Constantina Diță povesteşte cursa vieţii pentru Fanatik: “Aşa ceva… Nu! Nu mi-am imaginat”. Exclusiv

Constantina Diţă a câştigat în anul 2008 prima medalie de aur la maraton din istoria României. Atleta a luat cursa pe cont propriu în ultimii 20 de kilometri şi a reuşit să ajungă singură la final cu un avans liniştitor, în aplauzele celor 90.000 de oameni de pe stadionul olimpic din Beijing. În episodul 37 al seriei “Olimpicii României”, Constantina Diţă povesteşte pentru FANATIK cursa vieţii. 

Constantina Diță povesteşte cursa vieţii: “Am luat micul dejun la ora 04:00”

“Ziua maratonului a început foarte devreme. Ne-am trezit la ora 03:00 dimineața pentru că startul era la ora 07:00. Noi, la maraton, trebuie să mâncăm cu trei ore înainte de probă. Deci am luat micul dejun la ora 04:00. Apoi ne-am dus să facem ce a mai rămas din bagaje. O parte dintre ele au fost făcute cu o noapte înainte.

Ne-am dus spre start, erau acolo cele mai bune maratoniste din lume. Eram cu gândul la o medalie și mă așteptam să urc pe podium. Nu mă gândeam la aurul olimpic pentru că știam cine concurează. Pe unele dintre ele le-am bătut în competițiile mari, în maratonul de la Londra, de la Chicago…

Dar mi-a fost puțin teamă de chinezoaica Zhou, care concura la ea acasă. Fiind Jocurile la Beijing, mă așteptam să câștige o chinezoaică. O altă concurentă care voia aurul olimpic era Paula Radcliffe din Marea Britanie. Neavând nicio medalie la Jocurile Olimpice, ea mereu a încercat.

Digi24.ro

Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei

“Nu contează nimic altceva decât medalia. Nu timpul, medalia!”

Au mai fost și alte sportive amenințătoare. Ndereba din Kenya, japonezele cu performanțe foarte bune, dar ele nu erau de nebătut. Îmi era teamă de chinezoaica Zhou, care a fost pe teren propriu. La start am plecat alături de antrenor, de echipa medicală, ne-am așezat fiecare pe locul lui având strategia întipărită în minte.

Și am început maratonul de la Jocurile Olimpice. La competițiile mari la care am participat se alerga pentru timp și loc. Aici era vorba de Jocurile Olimpice, o competiție care are loc o dată la patru ani și în care nu contează nimic altceva decât medalia. Nu timpul, medalia!

“Conducând cursa, îmi era teamă ca nu cumva să mă prindă cineva pe final. Ţinând cont că am luat bătaie şi pe ultimii 400 de metri”

Strategia noastră a fost să plecăm în prima parte a maratonului mai încet, cu plutonul. Aici ar fi trebuit să observ ce se întâmplă cu plutonul și apoi să urc odată cu trecerea kilometrilor. În apropiere de jumătatea competiției am văzut că nicio sportivă nu vrea să iasă și am fost eu cea care a plecat din pluton. Am început să conduc cursa.

Până la kilometrul 30 antrenorul era pe margine cu bicicleta și îmi mai striga timpii. Conducând cursa, îmi era teamă ca nu cumva să mă prindă cineva pe final. Ţinând cont că am luat bătaie şi pe ultimii 400 de metri la maratonul de la Londra, pe ultima milă la maratonul de la Chicago…. Am pierdut la câteva secunde câteva curse.

Digisport.ro

Cum l-a numit Anamaria Prodan pe Ronald Gavril: impresara nu s-a ferit să spună cum îl strigă pe boxer

“După kilometrul 40 am început să mă uit mai insistent în spate. Erau departe, nu vedeam bine unde sunt”

Mi-era teamă puţin să nu vină pe final sportivele din Africa. Au un stil prin care atacă puternic. M-a mirat că sportivele nu m-au urmat în cursă. Până la kilometrul 30 m-a ajutat antrenorul, dar între kilometrii 30 şi 40 n-am ştiut ce se întâmpla în plutonul secund pentru că antrenorii au fost opriţi pe traseu. Nu i-au lăsat să meargă până la finalul cursei, chiar dacă era dreptul lor. Probabil pentru că eram în China.

