Sport

Continuă războiul între Gigi Becali şi Răzvan Burleanu: “Îi fac plângere penală. Face abuz de putere”

Gigi Becali s-a lansat într-o nouă tiradă la adresa lui Răzvan Burleanu. „Îi fac plângere penală”, amenință patronul FCSB-ului.
30.06.2021 | 16:41
Continua razboiul intre Gigi Becali si Razvan Burleanu Ii fac plangere penala Face abuz de putere
ADVERTISEMENT

Cu mai puțin de o lună până la startul noului sezon al Ligii 1, când Federația Română a decis să modifice controversata regulă U21 și părea că se așterne liniștea, Gigi Becali lansează un nou atac la adresa lui Răzvan Burleanu.

Nu a făcut nimic în viaţa lui, e un copil din multe puncte de vedere. O să-i fac o plângere penală, face abuz de putere. Cum să fie aplaudat un om care nu a făcut nimic?”, susține patronul FCSB-ului, făcând referire la Adunarea Generală de marți, 29 iunie, culminată cu aplauze și laude neîntrerupte pentru președintele FRF.

ADVERTISEMENT

Din nou în elita fotbalului românesc, după șase ani de absență, rapidiștii își vor disputa meciurile de pe teren propriu pe Arena Națională. Latifundiarul din Pipera nu vede, însă, cu ochi buni această decizie.

Gigi Becali dă de pământ cu Răzvan Burleanu. Rapid, interzis pe Arena Națională

Burleanu nu a făcut nimic în viaţa lui, e un copil din multe puncte de vedere. Are vreun palmares? Prost nu e, am stat de vorbă cu el. Să ne comande când va avea un palmares.

ADVERTISEMENT

Eu am pus cărămizi, am făcut ceva în viaţa mea. O să-i facă o plângere penală, face abuz de putere. Cum să fie aplaudat un om care nu a făcut nimic? Păcăleşte cu trei scaune. Când fraudează pe banii noştri, e tiranie.

Rapidul nu poate să joace pe Arena Națională, ei au depus cerere să joace la Mioveni. Când s-au făcut urnele pentru campionat, ei au fost trecuți cu stadionul Mioveni. Ei trebuie să joace pe stadionul pe care l-au propus.

ADVERTISEMENT

Dacă treceau Arena Națională, se făcea altfel tragerea la sorți. Rapid nu poate să joace pe Arena Națională, o să vedeți. Nu e bine să jucăm şi noi şi ei pe Arena Naţională, se strică gazonul”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

Mesaj dur pentru rivalii de la CSA Steaua: „O să fie desființată echipa asta”

În altă ordine de idei, chiar dacă instanța a împărțit palmaresul, trecând în dreptul rivalilor de la CSA Steaua toate trofeele cucerite din 1947 – când a luat ființă echipa roș-albaștrilor – până în 1998, patronul FCSB-ului e convins că decizia îl avantajează.

ADVERTISEMENT

Ei au avut palmaresul până în 1998, iar din acel an nu-l mai au. Instanța nu zice că e la FCSB pentru că noi nu am cerut asta. Instanța nu poate să răspundă la ceva ce nu ceri, noi n-am cerut. E clar că e undeva palmaresul, la Asociație, care l-a dat la FCSB.

Păi l-au dat, nu l-au dat? Dacă instanța le spunea lor că au palmaresul până în 2003, ei spuneau că noi suntem continuatori. Instanța spune că din 1998, CSA nu mai poate cere nimic.

Ei au închis fotbalul în 1998. Dacă cineva s-a născut acum doi ani, poate să aibă 100 de ani? Legea spune clar acum, ei nu mai pot cere palmaresul după 1998. Punct! I-a distrus!

Dacă ei zic că au dreptate, să nu mai facă recurs. Noi nu mai facem, suntem mulțumiți. Dacă soluția le convine, ar trebuie să nu facă recurs. Dacă tu din 1998 nu mai poți cere palmaresul Stelei, cum să mai ceri prejudiciu din 2003 încoace?

Ei din 1998 nu se mai pot lega, în fotbal, de numele Steaua. Eu voi juca doar cu o condiţie în Ghencea. Să nu facă scandal sau discuţii cei de la Peluza Sud.

Stadionul e făcut din bani publici şi echipa e de amatori. Nu am făcut cerere pentru a juca pe Ghencea. Când eşti club departamental nu ai voie să joci în Liga 2.

O să fie desfiinţată şi echipa asta, o să vedeţi. Mai e un proces şi va lămuri totul. Cum să ceară prejudiciu din 2003 şi până acum? Ei au făcut echipa în 2017”, a mai spus Gigi Becali.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Șahtior Karagandy: 1,75 este cota pentru „Peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT