Ana Morodan a avut multe de învățat din accidentul pe care l-a avut în luna martie, când i-a fost luat permisul de conducere, alegându-se cu dosar penal pentru că a condus sub influența alcoolului și a unor substanțe care se regăsesc în calmante.
”Contesa digitală”, așa cum mai e cunoscută publicului larg, a transformat necazul ei în ceva util pentru toți cei care s-au confruntat vreodată cu problemele ei, în speță stările de depresie acută.
Vedeta continuă să uimească prin proiectele sale și a înființat o organizație unică în România. Proiectul îi va ocupa tot timpul de acum înainte.
Ana Morodan a vorbit, de curând, în podcastul lui Jorge, despre vulnerabilitățile ei, despre trecutul dureros pe care nu l-a afișat niciodată. Asta deoarece mereu a apărut senină și zâmbitoare în fața fanilor. Printre altele, Ana a spus că și-a pierdut mama, tatăl și bunica în același an.
Depresia cu care s-a luptat a fost una dintre cauzele episodului nefericit, cel cu accidentul, din martie 2023, așa cum spune vedeta. Ana Morodan a luat o decizie radicală în cariera ei, după ce a mărturisit că s-a luptat cu boala secolului, la vârsta de 34 de ani.
Influencerița spune că a observat că există tineri cu depresie de la vârste tot mai fragede. „Eu nu pot să înțeleg cum e la 19 ani să ai depresie. Cred că e îngrozitor”, spune vedeta.
Într-o postare făcută pe rețelele de socializare, Morodanca a vrut să pună capăt tuturor speculațiilor făcute despre viața ei. În urmă cu luni bune, Ana a explicat, de altfel, pe îndelete, pentru FANATIK, ce s-a întâmplat în ziua fatidică.
„În podcastul lui Jorge am vorbit și despre episodul mult discutat. Simt nevoia unui punct, dar înainte aș vrea să fac câteva precizări care s-au vehiculat atunci peste tot în presă și la care nu am dat curs. Nu am folosit droguri interzise! Calmantele pe care le-am luat atunci, fiind sub un tratament pentru anxietate severă și depresie, erau prescrise de către medic. Erau cumpărate cu rețetă conform schemei de tratament. Desigur, trebuia să nu conduc. A fost o greșeală”, a scris Ana Morodan.
Bruneta a ținut să puncteze din nou că nu s-a urcat de două ori la volan în aceeași zi, ci a fost oprită de două ori, pe o distanță de 400 de metri, ducându-și mașina acasă. Cu toate că a trăit un șoc imens atunci, din care și-a revenit cu greu, timpul scurs de la accident a făcut-o să folosească toată pățania în ceva constructiv.
„Din tot acest tumult trăit, și înainte, și după acest episod, s-a născut VirtuWell. Este prima organizație de sănătate mintală digitală și wellness digital din România. Este proiectul care mie îmi dă sens dincolo de creme și rochițe. E proiectul căruia îi dedic toate resursele și timpul și la care nu cred că aș fi ajuns dacă nu treceam prin tot tumultul prin care am trecut.
Acestea fiind spuse, închei orice discuție despre acest episod. Prefer să-mi dedic timpul vorbind despre ceea ce fac la VirtuWell. Vreau ca alții să nu treacă prin stările prin care am trecut eu”, susține Ana Morodan.
Prin această organizație, Ana va dori ca de acum înainte să poată ajuta tinerii și adulții care au nevoie de sprijin în situațiile de cumpănă din viața lor.