Geaca norocoasă purtată de Marius Șumudică la ultimele partide a devenit un accesoriu la modă în Giulești. La fel ca la partida cu Hermannstadt, câștigată de alb-vișinii cu 1-0, un fan a venit îmbrăcat la fel ca antrenorul Rapidului.
Nu doar Marius Șumudică nu se desparte de celebra geacă Burberry, care i-a adus patru puncte în SuperLiga (0-0 cu FCSB și 1-0 cu Hermannstadt) și trei în Cupa României (2-0 cu FC Botoșani).
Un fan al Rapidului și-a achiziționat și el același articol vestimentar. A venit îmbrăcat la fel ca tehnicianul în vârstă de 53 de ani atât la partida cu Hermannstadt, cât și la cea cu UTA Arad.
„Dar ce modă? Asta a ajuns să fie o tâmpenie. Mi-e și silă de ce citesc. Dacă eu mi-am cumpărat o geacă, acuma ce facem? Nu am voie să mă îmbrac cum vreau eu? Poate mâine o să mă îmbrac în pulover sau în maiou. Ce o să ziceți, că mi-am cumpărat maiou?
Nu știu cine și-a cumpărat o geacă la fel ca a mea. Să fie sănătos! Înseamnă că a avut bani. Înseamnă că este un băiat care stă bine financiar. Dacă vine și la VIP, stă bine de tot. Dacă nu veneam eu cu geaca aia, spuneați că i-am împrumutat-o eu”, a declarat Marius Șumudică la conferința de presă premergătoare meciului cu UTA.
Înainte de fluierul de start al lui Szabolcs Kovacs, toți ochii au fost pe loja din Giulești, acolo unde acționarul majoritar al Rapidului, Dan Șucu, a făcut senzație. Patronul giuleștenilor a venit însoțit de copii și de frumoasa sa soție, Diana.
Derby-ul de tradiție dintre Rapid și UTA Arad a întârziat câteva minute din cauza suporterilor giuleșteni, care au aruncat în teren cu materiale pirotehnice. Lovitura de start a confruntării a fost dată simbolic de fostul jucător și tehnician al Rapidului, Dan Alexa.
La partida cu UTA, Rapid a avut și spioni. Pe Giulești a venit să vadă la lucru echipa lui Marius Șumudică unul dintre oficialii lui CFR Cluj. Este vorba despre Marius Bilașco. Cele două formații feroviare se vor întâlni în următoarea etapă din returul sezonului regulat.
Partida dintre Rapid și UTA nu putea fi ratată de idolul Giuleștiului, Cristi Săpunaru. Căpitanul giuleștenilor este accidentat, dar a venit să își susțină din tribune coechipierii. Fundașul în vârstă de 40 de ani a văzut meciuri alături de conducerea Rapidului, acționarii Dan Șucu și Victori Angelescu și președintele Viorel Moldovan.