Continuă Teixeira la FCSB? “Nu pe mine trebuie să mă întrebaţi”

Eduard Popa   
in Fotbal intern
09/04/2018, 23:07
Continuă Teixeira la FCSB? “Nu pe mine trebuie să mă întrebaţi”

„Trei puncte foarte importante pentru noi, ţinând cont că CFR a făcut un egal. Cred că am făcut un meci acceptabil. M-am simţit bine. Încerc ca atunci când am şanse să joc să îmi ajut echipa”, a spus portughezul, la sfârşitul partidei cu FCSB.

Întrebat dacă va continua sau nu la FCSB, Teixeira a evitat să dea un răspuns clar: „Nu pe mine trebuie să mă întrebaţi. Eu continui să îmi fac treaba profesionist la Steaua.”

Teixeira: „Astra e un adversar greu, am fost şi eu acolo”

Veteranul portughez a comentat şi următorul duel în compania celor de la Astra Giurgiu: „Acum ne gândim la Astra, care va fi un meci foarte greu, dar am încredere că ne vom îndeplini obiectivul. Astra e un adversar greu, am fost şi eu acolo, dar trebuie să fim puternici, să vrem să avem mingea, nu cred că o să fie mare problemă. Dar cum am spus, e meci greu acolo.”