Fotbal international

Controversă în Liga Campionilor. Fără avantajul terenului propriu, dar cu regula golurilor marcate în deplasare?

15.02.2021 | 23:59
Controversa in Liga Campionilor Fara avantajul terenului propriu dar cu regula golurilor marcate in deplasare
ADVERTISEMENT

Sezonul fotbalistic actual a fost și este unul dintre cele mai atipice din istoria fotbalului. Inclusiv în optimile Ligii Campionilor, unele cluburi nu se vor putea bucura de avantajul terenului propriu.

Cu toate acestea, UEFA nu a decis ca regula golurilor marcate în deplasare să nu mai fie validă. Contestată de unele voci, păstrarea regulii este argumentată de faptul că echipele considerate vizitatoare nu poartă vina pentru mutarea locației partidelor.

ADVERTISEMENT

În schimb, contestatarii susțin că nici cluburile gazdă nu sunt trebuie să suporte consecințele unor decizii luate la nivel politic în fiecare țară. Există, însă, și meciuri europene care vor avea ambele manșe disputate pe terenuri neutre!

Controversă în Liga Campionilor: „E absolut absurd, este aberant!”

Pandemia de coronavirus a determinat statele din Europa să ia măsuri de restricție mai mult sau mai puțin radicale. Dacă unele țări sunt destul de permisive cu circulația persoanelor, altele au impus restricții clare și de neînduplecat. Printre țările cu cele mai dure condiții se numără Spania și Germania. Adică două dintre cele mai importante țări din Europa atunci când vine vorba despre fotbalul la nivel de club.

ADVERTISEMENT

Germania și Spania, la fel ca multe alte țări europene, au adoptat măsuri extrem de stricte cu privire la cetățenii care călătoresc dinspre Marea Britanie. Apariția noii tulpine a virusului a înspăimântat autoritățile, iar teama unei extinderi mai rapide a inamicului public numărul unu din societate, în aceste vremuri, le-a determinat să blocheze accesul celor ce vin din această zonă a continentului.

Firește, afectate au fost și duelurile europene, în optimile Ligii Campionilor existând două situații de meciuri care ar fi trebuit să se joace în Germania și Spania între echipe din aceste țări și cluburi din Anglia. Este vorba despre meciul dintre Borussia Monchengladbach și Manchester City, jocul dintre RB Leipzig și Liverpool și partida Atletico Madrid – Chelsea. Pentru că englezii nu au obținut permisiunea de a pătrunde pe teritoriile celor două state, UEFA a relocat partidele la Budapesta, primele două, respectiv București.

ADVERTISEMENT

Afectate au fost, culmea, chiar echipele din Germania și Spania. Pentru englezi, singurul impact negativ este cel al necesității de a efectua deplasări mai lungi și în zone mai friguroase ale Europei. Cu toate acestea, Manchester City și Chelsea se vor bucura de un mare beneficiu. Ele vor putea în continuare să profite de regula golului înscris în deplasare!

Mai ciudat decât atât este faptul că în Europa League există o dublă care se va disputa doar în locații neutre. Este vorba despre cea dintre Arsenal și Benfica. Meciul care ar fi trebuit să se joace la Londra va avea loc la Atena, în vreme ce partida ce trebuia să aibă loc la Lisabona se va disputa la Roma! De asemenea, tot în Europa League se va juca meciul Real Sociedad – Manchester United la Torino și partida Molde – Hoffenheim la Villareal. În toate situațiile, regula golului marcat în deplasare se va păstra!

ADVERTISEMENT

„Este absolut aberant, e absurd cu totul! De altfel, e cumva absurd și faptul că se joacă în prezent fotbal la nivel european, având în vedere ce se întâmplă pe continent. Dar păstrarea acestei reguli este cumva mai mult decât absurdă. Este o absurdidate într-o altă absurditate!”, scriu jurnaliștii de la The Athletic.

  • Atletico Madrid – Chelsea se va disputa la București, pe Arena Națională, în data de 23 februarie, de la ora 22:00;
  • Dubla Arsenal – Benfica se va juca exclusiv pe terenuri neutre! Cu toate acestea, vor exista două manșe.

Ce ar trebui să facă UEFA: „Cum poate o echipă să marcheze în deplasare, dacă adversarii nu joacă acasă?”

În viziunea analiștilor, există mai multe modalități prin care forul continental să rezolve într-o manieră mai puțin periculoasă și superioară din punct de vedere moral problema acestei reguli. Deși consideră că lucrul firesc de făcut ar fi fost anularea meciurilor europene pe parcursul pandemiei, pentru a reduce la minimum riscurile, sursa citată subliniază că UEFA ar fi putut măcar să încerce să diminueze din impactul negativ al contextului actual.

La fel ca anul trecut, atunci când fazele superioare ale UEFA Champions League și Europa League au fost reluate după carantina totală din primăvară, meciurile s-ar fi putut disputa într-o singură manșă, pe teritoriul unei țări sau două, pentru fiecare competiție. Deși nu ar fi fost o soluție ideală, mai ales în condițiile desfășurării competițiilor interne, această variantă ar fi putut crea o competiție corectă și lipsită de dezechilibre precum cele care pot fi provocate de imposibilitatea unor cluburi de a organiza meciuri pe propriile stadioane.

Dacă această variantă nu a fost una care să poată fi pusă în practică, din diferite motive ce țin de logistică, atunci UEFA ar fi putut să anuleze măcar absurdul avantaj al golului marcat în deplasare. „Cum ar putea o echipă să înscrie în deplasare, din moment ce adversarii nu joacă pe teren propriu?”, se întreaba cei de la The Athletic. Mai mult decât atât, ei propun anularea completă a acestei reguli, care a fost introdusă în fotbal în urmă cu mulți ani, pe când deplasările erau considerate evenimente extrem de obositoare pentru echipe. Drumurile lungi, în condiții nu tocmai prietenoase, erau considerate factori cauzatori de oboseală, iar pentru a echilibra duelurile, forul european a apelat la regula golului înscris pe teren străin, care valorează dublu.

Evoluția metodelor de transport și condițiile actuale de cazare și de disputare a meciurlor nu mai impun un astfel de avantaj, mai ales că el se poate dovedi a fi hotărâtor în situații de echilibru maxim. În condițiile în care unele cluburi care iau parte la primul tur din fazele superioare ale Ligii Campionilor și Europa League nu vor putea juca pe teren propriu partidele considerate acasă, faptul că vor fi oricum amenințate de regula golului marcat în deplasare pare, într-adevăr, o absurdidate.

Jurnaliștii nu critică doar păstrarea regulii golului marcat în deplasare, ci și faptul că UEFA continuă să marșeze pe ideea organizării turneului EURO 2020 pe stadioane din 12 orașe diferite, pe parcursul verii viitoare! Forul este contestat pentru faptul că într-o perioadă atât de tulbure și de restrictivă în privința deplasării persoanelor, insistă să meargă mai departe cu evenimente desfășurate într-o manieră care implică foarte mult călătorit al unor grupuri numeroase de persoane, precum delegațiile echipelor de fotbal.

  • Barcelona – PSG și RB Leipzig – Liverpool se vor juca marți, 16 februarie;
  • FC Porto – Juventus și Sevilla – Borussia Dortmund vor avea loc miercuri, 17 februarie.
ADVERTISEMENT