Fotbal intern

Constantin Eftimescu, atac la petrecăreții lui Dinamo: „Într-o altă situație, erau amendați sau excluși!” Exclusiv

15.04.2021 | 19:22
Constantin Eftimescu atac la petrecaretii lui Dinamo Intro alta situatie erau amendati sau exclusi Exclusiv
Constantin Eftimescu, atac la petrecaretii lui Dinamo: „Intr-o alta situatie, erau cu siguranta amendati sau exclusi!” Exclusiv
ADVERTISEMENT

Constantin Eftimescu, președintele lui Dinamo, a fost extrem de dezamăgit de jucătorii care au petrecut la ziua lui Ricardo Grigore. Oficialul dinamovist a fost suprins că nu au fost sancționați și consideră că aceștia ar fi fost cel puțin amendați, dacă nu chiar excluși din lot, dacă echipa s-ar fi aflat într-o situație diferită.

Ricardo Grigore a oferit noi lămuriri după petrecerea organizată cu ocazia zilei de naștere, însă nu l-a impresionat pe președintele lui Dinamo, care a criticat în termeni duri acest derapaj, petrecut cu doar două zile înainte de meciul cu Academica Clinceni.

ADVERTISEMENT

Constantin Eftimescu a oferit noi asigurări că Dinamo nu va rămâne fără baza de la Săftica și a vorbit și despre culisele numirii lui Dusan Uhrin pe banca câinilor.

Constantin Eftimescu nu îi iartă pe jucătorii lui Dinamo: „Foarte, foarte urât! Nu se fac asemenea lucruri în situația asta!”

Președintele lui Dinamo a vorbit despre scandalul în care au fost implicați mai mulți jucători ai lui Dinamo, care au petrecut cu lăutari înainte de meciul cu Clinceni, la ziua de naștere a lui Ricardo Grigore: „Mi se pare foarte, foarte urât! Nu se fac asemenea lucruri în situația în care este echipa pe plan sportiv! Repet, nu se fac astfel de lucruri! Chiar nu se fac! Nu se poate compara ce făceam noi pe vremea noastră și ce fac copiii aceștia! Erau cu totul și cu totul alte lucruri, iar jucătorii vedeau atunci cu o mai mare pasiune și dragoste clubul Dinamo”.

ADVERTISEMENT

Fosta mare glorie a lui Dinamo a fost mirat că jucătorii nu au primit nicio sancțiune și a transmis un mesaj foarte clar către cei aflați în culpă, considerând că dacă Dinamo nu ar fi fost într-o situație atât de grea, „inculpații” ar fi fost cu siguranță cel puțin amendați, dacă nu chiar trimiși la echipa a doua sau excluși din lot: „Aceste generații sunt mult mai ușuratice și au impresia că pot să le facă pe toate! Dar lucrurile nu stau deloc așa! Eu sunt o fire calmă, dar aici eu nu am auzit să se ia o decizie sau o sancțiune împotriva lui Ricardo Grigore sau a jucătorilor care au participat la acea petrecere. Eu nu am auzit. Probabil, într-o altă situație, cu siguranță ar fi fost amendați sau poate chiar trimiși la echipa a doua sau excluși din lot”, a spus dezamăgit Constantin Eftimescu pentru FANATIK.

Constantin Eftimescu speră că Dusan Uhrin va aduce ordinea și disciplina la echipă și are mare încredere că va fi respectat de jucători. Președintele „câinilor” chiar propune ca regula instaurată de Gigi Mulțescu de a intra în cantonament cu 24 de ore înainte de meciuri să fie păstrată în continuare: „Dusan Uhrin e o persoană care se poate impune în fața jucătorilor și asta e foarte important în aceste momente dificile. E nevoie de un program foarte comprimit și de mare atenție. Probabil că vor ajunge mai puțin pe acasă băieții, ca să mai ia contact cu altcineva. Nu știu încă dacă se va intra în continuare în cantonament înainte de meci, dar eu cred că ar fi un lucru bun.

ADVERTISEMENT

Este un antrenor foarte bun și priceput! O ținută respectabilă și eu zic că e o persoană care se poate impune în fața echipei, ceea ce este extrem de important în aceste momente. Cunoaște foarte bine echipa și pe jucători și are un avantaj față de primul mandat”.

Eftimescu a dezvăluit pentru FANATIK cine a venit cu propunerea noului antrenor și ceea ce îl recomandă pe Dusan Uhrin pentru cel de-al doilea mandat: „Sunt mai multe persoane. Cei din board-ul DDB. Înaintea meciului cu Astra Giurgiu, am avut o discuție cu dânsul și a semnat contractul. Ce să fac mai mult? Să îi trasez sarcini? I-am spus ce este la echipă din punctul meu de vedere și ce ar trebui să facă. Atmosfera cred că a simțit-o și dânsul. Ieri și astăzi a mai avut discuții individuale cu o parte dintre jucători, după primele antrenamente, ca să simtă pulsul echipei”.

