Copiii infectați cu noul coronavirus ar putea prezenta simptome neurologice în absența celor respiratorii.
Potrivit unui studiu publicat în JAMA Neurology, cei mici pot prezenta simptome neurologice care implică sistemul nervos central și periferic.
Mai mult, studiul confirmă faptul că micuții pot fi transmițători ai bolii chiar dacă nu prezintă niciun simptom.
Noi simptome identificate la copiii bolnavi de Covid-19
Oamenii de știință le cer medicilor să aibă în vedere un potențial simptom al infectării cu coronavirus la copii, în special semne de encefalopatie.
De asemenea, leziunile sau bolile la nivelul creierului, durerile de cap, sindromul cerebelos (incapacitatea de coordonare a echilibrului, mersului, mișcărilor corpului și extremităților și mișcărilor oculare), toate sunt considerate potențiale simptome ale infectării cu Covid-19.
În condițiile în care simptomele respiratorii sunt ușoare la copii, deci pot fi ratate, autorii studiului încearcă să-i ajute pe medici prin identificare altor simptome relevante.
-
Ce se întâmplă cu interzicerea cumulului pensie-salariu la stat. Raluca Turcan: ”Respectă un principiu moral”
-
Caz înfiorător la Vaslui! Doi copii au fost arși cu ciorbă fiartă. O fetiță de nici doi ani are arsuri pe 90% din corp
-
Ce norocos! A câștigat o avere la loterie cu un bilet de doar 3 lei! Cum a fost posibil?
Potrivit Observatornews.ro, copiii transmit noul coronavirus chiar dacă sunt asimptomatici.
O altă informație utilă, identificată de oamenii de știință, le permite medicilor să identifie Covid-19 la copii în funcție de sindromul multisistematic inflamator pediatric.
Boala, care semăna inițial cu boala Kawasaki, este o afecțiune inflamatorie care determină inflamarea vaselor de sânge la copii.
„Copiii cu Covid-19 pot prezenta simptome neurologice care implică atât sistemul nervos central cât și cel periferic, precum și modificări splenice pe imagistică, în absența simptomelor respiratorii”, au explicat cercetătorii, conform studiului pe pacienți cu vârste sub 18 ani.
Cercetătorii au analizat situația unor pacienți minori internați la spitalul Great Ormond Street din Londra, în perioada 1 martie – 8 mai 2020.