Fostul director al Serviciului de Informații Externe, Silviu Predoiu, a dezvăluit, la Testul Puterii, cum au aflat copiii lui că este spion. Candidatul a mărturisit și care a fost cea mai mare reușită a carierei sale.
Testul Puterii cu Denise Rifai, emisiune ce poate fi vizionată în fiecare zi de marți, miercuri și joi, de la ora 18:00, doar pe FANATIK.ro, l-a avut ca invitat pe Silviu Predoiu, fost șef al Serviciului de Informații Externe. Acesta a povestit, în cadrul Testului Personal, ce impact a avut cariera sa în viața de familie.
„Locuim în aceeași locuință din 1987, un apartament de bloc, foarte bun, foarte onorabil. Nu ne-am mutat din bloc, nu au plecat în străinătate copiii, la studii. Sunt aici, muncesc aici. Am încercat să fiu prezent atât cât mi-a permis serviciul acasă. Foarte puțin, în principiu. Dar măcar duminica după masă să fiu cu ei, și să mâncăm împreună, atât cât am putut să și pregătim masa împreună, că-mi place.
Nu cred că a avut vreun impact. Soția știa. Dar soția e o persoană care nu a discutat. Copiii au aflat când erau mari. Când fata cred că avea 18 ani și băiatul 15 – 16 ani, când au aflat din presă, dintr-un articol din presă, că sunt ofițer de informații externe. Nu se discutau chestiunile aceste în casă sub nicio formă. Eu plecam periodic, dar plecam în deplasări ca diplomat, ca lucrător în Ministerul de Externe. Într-un fel mă bucur că nu și-au dat seama pentru că ar fi fost curioși”, a declarat candidatul la prezidențiale.
Întrebat care a fost cea mai mare satisfacție resimțită pe parcursul meseriei sale, Silviu Predoiu a recunoscut că momentul cel mai plăcut a fost când a văzut că și-a îndeplinit obiectivele din cadrului proiectului său de reformă a Serviciului de Informații Externe.
„Cea mai mare satisfacție a fost încheierea programului de reformă. De unde mă uit eu, SIE a parcurs un program de reformă care s-a extins pe 10 ani. Așa a fost planificat. Și în momentul în care am bifat absolut toate căsuțele în termen, am simțit o satisfacție uriașă. Am văzut schimbările din serviciu, am văzut schimbările partenerilor în raport cu noi, am văzut impactul asupra politicului.
Singurul lucru pe care nu l-am îndeplinit în acel programul a fost trecerea la serviciul civil. Pe care am prins-o în program din prima clipă, de când am lansat programul de reformă, din 2003. Din păcate nu ține de noi. Că dacă ar fi ținut de noi, serviciul era civil deja. Dar niciun politician nu a vrut să își asume. Deși am prezentat fiecărui președintele documentele de trecere în regim civil al serviciului. Fiecare a zis, nu, mă, lasă, poate următorul”, a mai spus Predoiu, la Testul Puterii, emisiune ce poate fi vizionată și pe canalele oficiale de YouTube și Facebook ale FANATIK.ro.