Cum nu era o chinezoaică pe locul 1 atunci era interzis antrenorilor să continue după kilometrul 30. Nu am ştiut ce se întâmplă în spatele meu timp de 10 kilometri. Eu mă gândeam tot timpul la tempo, la cât fac pe kilometru, cât fac pe 5 kilometri. Mă gândeam că am luat bătaie pe final de mai multe ori.

“În mintea mea era că medalia de aur vine de fiecare dată după linia de sosire indiferent dacă sportivele sunt departe sau nu”

După kilometrul 40 am început să mă uit mai insistent în spate. Erau departe, nu vedeam bine unde sunt, dar înainte cu 800 de metri de finalul cursei era o întoarcere şi din punctul respectiv mai aveam puţin până la final. Abia atunci am văzut că plutonul secund era la 1 minut şi 20 de secunde de mine, la vreo 300 de metri tradus în distanţă.

M-am relaxat puţin, dar nu de tot. În mintea mea era că medalia de aur vine de fiecare dată după linia de sosire indiferent dacă sportivele sunt departe sau nu. Nu ştii niciodată ce se poate întâmpla. Maratonul este foarte greu şi poţi să renunţi şi pe ultimii 400 de metri.

“Nu îmi imaginam că am câştigat aurul olimpic. Am câştigat maratoane, competiţii mari”

Am continuat să alerg şi ultimii 300 de metri pe stadion au fost ceva incredibil. Tot acel public pe stadion, 90.000 de oameni să te aplaude a fost… Nu. Nu mi-am imaginat aşa ceva. Şi la ora aceea să se umple stadionul. La 09:30 dimineaţa stadionul era plin.

Pe ultima sută de metri chiar m-am relaxat pentru că pe partea cealaltă a stadionului s-au bătut chinezoaica Zhou cu kenyanca Ndereba, care să vină pe locul doi. Eu mă uitam la ele, dar mergeam spre sosire. În ultimul kilometru s-au mai apropiat, dar eu eram acolo, la final.

Nu îmi imaginam că am câştigat aurul olimpic. Am câştigat maratoane, competiţii mari, dar aici nu îmi venea să cred. Eram atât de sigură că va câştiga cineva din China. Dumnezeu a fost cu mine în acea zi de 17 august 2008. A fost ziua mea.

Era Usain Bolt acolo pentru a fi premiat. Îl vedeam stând acolo foarte relaxat, asculta muzică”

Am fost invitată la foarte multe televiziuni, la sponsori. După competiţie imediat am fost la doping. N-am avut timp să mănânc. Seara la ora 20:00 eram leşinată. Nu mâncasem de la 04:00 dimineaţa nimic. După 42 de kilometri şi nemâncată de dimineaţa de la prima oră am mers la toate televiziunile la care am fost invitată.

Cu câteva minute înainte de premiere căutam camera respectivă din care să mergem la premiere. Lumea nu ştia bine engleză acolo, cum să ne îndrume. Am venit de la o televiziune şi alergam pe culoarele de la stadion pentru a găsi camera.

După câteva minute de panică şi căutări am găsit-o. Era Usain Bolt acolo pentru a fi premiat. Nu am apucat să vorbim. Eram foarte obosită. Îl vedeam stând acolo foarte relaxat, asculta muzică. Numai eu eram foarte stresată că era să pierd momentul premierii. Cum am ajuns acolo, am şi fost luată pentru premiere.

Momentul podiumului a fost o bucurie imensă. A fost visul meu de copil să ajung să câştig o medalie olimpică. Un vis împlinit cu aurul olimpic, în vârful performanţei”.

VEZI VIDEO REZUMATUL MARATONULUI DIN 2008: 

• 2:26:44 a fost timpul înregistrat la Beijing de Constantina Diţă
• 38 de ani avea Constantina Diţă în momentul în care a câştigat aurul olimpic