Fotbal international

Real Madrid şi-a asigurat liniştea. Care este situaţia jucătorilor importanţi din lotul lui Zidane

Real Madrid a luat aminte la ceea ce a păţit rivala FC Barcelona cu brazilianul Neymar, care le-a fost suflat catalanilor din propria curte de PSG, pe baza clauzei de eliberare, în valoare de 222...
08.10.2017 | 17:31
Real Madrid sia asigurat linistea Care este situatia jucatorilor importanti din lotul lui Zidane
ADVERTISEMENT

Real Madrid a luat aminte la ceea ce a păţit rivala FC Barcelona cu brazilianul Neymar, care le-a fost suflat catalanilor din propria curte de PSG, pe baza clauzei de eliberare, în valoare de 222 de milioane euro. Preşedintele Florentino Perez a considerat că în actualul sezon nu este nevoie să se mai facă un transfer galactic şi că prioritatea este prelungirea contractelor jucătorilor din lot, urmată de stabilirea unor clauze aproape inaccesibile pentru cei care ar dori să ia jucători de pe Santiago Bernabeu. Sunt valori exagerate, dar special gândite, pentru a tăia din start pofta de a încerca, fie şi PSG, un transfer de la Real.

Ultimul care a semnat prelungirea a fost tocmai jucătorul emblemă al Madridului, fundaşul Sergio Ramos. Aceasta nu înseamnă că Florentino Perez sau antrenorului Zinedine Zidane nu vor discuta eventuale propuneri de transfer, dar e valabil numai pentru situaţiile în care acest lucru este dorit şi de club. În această situaţie se află internaţionalul galez Gareth Bale, de care Real vrea să scape vara viitoare, mai ales că ştie că poate obţine o sumă avantajoasă din partea cluburilor din Premier League, în special de la Manchester United. Cele mai mici sume pentru clauze de eliberare sunt de 300 de milioane de euro, iar cele mai mari ajung la 1 miliard, Cristiano Ronaldo şi Karim Benzema.Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe GRUPA 5 pentru a vedea programul şi rezultatele din celelalte jocuri din preliminariile CM 2018! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi.

ADVERTISEMENT

Pe Bernabeu s-a încheiat goana după contracte. Real Madrid e clubul cel mai blindat la vedete

Patru jucători au contracte până în 2020. Este vorba de cei doi portari, Navas şi Casilla, fundaşul Nacho şi, oarecum surprinzător, unul dintre oamenii cheie din linia mediană, croatul Luka Modric, a cărui clauză de eliberare este de 700 de milioane euro. Este de aşteptat ca până la finalul sezonului Real să vină cu propunerea unui nou contract, mai ales că Zidane îl consideră un element fundamental în planul său tactic. În privinţa portarilor acest lucru nu surprinde, ba chiar există destule zvonuri conform cărora din vară ar urma să ajungă la Madrid un super-goalkeaper, unul dintre De Gea, Courtois sau Lloris.

Urmează grupul celor cu contracte până în 2021, grupul cel mai numeros: Sergio Ramos, Carvajal, Benzema, Casemiro, Lucas Vasquez, Llorente şi Kovacic. Dintre aceştia Ramos,Carvajal,  Benzema şi Casemiro sunt senatori de drept, dar Lucas Vasquez şi Llorente reprezintă viitorul lui Real, deci trebuie contracte cu clauze de eliberare astronomice, de 500 de milioane de euro. Jucătorii care au semnat până în 2022 îl au în fruntea listei pe Cristiano Ronaldo, alături de el fiind numai grei din primul unsprezece, Isco, Marcelo, Varane, Kroos plus galezul Bale. Iar până în 2023 sunt asiguraţi cei trei jucători consideraţi a deveni viitoarele staruri pe Bernabeu: Marco Asensio, Dani Ceballos şi Theo Fernandez.

ADVERTISEMENT