Viața lui Ion Iliescu a fost plină de controverse, pornind de la Revoluția din 1989, mineriadele și până la felul în care Justiția din România a fost schimbată din temelii. În rândurile ce urmează vor fi prezentate doar câteva aspecte din viața publică a fostului șef de stat care, odată cu încheierea perioadei comuniste, a deschis ușa spre o nouă eră pentru România.
Se știe deja cum Revoluția din 1989 a avut un impact semnificativ asupra României, fiind vorba despre momentul de răscruce care a făcut diferența între comunism și democrație. Nu puține sunt controversele care planează și acum, la 36 de ani de la Revoluție, asupra felului în care aceasta a avut loc.
Citește și:
Potrivit dosarului Revoluției, Ion Iliescu a condus gruparea politico-militară care a creat diversiunea ce a dus la pierderea a sute de vieți. Cum s-a ajuns la formarea acestei grupări? Ea a fost creată din dorința de a-l înlătura pe dictatorul Nicolae Ceaușescu de la putere, însă și menținerea României în sfera de influență a URSS era importantă. Între 1970-1980, Iliescu a fost cooptat în grup, urmând să devină liderul acestuia. Fiind învățat la Moscova, el era monitorizat ca agent de influență al Rusiei. A urmat stabilirea momentului în care totul s-a schimbat, respectiv decembrie ’89.
După ce, în 22 decembrie, Ceaușescu a părăsit sediul central al Partidului Comunist, întreaga țară i-a prezentat onoruri miliare lui Iliescu, ales peste noapte noul președinte al țării. În urma acestei schimbări radicale, potrivit lui Gelu Voican Voiculescu, Iliescu ar fi făcut o înțelegere cu Armata. Pactul presupunea ca noul președinte să aibă sprijinul Armatei, însă doar dacă „păcatele” acestui serviciu de până în 22 decembrie vor fi șterse cu buretele de șeful statului.
Motivul acestei înțelegeri a fost simplu: aflată sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, Armata a tras în oameni cot la cot cu Miliția și Securitatea, indiferent că erau femei, copii sau bătrâni. De aici a venit și ideea de a crea un dușman nou, o grupare teroristă, care a intrat în țară și a semănat haos.
Această temere față de presupusul dușman violent ar fi fost indusă de Ion Iliescu în 23 decembrie, când populația a fost anunțată că printre oameni există securiști-teroriști care trag la întâmplare. Acest anunț ar fi venit în condițiile în care peste tot prin țară, dar mai ales în Capitală, existau peste 10.000 de civili înarmați. Astfel, pe lângă serviciile statului, civili înarmați au început să tragă care pe unde a considerat că există teroriști.
Ion Iliescu a respins cu vehemență, ani la rând, aceste idei prezente inclusiv în rechizitoriul dosarului Revoluției. Fostul președinte a menționat despre aceste acuzații și în cartea lui „Fragmente de viață și de istorie trăită”.
„Explicabil, omeneşte, mintea multora acceptă cu greu ideea că răsturnări atât de profunde precum cele care au condus România de la dictatură la democraţie nu sunt rodul unui complot, al unor maşinaţiuni oculte, al unui scenariu prestabilit ori produsul unor manipulări politice diverse.
În ceea ce priveşte ideea unui „complot” sau, mai modest spus, încercarea de răsturnare a dictaturii din interiorul mecanismului ei de putere, pentru a cruţa ţara de convulsiile şi sacrificiile unei revoluţii violente, pot spune că o asemenea acţiune, dacă ar fi fost organizată şi reuşită, ar fi constituit un merit în faţa istoriei. Înfăptuitorii ei ar fi fost eroi naţionali .
Şi au existat asemenea intenţii. Eu însumi am încercat, dar nu am reuşit, să încheg un asemenea mecanism. Fără niciun fel de legături oculte sau conexiuni cu centre externe. Fabulaţiile pe această temă sunt simple speculaţii, făcute fie cu vădită rea intenţie, fie ca rezultat al imaginaţiei unor publicişti avizi de senzaţii”.
În 1990 au avut loc și primele alegeri libere din România. Atunci în fruntea statului se afla Ion Iliescu, care își dorea să își continue parcursul politic alături de Frontul Salvării Naționale. Împotriva lui s-ar fi ridicat presupuși „huligani”, „golani” și „legionari” care au organizat manifestații zgomotoase în Piața Universității din București.
