Florin Talpan a continuat disputa cu Radu Miruță prin intermediul unui mesaj postat sâmbătă în jurul orei 05:00. În primă fază, juristul de la CSA Steaua l-a contrat pe ministrul Apărării Naționale în speța referitoare la asocierea echipei din Liga 2 cu anumite entități private, astfel încât să se obțină în cele din urmă dreptul de promovare în SuperLiga. Cu această ocazie, colonelul de justiție s-a plâns că nu este primit în audiență la MApN și, de asemenea, că i se refuză în continuare avansarea în grad de general, printre altele, deși consideră că performanțele sale juridice sunt mai mult decât evidente.
Ulterior, Miruță a venit cu replica, una destul de acidă, pentru Talpan, prin intermediul FANATIK. Iar acum cel din urmă a continuat „războiul” de la distanță. „Am luat act de declarațiile domnului Miruță referitoare la persoana mea. Consider că afirmațiile ironice și jignitoare la adresa unui ofițer al Armatei Române nu fac cinste funcției publice pe care acesta o ocupă! Gradul militar nu se apreciază subiectiv, ci este rezultatul unei cariere construite prin muncă, disciplină, studii și activitate desfășurată în slujba statului român. În cazul meu, acest statut este câștigat în peste 33 de ani de carieră militară, prin rezultate concrete, nu prin declarații. Rezultatele mele de-a lungul întregii cariere sunt de notorietate și justifică pe deplin acordarea gradului de general.
Rezultatele mele sunt de notorietate. Merit cu prisosință să fiu apreciat și să mi se acorde drepturile pe care le merit în baza rezultatelor remarcabile obținute. Consider că merit să fiu avansat la gradul de general și numit într-o funcție pe măsura activității desfășurate. Tot prin muncă, seriozitate și acțiuni juridice am recâștigat marca, numele și palmaresul Steaua București, nu prin vorbe sau apariții publice! Pentru activitatea desfășurată aveam dreptul la sporul pentru lucrări de excepție de 50%, conform meritelor profesionale demonstrate. Acest drept mi-a fost însă luat în mod abuziv, de către persoane care, în loc să aprecieze munca și rezultatele mele excepționale, au ales să mă hărțuiască și să îmi blocheze activitatea, totul în favoarea lui Becali”, a scris Florin Talpan pe Facebook.
Colonelul de justiție consideră că prin această chestiune se poate ajunge din nou la un moment dat la o situație de genul celei generate de colaborarea dintre CSA și Gigi Becali în urmă cu mai mulți ani: „În ceea ce privește viitorul Clubului Steaua București, consider că o asociere nu este de dorit, deoarece s-ar putea ajunge la reapariția unor situații de tip Becali. Soluția reală rămâne modificarea Legii Sportului, astfel încât clubul să poată performa și promova în condiții legale și corecte.
De-a lungul timpului, mulți miniștri ai MApN s-au perindat, iar pe timpul mandatului au încercat să își asocieze imaginea cu munca mea, în scop electoral și pentru obținerea de voturi. Toți au promis că vor aduce Steaua în Liga 1 prin soluții simple, dar greșite. În realitate, va pleca și domnia sa, la fel cum pleacă toți cei aflați vremelnic în funcții. Ceea ce rămâne este munca mea, rezultatele obținute și respectul câștigat prin fapte.
Domnul Miruță nu are carieră militară și nici grad militar, motiv pentru care nu se poate considera superiorul meu profesional. Funcția de ministru este o funcție politică, temporară, rezultată din numire, nu dintr-o carieră în domeniul apărării. Atât timp cât conducerea Ministerului Apărării Naționale este exercitată de persoane fără pregătire militară și experiență în domeniu, este esențial ca deciziile să fie fundamentate pe expertiză reală și pe respectarea ierarhiei și principiilor militare, pentru a asigura eficiența și credibilitatea instituției. În final, subliniez că respectul față de instituțiile statului nu derivă din funcții politice sau din ‘locuri călduțe’, ocupate prin numiri politice, ci din competență, responsabilitate și rezultate concrete în exercitarea acestora”.