ÎPS Irineu, mitropolitul Olteniei, este semnatarul unui ”document cu legământ cu blestem” care a fost publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Râmnicului în urmă cu o săptămână.
În acest act sunt blestemați toți preoții care vor mai oficia slujbe la o biserică din apropierea Mănăstirii Frăsinei.
Potrivit presei locale, biserica la care se face referire în blestem a fost construită în apropierea cunoscutei mănăstiri. La slujbele oficiate în ea puteau participa și femeile, spre deosebire de biserica Mănăstirii Frăsinei unde accesul femeilor este interzis.
În 1867, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a interzis intrarea femeilor în mânăstirea Frăsinei printr-o hotărâre gravată pe o piatră. Sfântul ar fi decis această măsură extremă după ce, timpul unei vizite inopinate la mânăstire, i-ar fi găsit pe călugări chefuind cu femeile din sat.
”Eu am zis aici un document cu legământ de blestem. Hotărâm: în numele Preasfintei Treimi ca de acum înainte şi până la sfârşitul veacului nici vreo sfântă liturghie să nu se mai oficieze în această biserică şi nici în spaţii din jurul acesteia.
Cei care vor încălca această hotărâre să cadă sub blestemul Sfântului Ierarh Andrei şi sub blestemul nostru. Nimeni să nu îndrăznească să desfacă această legătură de blestem pus de noi, nici arhiereu, nici altă faţă ierarhică, indiferent de ce rang bisericesc ar avea”, spune IPS Irineu, mitropolitul Olteniei.
În ultimii ani, singurii care mai aveau voie să țină slujbe în această biserică erau călugării bătrâni. În urma actului cu legământ de blestem, absolut toți preoții și călugării ar fi trebuit să gireze ”documentul”.
Conform Antena 3, unii dintre prelați nu au vrut să asculte comanda primită de la mitropolitul Olteniei. Ei riscă acum să fie dați afară din lăcaș.
”Este obligatoriu. Nu vreți să semnați, nicio problemă. Nu este opțional”, ar fi spus IPS Irineu, mitropolitul Olteniei.
Mănăstirea Frăsinei a fost ridicată în urmă cu un secol și jumătate. În acest loc, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a pus piatra de temelie a unui lăcaș de cult unic în țara noastră, cu rânduieli, ca pe Muntele Athos.