News

Copil de 12, întâlnire șocantă cu un urs! Reacția de zile mari care i-a salvat viața. Video

25.05.2020 | 17:10
Copil de 12 intalnire socanta cu un urs Reactia de zile mari care ia salvat viata Video
ADVERTISEMENT

Un copil de 12 a avut parte de o întâlnire șocantă cu un urs! Alessandro nu o să uite prea curând plimbarea pe care a ales să o facă alături de mama lui și de unchiul său. Cei trei au mers prin munții Dolomiți în căutare de pietre semiprețioase.

Copil de 12, întâlnire șocantă cu un urs!

La un moment dat, aceştia au decis să se oprească la un picnic. Nu a durat mult și copilul a început să se plimbe prin zonă, îndepărtându-se câţiva metri de familie. Câțiva, nu foarte departe. Distanța nu avea să conteze însă foarte mult în această situație.

ADVERTISEMENT

Mai ales că în tufișurile pe care le avea în față, Alessandro a putut observa cu ușurință silueta unui urs brun uriaș. „L-am văzut că vine din tufişuri şi că era urmărit de un urs. Eram evident alarmaţi, dar el era chiar calm”, a spus unchiul băiatului.

Reacția de zile mari care i-a salvat viața

Aproape imediat, unchiul a înțeles gravitatea situației și i-a spus copilului să se îndepărteze încet de animal, dar să facă acest lucru fără să se panicheze şi să evite să se uite în spate.

ADVERTISEMENT

Băiatul a urmat instrucţiunile bărbatului, care filma evenimentul. Culmea, nu a mai durat mult și ursul s-a oprit încetând să mai vină după Alessandro.

Culmea, puștiul este pasionat de animalele sălbatice. Beneficiind de timpul liber pe care l-a avut din cauza pandemiei și izolării în care au stat oamenii în ultima perioadă, copilul a citit despre cum ar trebui să reacţioneze în cazul unei eventuale întâlniri cu un urs în pădure.

ADVERTISEMENT

Așa că, în loc să fie îngrozit de experienţă, Alessandro s-a arătat mai degrabă entuziasmat că a avut oportunitatea să vadă un urs în habitatul lui natural. „ A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea”, a declarat el.

„Nu aș schimba nimic din această zi. Da, am văzut un urs, am stat lângă el, aproape că puteam să-l ating. Nu, nu m-am speriat. Nu am avut de ce, ursul nu a părut să fie vreo clipă agresiv. 

ADVERTISEMENT

Știți ce este interesant? Că cel care greșise eram eu. Eu nu aveam ce să caut acolo. Eu eram în casa lui, în habitatul lui natural. Nu venise el peste mine în sufragerie”, a mai spus puștiul.

 

ADVERTISEMENT
Tags: