Controversatul sistem HAARP a fost activat pe 27 decembrie. S-au declanşat impulsuri puternice de unde radio, detalii despre pornirea sistemului

Oamenii de știință folosesc o fostă stație de cercetare militară americană, cunoscută pentru că este subiectul teoriilor conspirației privind controlul asupra climei, pentru a afla mai multe despre interiorul asteroizilor din apropierea Pământului, scrie Space.com.

HAARP nu mai e proprietatea armatei americane

Programul de cercetare aurorală activă de înaltă frecvență (HAARP) este un grup de 180 de antene situat în Gakona, Alaska, care pot trimite unde radio puternice de înaltă frecvență în și dincolo de atmosferă.

Construit de US Air Force și US Navy în anii 1990, a devenit în curând subiectul diferitelor teorii ale conspirației, care susțineau că HAARP este folosit pentru a controla vremea sau pentru a provoca dezastre naturale, cum ar fi cutremurele.

În viața reală, dincolo de teoriile conspirației, oamenii de știință au folosit HAARP pentru a studia ionosfera, partea superioară a atmosferei Pământului, care interacționează cu plasma provenită de la Soare.

Digi24.ro

Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei

În 2015, această stație a fost transferată din proprietatea armatei americane în proprietatea Universității Alaska, din Fairbanks, care a anunțat recent o serie de experimente care se ocupă de spațiul din afara atmosferei.

Într-unul dintre aceste experimente, care a fost efectuat la sfârșitul lunii decembrie, s-au tras impulsuri puternice de unde radio lungi către un asteroid care trecea pe lângă Pământ, la o distanță dublă față de cea la care se afla Luna.

Experimentul a urmărit să învețe structura interiorului asteroidului, care ar putea ajuta într-o zi la conceperea unei misiuni eficiente de apărare a Pământului în cazul în care una dintre aceste roci spațiale mari se îndreaptă direct spre planeta noastră.

“Vom analiza datele în următoarele câteva săptămâni și ne așteptăm să publicăm rezultatele în lunile următoare. Aceasta este prima dată când au fost făcute observații de asteroizi la frecvențe atât de joase”, a declarat Mark Haynes, investigatorul principal al proiectului și inginer la NASA.

Digisport.ro

Cum l-a numit Anamaria Prodan pe Ronald Gavril: impresara nu s-a ferit să spună cum îl strigă pe boxer

Asteroidul, cunoscut sub numele de 2010 XC15, are aproximativ 150 de metri lungime și este potențial periculos, ceea ce înseamnă că se apropie adesea de Pământ și ar putea într-o zi să lovească planeta noastră.

Prin colectarea de date privind distribuția materiei în interiorul asteroidului, oamenii de știință ar putea contribui la crearea unei misiuni mai eficiente de deviere a asteroizilor, dacă este nevoie. NASA a testat o astfel de abordare în septembrie anul trecut, când nava DART a schimbat cu succes orbita satelitului Dimorphos al asteroidului Didymos.

Asteroidul a fost “atacat” 12 ore

DART s-a prăbușit practic pe Dimorphos, în timp ce oamenii care îl controlau de pe Pământ nu știau aproape nimic despre acest corp ceresc. Dacă planeta noastră ar fi cu adevărat în pericol, apărătorii săi ar dori să afle mai multe despre asteroid înainte de a lansa ceva asupra lui.

În timpul experimentului din 27 decembrie, HAARP a emis unde radio continuu asupra 2010 XC15, timp de 12 ore. Antenele radio științifice, precum și antenele radio ale amatorilor din întreaga lume așteptau semnalele de întoarcere pentru a înțelege mediul prin care au călătorit semnalele, precum și caracteristicile asteroidului.

“Până acum, am primit peste 300 de confirmări de semnal de la comunitățile de radioamatori și de radioastronomie de pe șase continente, toate acestea au confirmat transmisii HAARP”, a declarat Jessica Matthews, manager de program HAARP.

Cele mai comune metode de cercetare a asteroizilor sunt observarea prin telescoape optice sau radio care emit radiații cu lungimi de undă mult mai scurte. Niciuna dintre aceste tehnici, însă, nu poate însă privi în interiorul asteroizilor, susțin oamenii de știință.

Telescoapele optice primesc doar informații vizuale de la lumina reflectată în mod natural de asteroizi, în timp ce impulsurile radio cu lungimi de undă mai scurte ajung pe suprafețele rocilor spațiale, dezvăluind doar informații despre formele lor exterioare.