Michael Olise (24 de ani), starul echipei naționale a Franței și al lui Bayern Munchen, a fost surprins cu o substanță interzisă adusă chiar în vestiar înaintea meciului cu Irak de la Campionatul Mondial, câștigat de „cocoșii galici” cu scorul de 3-0 la Philadelphia în etapa a doua a grupei I. Este vorba despre snus, un tutun umed de origine suedeză.
Deși nu produce fum, acest tip de tutun tot conține nicotină și este consumat prin plasarea punguței în care se află între buză și gingie timp de câteva minute, până la 10 în general, până când substanța ajunge să fie absorbită de organism. Deși nu este vorba despre o substanță interzisă pentru consum, polemica este generată de faptul că în cele mai multe țări din Uniunea Europeană, inclusiv în Franța și Germania, deci acolo unde evoluează Olise, acest snus este interzis spre comercializare.
Așadar, în acest context, în mod firesc s-a născut întrebarea: de unde și-a procurat fotbalistul lui Bayern Munchen tubul respectiv? Recipientul a putut fi văzut într-o fotografie din vestiarul naționalei Franței, cu focus pe dulapul lui Michael Olise, realizată înaintea meciului cu Irak. În poza respectivă, acea cutiuță în care este ținută substanța a fost observată într-un colț, lângă un ghiozdan și în apropierea echipamentului jucătorului, potrivit TyC Sports.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/06/snus-vestiar-franta-michael-olise-campionatul-mondial-meci-irak.jpg)
Michael Olise nu este singurul fotbalist de nivel înalt despre care s-a aflat că alege să consume acest snus. În urmă cu ceva timp, Jamie Vardy, fostul golgheter al lui Leicester City, fost campion în Premier League alături de această echipă, a recunoscut foarte senin că face destul de des acest lucru. De asemenea, tot el a transmis la momentul respectiv și că acest „fenomen” ar fi mai răspândit printre fotbaliști decât ar fi tentați cei din exterior să creadă.
Nu în ultimul rând, Vardy a spus atunci și că există chiar jucători profesioniști de fotbal care apelează la acel snus inclusiv în timpul meciurilor, cel mai probabil pentru eliminarea stresului sau emoțiilor, cu scopul obținerii unei concentrări mai bune asupra jocului: „Când am ajuns la Leicester am început să le folosesc. Sunt plasturi cu nicotină pe care îi aplici pe gingii timp de aproximativ 10 minute. Mult mai mulți fotbaliști decât își dau seama oamenii îi folosesc, iar unii chiar joacă cu ei în timpul meciurilor”.