi 2021, Dragoş Grigore evoluează pentru Toulouse, Al-Saiyilia sau Ludogrets Razgrad.
De aici, Grigore revine în prima ligă din România, la Rapid, unde marcheaza trei goluri în 61 de jocuri. Ajuns la deplina maturitate fotbalistică, Dragoş Grigore se alătură roș-albaștrilor de la Buzău începând cu acest sezon. Bun venit și mult succes, Dragoş Grigore!”, a mai scris formația din Crâng pe rețelele de socializare.
Antrenorul Gloriei Buzău, Andrei Prepeliță, s-a arătat extrem de încântat de mutarea reușită de echipa sa și spune că Grigore a început deja pregătirea cu echipa sa. Urmează să se alăture lotului și Budescu.
„Da, Dragoș se află deja cu noi în cantonament. Despre Costică mai așteptăm să fie alături de noi fizic. Sper ca mâine să-l avem la antrenamentul de dimineață”, a spus Andrei Prepeliță, pentru DigiSport.
„Este bine, că Budescu nu e scos din mediul lui acolo, că Buzău și Ploiești sunt orașe vecine. E un avantaj ăsta. Sunt convins că va ajuta echipa”, a declarat Narcis Răducan la DigiSport.
Constantin Budescu a ajuns la 35 de ani, dar își dorește în continuare să joace la cel mai înalt nivel. Mijlocașul a reușit 8 goluri și 9 pase decisive în acest sezon. Budescu a mai fost dorit în această vară de Concordia Chiajna, echipă din Liga 2, unde antrenează Ilie Poenaru.
„Costică ne-a ajutat foarte mult din vară până în iarnă. După care, ușor-ușor, lucrurile n-au mers cum ne doream și noi, și el. Pe Budescu îl ai să joace, altfel nu-l ții pe bancă. Mai trebuie să vrea să mai joace!
A fost bine, i-am zis că, oricând vrea, casa lui e aici, are un prieten în mine și tot timpul rămâne loc de bună ziua”, a declarat Gheorghe Hagi, despre despărțirea de Budescu.
De partea cealaltă, Dragoș Grigore (37 de ani/fundaș central) e triplu campion al Bulgariei cu Ludogoreț Razgrad și câștigător al Cupei și Supercupei României cu Dinamo. La Rapid a jucat din vara anului 2021 până în urmă cu câteva zile.
„Mi-aș dori să mai joc. Acum să vedem ce posibilități vor mai fi. Aș vrea să mai joc”, spunea Grigore, pe 30 mai, când termina contractul cu Rapid.