După disputarea primei etape a returului, lupta este extrem de încinsă pentru primele 6 poziții. Analiștii FANATIK SUPERLIGA consideră că U Cluj, CFR Cluj, Universitatea Craiova, FCSB și Rapid vor intra în play-off, iar pentru ultimul loc se vor lupta Dinamo și Petrolul.
Intrat prin telefon la emisiunea FANATIK SUPERLIGA, Cristi Balaj s-a contrat în glumă cu Vivi Răchită, după ce a precizat că Petrolul va fi echipa care nu va prinde play-off-ul în actualul sezon.
”Fotbalul românesc avea nevoie de Dinamo și Rapid, care în trecutul nu foarte îndepărtat au trecut prin etape de tranziție. Altfel arată fotbalul românesc când există meciuri între FCSB, Craiova, CFR și Rapid sau Dinamo.
M-ați întrebat de FCSB dacă vor ajunge în play-off și am spus că mi se pare o glumă neinspirată. Nu are cum să nu ajungă aceste echipe în play-off. Nu există play-off fără FCSB. Și va ajunge și Rapid”, a declarat Balaj.
”Înseamnă că Petrolul sau Dinamo ies de acolo”, a spus Răchită. ”Eu zic că Petrolul o să iasă”, a susținut președintele de la CFR Cluj, contrat imediat de fostul fundaș: ”Păi cum că suntem pe 3. Vine Piticul (n.r. – Florentin Petre) acum la noi, etapa următoare”.
Cristi Balaj a ținut să glumească în continuare cu Vivi Răchită, dar a recunoscut faptul că Petrolul este o echipă extrem de periculoasă. În finalul discuției a intervenit și antrenorul secund de la Dinamo, Florentin Petre, care a avut cuvinte de laudă la adresa ploieștenilor.
”(n.r. – Tu zici că Vivi o să rămână la play-out) El o să vină la meciurile din play-off, ca spectator. Petrolul a jucat bine cu noi în tur, ne-au închis, chiar nu am avut ocazii. Papp a fost magistral, a folosit brațele…”, a afirmat Balaj. ”Bine, o să vedem noi”, a venit replica lui Răchită.
”Ei au jucat foarte bine după ce i-am bătut noi, au avut un parcurs extraordinar. Să nu uităm că după noi ați câștigat vreo 4 meciuri, s-au făcut egaluri, a venit Rapid, a mai fost o sincopă mică.
Dar uite că atunci când ai calitate, când ai grup, foști jucători de echipă națională și un antrenor care știe cum să lege grupul, nu ai cum să nu faci performanță”, a remarcat Florentin Petre, la FANATIK SUPERLIGA.