Din dorința de a potoli spiritele, Iliescu a presupus că prezența minerilor de pe Valea Jiului pe străzile Capitalei va fi benefică. Cu toate acestea, intențiile ascunse ale fostului aparat de represiune comunist din cadrul MAI, MApN și din fosta Securitate au dus la violențe cum nu s-au mai văzut, civili fiind bătuți cu bestialitate de mineri în mijlocul străzii.
În ceea ce privește aceste evenimente, acuzațiile la adresa lui Ion Iliescu trenează și acum, la 35 de ani distanță, fiind și obiectul unor dosare penale în care fostul președinte și alte persoane sunt acuzate de crime împotriva umanității.
„Afirmaţiile că manifestarea din Piaţa Universităţii ar fi fost reprimată de forţele de ordine constituie un cras neadevăr! Cu excepţia conflictului din prima zi, de după ocuparea abuzivă a pieţei, când persoane agresive, iresponsabile i-au bruscat pe poliţiştii care încercau să protejeze carosabilul, pentru a menţine circulaţia rutieră (şi când eu, în cadrul dezbaterii din CPUN, i-am numit pe agresori „golani”), nimeni nu a deranjat manifestarea, care blocase piaţa mai mult de o lună de zile.
Stângăciile evidente în operaţiunea poliţiei pentru eliberarea pieţei, în cursul diminetii zilei de 13 iunie, nu pot în niciun fel motiva actiunile violente, agresive ale unor grupuri de rebeli care au atacat formaţiunile de poliţişti, au incendiat maşini şi au devastat clădiri publice. Venirea minerilor, ca și a altor categorii de cetăteni din alte judete, în special muncitori, în sprijinul factorilor de ordine, a fost efectul actelor de violenţă din ziua de 13 iunie, şi nu cauza lor!
Este una dintre manipulările grosolane întreţinute cu sistem de anumite cercuri interesate, ca și cum minerii ar fi introdus violența în viața noastră politică, ceea ce este nu numai neadevărat, ci şi nedrep la adresa acestei categorii de muncitori. Că şi ei au comis acte reprobabile de violenţă, în zilele de 14 şi 15 iunie, este adevărat. Că acestea ne-au adus, la rândul lor, prejudicii, afectând imaginea ţării în lume, este, de asemenea, adevărat!”, scrie în cartea fostului șef de stat, publicată în 2011.
Din cauza acestor multe acuzații, Ion Iliescu a fost ani la rând în centrul unor scandaluri. Nu puțini au fost cei care l-au arătat cu degetul, iar printre ei s-a aflat și Ilie Botoș, fost procuror general al României. Acesta a recunoscut, în cadrul unui interviu pentru BBC, că fostul președinte a plătit bani grei, din bugetul public, pentru a proteja independența justiției.
Un bun exemplu este momentul întoarcerii în țară a lui Ion Alexandru Țiriac, fiul cunoscutului afacerist. Iliescu i-ar fi cerut lui Botoș să se ocupe de ancheta privind traficul și consumul de droguri ce îl viza pe tânăr, însă aceasta să fie cum nu se poate mai obiectivă.
Altfel spus, președintele țării avea discuții secrete cu cei ce se ocupau cu aplicarea legii în România. În cadrul acestor întâlniri, Iliescu se asigura că se respectă legea în toată esența sa și că statul nu va putea, vreodată, să fie suspectat de decizii subiective în cazuri de renume. Alții ar spune chiar că a fost imixtiune în justiție și că Iliescu ar fi încălcat principiul fundamental al democrației privind separația puterilor în stat. Chiar și după 20 de ani de la acest episod lumea se întreabă în câte dosare importante s-a implicat fostul președinte al țării.
Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus sunt acuzaţi de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, singurele rămase imprescriptibile, iar dosarele acestora au fost tergiversate zeci de ani, fără o soluție măcar ideologică nici după atât de mult timp.
Presiunea socială este încă mare, și acum, la 36 de ani distanță. Însă instanțele parcă se feresc să dea un verdict, și asta pentru că o decizie ar duce la nevoia de a finaliza și alte dosare similare, cum ar fi achitarea torționarilor disidentului Gheorghe Ursu, judecați pentru aceleași infracțiuni.
Ion Iliescu se află de mai bine de două luni internat în spital, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar. Medicii transmit că starea lui este gravă, iar șansele de recuperare sunt minime, dat fiind faptul că mai este ținut în viață doar de aparate. Decesul său ar putea fi, pentru unii, sfârșitul luptei împotriva celor pe care îi consideră vinovați de moartea celor dragi. Pentru alții, însă, ar putea fi un motiv de tristețe, el fiind președintele reformator care a trimis România din comunism, în democrație. Cât privește problemele penale, cel mai probabil dosarele se vor clasa.