News

Controversa banilor pentru sfeștanie în 2025. Ce spun enoriașii despre practica preoților de a cere taxă pe slujbă: „Nu dai pentru el, dai pentru tine, să te ajute Dumnezeu”

Mulți enoriași dau bani ca să li se facă sfeștanie în casă. Această practică, însă, este cel puțin controversată în mediul online
18.03.2025 | 13:27
Controversa banilor pentru sfestanie in 2025 Ce spun enoriasii despre practica preotilor de a cere taxa pe slujba Nu dai pentru el dai pentru tine sa te ajute Dumnezeu
Oamenii se întreabă, pe internet, câți bani se dau pentru sfeștanie în 2025 / sursa: colaj Fanatik, Freepik
ADVERTISEMENT

Odată cu începutul anului 2025 și cu apropierea sărbătorilor pascale, creștinii cheamă preoții pentru a le face bine-cunoscuta sfeștanie. Unii enoriași au început să își pună întrebări despre costul unei astfel de slujbe. Nu există, însă, o regulă.

Câți bani se dau pentru sfeștanie în 2025

Sfeștania este una dintre cele mai solicitate slujbe de către creștinii din România. Aceasta înseamnă „luminare” și simbolizează curățarea casei de forțele negative. La fel se întâmplă și la Spovedanie, slujbă care curăță omul de păcate. Totuși, în timp ce la Spovedanie nu se dă sau cere niciun ban, la Sfeștanie stau altfel lucrurile.

ADVERTISEMENT

Această slujbă se face cel puțin o dată pe an sau ori de câte ori proprietarul simte nevoia unei curățiri a locului în care trăiește. Sfințirea casei se face de către preot prin rugăciuni, având la îndemână un bol cu apă și diverse provizii din casă. Acestea vor fi sfințite, iar cu apa se va stropi locuința.

Recent, în mediul online a apărut o adevărată controversă privind suma care trebuie plătită pentru o Sfeștanie. O persoană a pus următoarea întrebare pe un grup de Facebook: „Aș dori să aflu cât dați voi preotului pentru sfeștanie în apartament, în București. Mulți zic că se dă cât simți, cât poți și cât ai, dar întreb pentru că aș dori să fie și ei mulțumiți”.

ADVERTISEMENT

Această întrebare a dat foc internetului, căci argumentele pro și contra analizate de FANATIK nu au contenit să apară. Sute de persoane au răspuns întrebării în doar 24 de ore de la publicarea acesteia pe rețeaua de socializare.

Întrebarea care a aruncat internetul în aer

În timp ce unele persoane au răspuns scurt, spunând că nu este o regulă ca enoriașii să ofere bani pentru sfeștanie, alții au menționat sume cuprinse între 50 și 500 de lei. Ba mai mult, unii încurajează oferirea de bani preoților și chiar și dascălilor, dacă sunt și aceștia prezenți la slujbă.

ADVERTISEMENT

„Fiecare dă cât poate, eu zic că pentru un apartament este bine 100 lei”, „O sută de euro. Nu te lua după cei ce strică piața! Gândește-te că nu dai pentru preot, pentru tine dai. În împărăția cerurilor o să ți se întoarcă însutit!”, „300 lei am dat eu acum 2 ani. Atât a cerut”, „Niciodată nu dau mai puțin de 500”, sunt câteva argumente pro plății pentru Sfeștanie.

ADVERTISEMENT

Există și persoane care condamnă această practică, invocând faptul că preoții primesc un salariu, astfel că nu ar trebui să mai ceară sau să accepte primirea de bani pentru această slujbă.

„Ca să nu mai fie huliți ar trebui sa nu mai primească”, „De ce trebuie să dai? Nu asta le este meseria?”, „Sfeștania, un alt mod de a mulge bani. Nimeni nu a făcut așa ceva în Biblie”, „Asta nu mai e credință, să dai bani unor escroci”, „Să mă ierte Dumnezeu dar oricât ai da nu refuză, sunt familii care nu își permit”, „Preotul își face meseria, are salariu, nu trebuie întreținut de oameni, nu trebuie dat nici un ban”, spun cei care sunt împotriva taxei pe Sfeștanie.

Ce salariu primește un preot în România

În majoritatea cazurilor, oamenii au invocat faptul că preoții primesc deja un salariu și nu ar trebui să mai pretindă bani și pentru sfeștanie. În plus, sumele primite pentru oficierea acestor slujbe nu ar trebui să ajungă în buzunarul lor, ci în bugetul bisericii.

Salariul unui preot variază în funcție de gradația acestuia. Un preot debutant, de pildă, care are studii medii absolvite, pornește cu un salariu de 3.550 de lei. Dacă preotul are studii superioare, va primi 3.700 de lei. Pentru gradul II de pregătire, un preot va primi 3.900 de lei, iar pentru gradul I va încasa, lunar, 4.000 de lei. Gradațiile se stabilesc prin hotărâre de Guvern. Cel mai mare salariu din Biserica Ortodoxă Română este al Patriarhului Daniel, acesta fiind de circa 25.000 de lei.

Trebuie sau nu dați bani pentru nunți și înmormântări

Cât despre prețurile percepute de preoți pentru cele mai importante slujbe, există niște reguli bine stabilite în acest sens. Deși multe parohii au o listă de prețuri impuse pentru evenimente ca nunți, botezuri sau înmormântări, acestea trebuie contabilizate serios. Cine dorește, de bună voie, să ofere bani pentru întreținerea bisericii, o poate face, însă trebuie să primească o chitanță a contribuției lor. Mai mult, aceste taxe nu sunt obligatorii, însă există preoți care pretind diverse sume de bani.

„Taxele stabilite de consiliul parohial se referă doar la sumele plătite de credincioși pentru concesionarea și întreținerea locurilor de înmormântare din cimitire. Contribuțiile benevole reprezintă sumele oferite de credincioși cu ocazia săvârșirii unor Sfinte Taine și ierurgii. Cuantumul acestora este stabilit de către Consiliul Parohial și are în vedere cheltuielile de funcționare a parohiilor.

Sfântul Sinod a reiterat interdicția condiționării oficierii de către preot a slujbei înmormântării de plata vreunei taxe mai ales în cazul familiilor sărace, dar parohiile consideră necesare contribuțiile benevole ca donație din partea familiei pentru întreținerea bisericii parohiale. În aceste cazuri, preotul trebuie să elibereze chitanțe familiilor care au donat banii respectivi”, se arată în explicația Sfântului Sinod privind diferența între taxe și contribuții benevole.

Potrivit Bisericii Ortodoxe Române, preoții care cer bani pentru nunți sau înmormântări sunt aspru pedepsiți. Pe lângă avertismente, pot avea loc și verificări periodice sau mutări disciplinare. Se poate ajunge chiar și la caterisire dacă situația este una gravă. Orice credincios care crede că a fost victima unei înșelăciuni poate sesiza fapta pe adresa de mail a Patriarhiei Române.