Conte nu vrea să plece de la Chelsea! Atac subtil la adresa lui Abramovici

antonio conte, chelsea, roman abramovici

Antonio Conte se luptă pentru a rămâne pe banca tehnică a celor de la Chelsea. Antrenorul italian nu este dispus să plece, chiar dacă echipa trece prin momente grele.

Antonio Conte are un sezon dezamăgitor la Chelsea, după ce a câştigat titlul de campion al Angliei în stagiunea trecută. Antrenorul italian a vorbit despre soarta sa la echipa londoneză, după ce presa engleză a scris că ar putea să fie înlocuit.

Tehnicianul de 48 de ani i-a transmis, prin intermediul presei, un mesaj lui Roman Abramovici. Antonio Conte a susţinut că patronul trebuie să se încreadă în antrenor, dar a lansat şi un atac subtil la adresa patronului rus.

Conte mai are contract cu Chelsea până în 2019

"Nu continui cu un antrenor doar pentru ceea ce a reuşit într-un sezon. Faci asta dacă ai încredere în el. Apoi începi să construieşti ceva alături de el. Asta nu înseamnă neapărat că trebuie să câştigi un trofeu, pentru că nu e uşor în Anglia. Dacă nu câştigi, încerci să construieşti ceva imporant. Sunt două căi. Este calea stupidă şi este calea inteligentă", a declarat Antonio Conte.

Presa din Anglia a anunţat în ultimele săptămâni că Antonio Conte are zilele numărate la Chelsea, favoriţi să-i ia locul fiind Luis Enrique sau Maurizio Sarri. Chiar şi aşa, tehnicianul de 48 de ani a anunţat că nu vrea să plece. "Mai am contract până în 2019. Sunt dornic să rămân aici şi să îmi continui munca", a spus antrenorul italian.