ADVERTISEMENT

Gigi Mulțescu e indecis dacă va continua în cadrul clubului Dinamo: „Am vorbit cu el și e foarte supărat!”

Gigi Mulțescu nu a luat încă o decizie dacă va continua la Dinamo, deși i-a fost propusă funcția de director tehnic al „câinilor”. Prieteni foarte buni, care se cunosc de la vârsta de opt ani, Eftimescu și Mulțescu au avut o discuție pe această temă: „Se mai gândește în acest moment. Chiar astăzi am vorbit. E foarte supărat și dezamăgit, pentru că nu e chestiune foarte urgentă. Convingerea mea e că va aștepta o funcție în cadrul clubului. El anunțase de la meciul cu Clinceni că vrea să se dea la o parte și nu am avut cum să îl fac să se răzgândească. Rămânem însă prieteni pe viață și chiar i-am spus: „Gigi, una-i una, alta-i alta!”.

Dusan Uhrin nu a avut un mandat prea lung la prima „descălecare” în Ștefan cel Mare, însă Eftimescu consideră că e omul potrivit în această situație extrem de grea pentru Dinamo: „Am mare încredere că poate îndrepta situația, la fel cum a zis și Florin Prunea, care a mai lucrat cu el. Am fost ieri după-amiază la Săftica și l-am prezentat jucătorilor pe Uhrin, alături de noul staff și le-am spus că am încredere în lot și să respecte tot ceea ce spune noul antrenor. Dânsul le-a ținut un discurs și i-am văzut foarte concentrați și atenți la problemele discutat”.

Eftimescu e sigur că dacă Dinamo va juca precum a făcut-o în meciul de Cupă cu Astra Giurgiu, „câinii” nu vor pierde niciun meci în playout, așa cum a declarat și Constantin Nica: „Va fi o luptă foarte dârză! Eu zic că dacă am juca în jumătate din meciuri cum am făcut-o cu Astra în Cupă, eu zic că nu avem cum să pierdem. Bineînțeles însă că niciun meci nu seamănă cu altul”.

Anunțul lui Constantin Eftimescu cu privire la baza de la Săftica: „S-a plătit 100%! M-am întâlnit cu Elias”

Președintele lui Dinamo îi liniștește pe suporterii „câinilor”, care se tem că Dinamo poate pierde singura proprietate a clubului, baza de pregătire de la Săftica și a dezvăluit că probleme a fost rezolvată:

„S-a rezolvat. E singurul bun al lui Dinamo în acest moment și e prioritatea maximă. Părerea mea e că nu vom pierde Săftica. Suporterii ne ajută și au fost foarte foarte generoși. De dimineață m-am întâlnit cu Elias și mi-a spus că s-a rezolvat. Le transmit suporterilor să fie în continuare alături de Dinamo pe cât posibil. Cum au fost și până acum. Dacă pot”, a fost mesajul oficialului pentru fanii-acționari din programul DDB, dar și pentru ceilalți suporteri ai lui Dinamo.

Dinamoviștii speră în continuare că vor juca finala Cupei României

„Nu știu ce să zic, dacă Gigi ar fi continuat cu o victorie în Cupă. Probabil că da, poate că nu. Dar rezultatul cred că se poate întoarce și sperăm în continuare să ajungem în finală, unde ar fi un meci de orgoliu cu Universitatea Craiova. Nu este un handicap mare acest 1-0 și avem la dispoziție o lună să pregătim partida. Jucăm și acum cu ei în campionat. Îi cunoaștem bine”.

Mesajul lui Constantin Eftimescu pentru Dorin Șerdean

„Ce să mai zic, ne vedem la proces. Să fie sănătos! Cine l-a amenințat din cadrul clubului? Să spună la cine se referă. Poate doar la telefon să îl agreseze că el nu a pus piciorul în Ștefan cel Mare. Nu văd la ce face referire. I s-a desfăcut contractul de muncă pentru că nu s-a prezentat la serviciu. E simplu. Nu știu cine l-ar fi amenințat și cu ce și nu am cunoștință de așa ceva”.

Ce spune Constantin Eftimescu despre revenirea lui Marius Niculae la Dinamo

„Într-adevăr, nu a primit nicio propunere din partea noastră. Nu știam că are timp și de așa ceva. Nu pot spune că îmi pare rău de situația asta, pentru că și acolo tot la Dinamo s-a dus. E un colectiv frumos cu Danciu, au fost colegi și sunt prieteni. Mă bucură acest lucru, dar putea să fie la FC Dinamo”.

  • 17.000 de euro e suma necesară pentru ca Dinamo să salveze baza de la Săftica
  • 26 de etape a rezistat Dusan Uhrin pe banca lui Dinamo la ultimul mandat
ADVERTISEMENT