Sport

Controversatul patron al lui Olympiakos, implicat într-un nou scandal! A sărit la bătaie chiar în timpul finalei

Rivalul lui Răzvan Lucescu din Grecia, Evangelos Marinakis, patronul lui Olympiakos, este în mijlocul unui nou scandal, după ce a fost la meciul de baschet al echipei.
25.05.2026 | 17:46
Controversatul patron al lui Olympiakos implicat intrun nou scandal A sarit la bataie chiar in timpul finalei
Marinakis, implicat într-un scandal la finala Euroligii. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Finala Euroligii dintre Olympiakos și Real Madrid, câștigată de greci cu 92-85, a fost umbrită de un scandal uriaș în tribune. În centrul atenției s-a aflat controversatul om de afaceri Evangelos Marinakis, surprins într-un conflict tensionat chiar în timpul meciului disputat în fața a aproximativ 18.000 de spectatori.

Patronul lui Olympiakos, în mijlocul unui conflict la finala Euroligii

Potrivit imaginilor apărute în presa elenă, Marinakis a avut o ieșire nervoasă și s-a îndreptat agresiv către un alt spectator aflat în tribună. Situația a degenerat rapid, iar oamenii din anturajul patronului lui Olympiakos au fost opriți cu greu de forțele de ordine, în timp ce încercau să sară gardul de protecție. În haosul creat, un fular a fost aruncat spre adversar, iar tricoul miliardarului grec a apărut rupt într-una dintre filmări.

ADVERTISEMENT

Presa din Grecia a dezvăluit ulterior că persoana cu care Marinakis a intrat în conflict era Grigoris Dimitriadis, nepotul premierului grec Kyriakos Mitsotakis. Dimitriadis este cunoscut ca un susținător important al clubului Olympiakos și o figură influentă în cercurile politice și economice din Grecia.

Numele lui Dimitriadis este legat de unul dintre cele mai mari scandaluri politice recente din Grecia, celebrul „Predatorgate”. În 2022, investigațiile au arătat că zeci de persoane, printre care politicieni, oameni de afaceri și jurnaliști, ar fi fost spionate prin intermediul softului Predator, folosit de serviciile de informații elene. În urma scandalului, Dimitriadis și-a dat demisia din funcția de secretar general al guvernului.

ADVERTISEMENT

Marinakis, implicat în mai multe scandaluri

Deși succesul lui Olympiakos în Euroligă ar fi trebuit să fie principalul subiect al serii, comportamentul lui Marinakis a atras din nou atenția asupra reputației sale controversate. Omul de afaceri conduce clubul din 2010 și este una dintre cele mai influente figuri din sportul european, deținând inclusiv cluburile Nottingham Forest și Rio Ave.

ADVERTISEMENT

În ultimii ani, Marinakis a fost implicat în mai multe episoade tensionate. În Premier League, el a provocat scandal după ce a coborât pe teren și l-a confruntat public pe antrenorul lui Nottingham Forest, Nuno Espirito Santo, la finalul unui meci crucial pentru calificarea în cupele europene. Gesturile sale agresive au stârnit reacții dure din partea fanilor și a presei britanice.

ADVERTISEMENT

Miliardarul grec a fost de-a lungul timpului cercetat și în alte dosare sensibile, inclusiv acuzații privind trucarea de meciuri și trafic de droguri. În cazul unei nave pe care au fost descoperite peste două tone de heroină, ancheta a fost închisă ulterior din lipsă de probe directe împotriva sa. De asemenea, presa elenă și internațională l-a asociat frecvent cu influențe puternice în politică și mass-media.

Tags: