Întâlnirea la care a participat președintele României, Nicușor Dan, la Paris, a lăsat și mai multe semne de întrebări față de câte existau până la marea ședință a „Coaliției de Voință”.
Până în prezent, doar Franța, Regatul Unit al Marii Britanii, Spania, Belgia, Norvegia, Estonia și Lituania au declarat că sunt pregătite să participe la „forța multinațională” evocată în cadrul întâlnirii de la Paris. La Palatul Elysee, aproximativ 30 de țări au semnat o declarație comună care prevede pentru prima dată, în mod explicit, trimiterea unei forțe multinaționale pentru Ucraina, „creată prin contribuțiile națiunilor voluntare” cu scopul de a sprijini reconstituirea forțelor armate ucrainene și de a susține descurajarea.
În comunicatul oficial, emis după întrevederea din 6 ianuarie 2026, scrie că „acțiunile vor fi conduse de Europa (…) cu participarea Statelor Unite”, relatează Le Monde. De la acest anunț, numărul statelor dispuse să trimită trupe terestre ridică serioase semne de întrebare. Emmanuel Macron a asigurat că Franța ar fi pregătită să desfășoare câteva mii de soldați în Ucraina în cazul unui armistițiu cu Rusia. Regatul Unit, principalul actor al coaliției voluntarilor, și-a arătat, de asemenea, disponibilitatea. Deși premierul Keir Starmer nu a oferit prea multe detalii, „pentru că acest lucru l-ar putea avantaja pe Putin”, Londra ar putea trimite mai puțin de 7.500 de persoane în Ucraina, potrivit publicației The Times.
Deținătoare ale celor mai mari capacități militare din Europa, cele două națiuni sunt, de asemenea, singurele care dispun de o veritabilă forță de proiecție. Până acum, așa cum spuneam, doar Spania, Norvegia, Belgia, Estonia și Lituania și-au afirmat deschis disponibilitatea de a urma cele două puteri militare. „Suntem o mare țară europeană și suntem dispuși să consolidăm pacea prin prezența forțelor spaniole”, a declarat premierul spaniol Pedro Sanchez, anunțând, totodată, deschiderea, începând de luni, 12 ianuarie, a unei serii de consultări cu partidele de opoziție pentru a obține cel mai larg sprijin politic posibil. „În caz de pace, câteva sute de soldați lituanieni ar putea participa”, a precizat, la rândul său, ministrul lituanian al apărării, Robertas Kaunas.
Alte câteva țări nu au exclus această posibilitate, dar fără a afirma acest lucru în mod clar. „Portugalia va fi întotdeauna la înălțimea responsabilităților sale”, a declarat, de exemplu, premierul Luis Montenegro, amânând, însă, o decizie până la „o pace consolidată și un armistițiu stabilit”. Și Olanda ar putea să se implice, însă premierul olandez, Dick Schoof, nu a făcut nicio promisiune. Conducând o coaliție minoritară și demisionară, în așteptarea formării unui nou guvern, el a evocat necesitatea unei dezbateri în cadrul coaliției sale și în Camera Deputaților înainte de orice decizie.
Preocupați de subiectul Groenlandei, danezii s-au abținut, de asemenea, până acum de la orice anunț, iar finlandezii, care au dat mereu dovadă de prudență, au făcut la fel. Finlanda argumentează că având 1.340 de kilometri de frontieră cu Rusia, țara trebuie să mențină o prezență militară pe propriul teritoriu. Letonii au spus că nu intenționează ”pentru moment” să trimită trupe. În Irlanda, guvernul condus de Michael Martin, care a lăsat să se înțeleagă – în septembrie 2025 – că ar fi pregătit să trimită soldați irlandezi de menținere a păcii, nu a reiterat această propunere.
De cealaltă parte, lista țărilor care au exclus clar trimiterea de trupe este foarte lungă. Parisul și Londra susțin că fiecare stat trebuie să contribuie, atât cât poate. În Germania, cancelarul german Freidrich Merz a promis, astfel, „trimiterea de forțe pentru Ucraina pe un teritoriu vecin NATO, după un armistițiu”. Bundeswehr-ul ar urma să fie în a doua linie, de exemplu din Polonia, România, Republica Moldova sau o parte a Ungariei. Această precauție reflectă reticențele Partidului Social Democrat din Germania (SPD), partenerul de coaliție, dar și constrângerile constituționale care limitează utilizarea forțelor armate, impunând un vot în Bundestag. „Este mai ușor să staționezi trupe într-o țară NATO din punct de vedere politic și juridic”. justifică un lider important al SPD. Deputatul CDU, Roderich Kiesewetter consideră, dimpotrivă, că „desfășurarea de trupe germane într-o țară NATO, în afara Ucrainei, nu va avea niciun efect de descurajare”.
Giorgia Meloni, din Italia, a reamintit și ea că nu se pune problema ca Roma să trimită trupe în Ucraina. Premierul italian nu dorește, în mod evident, să supere Liga lui Matteo Salvini, aliatul său de extremă dreaptă, critic față de Kiev și mereu dispus să facă cu ochiul Moscovei. Ea nu vrea nici să îl înstrăineze pe președintele american Trump, alăturându-se pozițiilor unor aliați europeni care ar putea părea prea belicoase în ochii Casei Albe, în condițiile în care Italia rămâne, oricum, o putere militară destul de modestă.
La ieșirea de la reuniunea din Paris, premierul suedez Ulf Kristersson, a anunțat, la rândul său, că țara sa intenționează să contribuie „doar prin supraveghere aeriană asigurată de avioanele Gripen, dar și prin capacități de deminare maritimă în Marea Neagră”. Polonia nu intenționează nici ea să desfășoare soldați la marele său vecin, rezervându-și rolul de lider în ceea ce privește chestiunile logistice organizaționale, potrivit premierului Donald Tusk. Ministrul polonez al apărării argumentase, în august 2025, că între 5.000 și 6.000 de soldați sunt deja mobilizați permanent pentru a proteja flancul estic al NATO.
Un alt vecin crucial al Ucrainei, România, afișează aceeași poziție. „Nu este potrivit ca România să desfășoare trupe terestre pe teritoriul unui stat vecin”, a declarat Nicușor Dan, pentru Le Monde. Președintele a mai spus că este vorba „despre o decizie politică luată de toate partidele politice românești”. Deși membre ale coaliției voluntarilor, Cehia, Bulgaria, Croația, Grecia sau Luxemburg, și-au exprimat, de asemenea, refuzul, fără a explica întotdeauna clar motivele. În spatele acestor ezitări se ascund, adesea, calcule politice, în contextul în care desfășurarea de trupe în Ucraina îngrijorează opiniile publice din Europa, iar numeroase formațiuni politice folosesc această temă ca și combustibil electoral. În mai multe țări, trimiterea de soldați este asimilată cu o provocare la adresa Rusiei.
„Toate aceste unități și instalații vor fi considerate ținte legitime de către forțele armate ale Rusiei”, a avertizat, de altfel, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, joi, 8 ianuarie 2026, părând să tempereze proiectele europene. „Încercând să stabilească o prezență militară în Ucraina, țările Europei Occidentale creează riscul unui război direct cu Rusia”, a criticat miercuri, 7 ianuarie, ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, după reuniunea de la Paris. Chiar dacă pretinde că susține planurile de pace ale lui Donald Trump, premierul Viktor Orban nu a participat vreodată la reuniunile coaliției voluntarilor.