Coregrafie spectaculoasă a fanilor cehi la meciul Slavia Praga – Inter. Show total pe “Eden Arena”! VIDEO

Adrian Baciu   
în Champions League
27/11/2019, 22:32
Coregrafie spectaculoasă a fanilor cehi la meciul Slavia Praga – Inter. Show total pe “Eden Arena”! VIDEO GALERIE FOTO
Coregrafie spectaculoasă a fanilor cehi la meciul Slavia Praga - Inter

Serile de UEFA Champions League continuă pentru echipa internaționalului român Nicolae Stanciu. Slavia Praga a primit miercuri, pe Sinobo Stadium, vizita locului secund din Serie A, Inter Milano, într-un meci cu implicații la locul de Europa League din grupa F. Înainte de fluierul de start al partidei din Cehia, suporterii Slaviei au făcut spectacol în tribune.

Coregrafie spectaculoasă a fanilor cehi la meciul Slavia Praga – Inter

Cu puține momente înainte ca polonezul Szymon Marciniak să fluiere startul partidei dintre Slavia și Inter, în peluza gazdelor depe “Eden Arena” din Praga s-a desfășurat o coregrafie impresionantă a fanilor campioanei Cehiei. Un suporter ceh, fără cap, dar cu o minge în brațe, a fost imprimat pe coregrafia fanilor. VEZI GALERIE FOTO.

Internaționalul român Nicolae Stanciu a văzut de pe teren superba coregrafie a fanilor Slaviei. Pentru a cincia oară în acest sezon, jucătorul de națională e titular la campioana Cehiei în grupele UEFA Champions League. Stanciu vine după o evoluție excelentă în etapa precedentă din Ligă, remiza albă, 0-0, de pe Camp Nou.


Înainte de penultima etapă din Grupa F, Slavia Praga ocupa ultima poziție, cu două puncte acumulate. De partea cealaltă, Interul lui Antonio Conte încă mai speră să prindă locul secund în grupă.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles