Timpul pare să fi uitat de copacul bătrân de peste 2000 de ani. A devenit monument protejat, iar ramurile sale au fost folosite pentru a împleti coroanele câștigătorilor la Jocurile Olimpice.
Un măslin legendar din Grecia sfidează timpul și continuă să uimească lumea cu povestea sa. Elia Vouvon, cum îl numesc localnicii din Vouves, este probabil cel mai bătrân arbore din lume care încă produce măsline.
Nimeni nu știe exact vârsta acestui măslin monumental, pentru că inima copacului, duramenul, a putrezit cu timpul. Specialiștii de la Universitatea din Creta estimează că ar putea avea între 2.000 și 4.000 de ani, deși pe plăcuța din fața sa scrie “3.000 de ani”, relatează omofon.com.
Faptul că există două cimitire antice în apropierea măslinului, care datează din perioada 1100-800 î.Hr., ne oferă un indiciu important despre vârsta sa. Se crede că măslinul ar fi fost plantat în această perioadă și ar fi servit ca punct central pentru cimitire.
Nu doar vârsta îl face extraordinar pe Elia Vouvon, ci și dimensiunile sale impresionante. Cu un trunchi de peste 12 metri în circumferință și aproape 5 metri în diametru, acest gigant verde continuă să producă măsline de calitate și astăzi.
Este considerat atât de special încât ramurile sale au fost folosite pentru a împleti coroanele câștigătorilor la Jocurile Olimpice din 2004 și 2008.
Măslinii sunt cunoscuți pentru rezistența lor la secetă, boli și chiar foc. Plus că au capacitatea de a-și reînnoi constant lemnul, ceea ce explică de ce au fost atât de populari în regiunea Mediteranei. De fapt, în aceea zonă există 7 măslini cu peste 2000 de ani.
În Creta, măslinele au fost o sursă importantă de hrană încă din antichitate, iar primul teasc de măsline a apărut pe aici prin anul 1600 î.Hr.
Din 1997, Elia Vouvon este protejat ca monument natural. Iar în 2009, s-a deschis și un muzeu lângă el, unde vizitatorii pot vedea unelte tradiționale folosite la cultivarea măslinelor. În fiecare an, peste 20.000 de oameni vin să vadă acest copac prețios.