Sport

Continuă „războiul” dintre Real Madrid și organizatorii Balonului de Aur! Ce se va întâmpla la gala din acest an

Delegația lui Real Madrid nu a fost prezentă la gala Balonului de Aur în 2024, iar în ultima perioadă s-au purtat discuții între madrileni și organizatorii evenimentului.
10.09.2025 | 15:35
Continua razboiul dintre Real Madrid si organizatorii Balonului de Aur Ce se va intampla la gala din acest an
„Războiul” dintre Real Madrid și organizatorii Balonului de Aur continuă. FOTO: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Deși era considerat principalul favorit la Balonul de Aur în 2024, Vinicius Junior a terminat pe locul 2 în ierarhia finală, prima poziție fiind ocupată de Rodri. Real Madrid a reacționat extrem de dur din acest motiv, iar delegația clubului a refuzat să fie prezentă la eveniment, deși antrenorul de la acel moment al echipei, Carlo Ancelotti, urma să primească un premiu.

Continuă conflictul între Real Madrid și France Football

În acest an, ceremonia Balonului de Aur va avea loc pe 22 septembrie, iar France Football, care organizează evenimentul alături de UEFA, a încercat să „repare” relațiile cu Real Madrid, pentru ca reprezentanții vicecampioanei Spaniei să fie prezenți de această dată la evenimentul de la Paris.

ADVERTISEMENT

Conform Marca, încercarea francezilor a eșuat, iar discuțiile nu au avut un final pozitiv. Cei din conducerea lui Real Madrid sunt deranjați în continuare de cele întâmplate anul trecut, dar și de faptul că UEFA este implicată, relațiile dintre madrileni și forul european fiind extrem de tensionate.

Pe lista nominalizărilor la ediția din acest an a Balonului de Aur se află trei jucători de la Real Madrid: Jude Bellingham, Kylian Mbappe și Vinicius Junior. Alți patru reprezentanți ai madrilenilor sunt nominalizați în alte categorii: Caroline Weir (Balonul de Aur feminin), Dean Huijsen (Trofeul Kopa pentru cel mai bun tânăr jucător), Thibaut Courtois (Trofeul Yashin pentru cel mai bun portar) și Linda Caicedo (Trofeul Kopa feminin).

ADVERTISEMENT

Real Madrid, record fabulos la Balonul de Aur

Real Madrid și marea rivală Barcelona sunt la egalitate când vine vorba despre numărul de Baloane de Aur din palmares, cu 12. Dacă pentru formația catalană acestea au fost câștigate de 6 jucători, lider fiind Lionel Messi, madrilenii dețin singuri recordul cu privire la numărul de fotbaliști care au cucerit premiul: 8.

ADVERTISEMENT

Pe listă se află nume uriașe din fotbalul mondial: Alfredo di Stefano (2), Raymond Kopa, Luis Figo, Ronaldo Nazario, Fabio Cannavaro, Cristiano Ronaldo (4), Luka Modric și Karim Benzema. Francezul, care evoluează în acest moment pentru Al Ittihad, i-a transmis un mesaj fostului său coechipier, Vinicius, după ce acesta a ratat premiul în dauna lui Rodri.

ADVERTISEMENT