3 ianuarie 1968. O selecţionată divizionară a României aterizează la Rio de Janeiro în plină vară braziliană. Portarii Coman şi Adamache, fundaşii Dan Coe, Deleanu, Măndoiu, Mocanu, mijlocaşii Dumitriu III, Ghergheli, atacanţii Lucescu, Pîrcălab, Oblemenco erau numele cele mai cunoscute, antrenor era Ştefan Onisie. Prima locaţie ţintită de fotbaliştii noştri după instalarea la hotel a fost celebra plajă Copacabana.
Şi cum „boala” comună a majorităţii brazilienilor este, evident, fotbalul, „tricolorilor” nu le-a trebuit prea mult timp să angajeze un meci cu o echipă a „desculţilor” autohtoni. Care, fără să ştie şi, în consecinţă, fără să le pese că aveau în faţă o echipă naţională, totuşi, fotbalişti adevăraţi, „Săgeata Carpaţilor” – Onei Pîrcălab, “Tunarul din Bănie” – Ion Oblemenco (e drept, la începuturile carierei sale…), “Ministrul apărării” – Dan Coe sau “Fundaşul de fier” – Mihai Mocanu, care le făcuseră zile fripte unor vedete europene ca portughezul Eusebio sau neamţul Uwe Seeler, au luat jocul pe cont propriu şi, pînă să se dezmeticească ai noştri, scorul era 6-0 pentru „speranţele” necunoscute ale Braziliei!!
Obişnuindu-se încet, încet cu duritatea fotbalului pe nisip, românii, “biciuiţi” de Dan Coe – “Băăă paraşutelor, am trecut oceanu’ să ne facă porumbeii ăştia bronzaţi de la mama lor?! Pe ei, panaramelor, că ne-aleargă pe şine acasă dacă ne bat puradeii ăştia!” – au întors rezultatul şi au cîştigat cu 9-8, după cum ar fi scris ziarele vremii, „într-un final de-a dreptul dramatic!”. Au învins, dar n-au convins… Iar un ziar de sport din Rio chiar a relatat a doua zi, cu mult umor, păţania reprezentativei române pe prima pagină!