Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Contractul lui Marius Șumudică la CFR Cluj poate fi reziliat în orice moment: „Asta spune legea!”

Marius Șumudică a fost prezentat în urmă cu doar 10 zile la CFR Cluj. Contractul său cu clubul din Gruia poate fi reziliat în orice moment. Ce spune legea din România.
24.08.2026 | 14:47
Contractul lui Marius Sumudica la CFR Cluj poate fi reziliat in orice moment Asta spune legea
Ce se poate întâmpla cu contractul lui Marius Șumudică la CFR Cluj. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

CFR Cluj, fostă campioană în prima ligă, a intrat oficial în insolvență. Pe 20 august 2026, Tribunalul Specializat Cluj a aprobat cererea de deschidere a procedurii de insolvență pentru clubul din Gruia. Demersul a fost solicitat chiar de club, pentru a crea cadrul legal necesar redresării financiare. Ce decizii se pot lua în legătură cu contractele pe care le au unii jucători sau chiar Marius Șumudică cu echipa ardeleană.

Ce se poate întâmpla cu contractul lui Marius Șumudică la CFR Cluj după ce clubul a intrat oficial în insolvență

Răzvan Zăvăleanu, cel care a fost desemnat ca administrator judiciar să se ocupe de cazul clubului CFR Cluj după intrarea oficială în insolvență, a spus ce decizii este împuternicit să ia în următoarele trei luni. Întrebat dacă ar putea, teoretic vorbind, să îi rezilieze inclusiv contractul lui Marius Șumudică (55 de ani), Zăvăleanu a răspuns că are această prerogativă.

ADVERTISEMENT

„(n.r. Teoretic, conform legii, aveți puterea de a-i, rezilia, de exemplu, și contractul lui Șumudică, dacă considerați că suma pe care o ia destabilizează clubul? E o discuție teoretică) Da, orice contract, inclusiv contractele individuale de muncă, ceea ce este o excepție majoră de la principiile dreptului muncii”, explică administratorul judiciar.

Este important de adăugat faptul că această putere a administratorului judiciar este valabilă doar pentru 90 de zile. Zăvăleanu a explicat de ce. „(n.r. Timp de 90 de zile se poate asta – rezilierea unor contracte?) Da. De aceea sunt niște măsuri care se iau de urgență. Și e logic să fie așa, pentru că dacă e ceva păgubos, trebuie să iei o măsură imediată, nu să-ți dai seama că e păgubos după șase luni de zile”.

ADVERTISEMENT

Deciziile pe care administratorul judiciar le-a luat deja la CFR Cluj: informațiile FANATIK confirmate

În intervenția sa de luni, Răzvan Zăvăleanu a confirmat informația oferită încă de duminică, 23 august, în exclusivitate de FANATIK, legată de primele rezilieri din Gruia. Portarul Andre Moreira și mijlocașul Bruno Costa au plecat din Gruia chiar în ziua jocului cu FCSB. Lusitanii au fost transferați de CFR Cluj chiar în această vară. Clubul ardelean le-a denunțat unilateral contractele, astfel că angajamentele semnate tot în această vară au fost anulate.

ADVERTISEMENT

„(n.r. Aveți posibilitatea să renegociați salarii?) Nu numai să renegociem, ci și să denunțăm contractul. Unilateral. Noi putem să încetăm orice contract. (n.r. De aceea au și fost deja încetate cele două contracte cu jucătorii portughezi?) Eu n-am spus câte contracte au fost încetate, dar văd că dumneavoastră sunteți foarte bine informați. Ați nimerit și numărul și țara”, a recunoscut Zăvăleanu informația FANATIK.

ADVERTISEMENT

Contractul lui Marius Șumudică la CFR Cluj poate fi reziliat în orice moment: „Asta spune legea!”. Exclusiv