Life
notix pixel id

La mulți ani, Corina Chiriac! Interviu fascinant cu inegalabila cântăreață: „După o viaţă plină cu de toate, mă simt bine singură“

Fascinanta Corina Chiriac, una dintre cele mai iubite artiste din România, împlinește, astăzi, 26 octombrie, 72 de ani.
26.10.2021 | 06:00
La mulți ani, Corina Chiriac! Interviu fascinant cu inegalabila cântăreață: „După o viaţă plină cu de toate, mă simt bine singură“
Corina Chiriac împlinește 72 de ani. Sursă foto: Taifasuri/Montaj Fanatik
ADVERTISEMENT

În zi de sărbătoare pentru inegalabila cântăreață, dar și pentru cei care-i iubesc muzica și nu numai, FANATIK îți prezintă un interviu special cu Corina Chiriac, nu înainte de a-i ura “La mulți ani!”

În cadrul interviului oferit colegilor noștri de la revista Taifasuri, Corina Chiriac, una dintre cele mai iubite artiste din România, dezvăluie de ce a ales să doneze o parte din istoria propriei familii, plus cele mai frumoase amintiri din viața ei de artist.

La mulți ani, Corina Chiriac! Cântăreața împlinește 72 de ani

Peste 300 de obiecte personale, documente și fotografii care i-au aparținut ei, părinților și bunicilor, sunt așezate acum la loc de cinste în Muzeul Național de Istorie a României. Sunt lucruri de valoare care însumează viața și activitatea a patru generații, iar cel mai vechi datează din 1901. Artista le-a ambalat pentru a nu se deteriora și le-a păstrat pentru a le prezenta într-o zi, așa cum s-a și întâmplat, pentru ca lumea să vadă, de exemplu, cum arăta un pașaport în anii ’60. De asemenea, o mare parte din cariera sa impresionantă de peste 50 de ani se regăsește în Muzeul de Istorie: rochii pe care le-a prezentat în festivaluri celebre, plachete, coperte și viniluri cărora le-a dedicat întreaga viață.

ADVERTISEMENT

„Am scos din locurile lor o serie de acte păstrate în familie de mai bine de o sută de ani”

– Doamna Corina Chiriac, în primul rând, felicitări pentru gestul pe care l-ați făcut. Ați ales să donaţi cele mai importante amintiri din viața dumneavoastră de artist. Cum v-a venit această idee?

Vă mulțumesc frumos! Anul trecut, în 2020, la sfârșitul lunii martie, în loc să mă întristez că am peste 65 de ani și nu am voie să mă joc afară, am profitat de închiderea totală și am scos din dosarele laptopului notițele cu idei, adunate de acum 20 de ani, de când publicasem prima mea carte, „Căutând iubirea”.

ADVERTISEMENT

De multă vreme, aveam de gând să mai scriu încă una și nu găseam răgazul real să duc la bun sfârșit un asemenea proiect. Spre deosebire de primul meu volum, unde majoritatea povestirilor și a nuvelelor sunt metafore sau ficțiuni, curând mi-am dat seama că am început să-mi scriu amintirile, lucru care mi-a făcut o deosebită plăcere. Astfel, s-a născut cartea de amintiri „Minuni trăite”, publicată anul acesta, în martie 2021, la Editura Școala Ardeleană. Şi se bucură de un neașteptat succes! Pentru ca să respect corectitudinea unor evenimente, am scos din locurile lor o serie de acte păstrate în familie de mai bine de o sută de ani, și tot astfel s-a născut ideea de a găsi acestor acte un domiciliu nou.

– Şi de ce Muzeul Național de Istorie a României?

Pentru că un Muzeu de Istorie are nevoie de înscrisuri vechi, care descriu, povestesc și documentează ceva legat de trecut, de istoria unei persoane sau a unui eveniment.

ADVERTISEMENT
Corina Chiriac, bunuri donate
Corina Chiriac a donat peste 300 de obiecte personale Muzeului Național de Istorie a României. Sursă foto: Taifasuri

„Cel mai vechi datează din vara anului 1901”

– Despre ce amintiri, obiecte este vorba şi câte aţi donat în total?

Sunt multe… Cred că vorbim despre un număr semnificativ, câteva sute… Donația cuprinde: pașapoarte ale bunicilor materni de origine armeană (pașapoarte internaționale emise de Liga Națiunilor pentru refugiații din zonele de conflict), pașapoartele mele, ale părinților mei, trofee și diplome, medalii, certificate de naștere și de studii, documente și fotografii de la începutul secolului al XX-lea, dar şi rochii de scenă, instrumente muzicale și alte obiecte personale de familie. Toate sunt adunate și păstrate timp de o sută de ani de bunicul meu, caligraful, tipograful, graficianul și pictorul necunoscut Gheorghe Chiriac (bunicul patern), de pianista Eliza Calaigian (mama mea, căsătorită Chiriac), de tatăl meu, compozitorul și profesorul universitar Mircea Chiriac, și de mine. Practic, această donație documentează istoria a patru generații.

– Ni le puteţi descrie puţin?

Cel mai vechi document datează din vara anului 1901 și este diploma de Bacalaureat a bunicii materne, Paris Mardighian, absolventă a unui liceu american de fete în Adabazar, Turcia. Un alt act vechi este atestarea străbunicului patern, Nichita Nestorescu, negustor boiangiu, în calitate de Staroste al Asociației Meseriașilor și Negustorilor din Buzău, început de 1900. Aceste documente vechi au timbre din acei ani, precum și timbru sec.

ADVERTISEMENT

Acte și documente de familie, pașapoarte, bilete de avion din anii ’70, atestate de liber profesionist din aceeași perioadă, diplome de Bacalaureat, de absolvire de facultate, acte de donație din familie, acte tipografiate de bunicul Gheorghe Chiriac. Apoi, sunt premii, diplome, distincții, decorații și medalii ale tatălui Mircea Chiriac, trofee și plachete, începând cu „Steaua fără nume” și „Cerbul de Aur”, ediția 1971, până în prezent.

Mai sunt afișe vechi de la concertele mamei mele, pianista Elisa Chiriac sau ale mele, fotografii, programe de sală, 32 de coperte de viniluri, LP și CD-uri Mircea și Corina Chiriac. Și am mai donat câteva obiecte muzicale vechi, un metronom mecanic, un magnetofon din anii ’50 sau obiecte de familie unice, precum este șevaletul de pictor al bunicului Gheorghe Chiriac, împreună cu autoportretul în ulei.

ADVERTISEMENT
Corina Chiriac, obiecte donate
O mare parte din cariera impresionantă de peste 50 de ani a Corinei Chiriac se regăsește în Muzeul de Istorie. Sursă foto: Taifasuri

„Am donat rochii de scenă unicat”

– Aţi donat şi haine păstrate mai bine de cinci decenii… Despre ce este vorba?

Da… Rochii de scenă unicat, lucrate manual, din anii 1970 și până în prezent, purtate la Festivalul de la Mamaia, la filmări sau la concerte și festivaluri internaționale. Cea mai veche hăinuță proprie este costumașul purtat de mine la botez, adică acum… 72 de ani! Încurajez pe toată lumea să păstreze obiecte de familie, mai ales acte cu ștampilă, timbru poștal sau timbru sec, fiindcă nu se știe când veți avea ocazia să le donați unui muzeu.

– Care e povestea superbei rochii cu paiete? Am admirat-o îndelung…

În 1979, regretatul om de televiziune Tudor Vornicu a primit, în sfârșit, undă verde să achiziționeze aparate color pentru TVR. Menționez că alte țări din zona comunistă aveau și transmiteau deja de câțiva ani astfel de emisiuni. Așa că, pentru a „uda” achiziția, a cerut să fie produs un prim show color, unul muzical, care să reprezinte România la un important Festival de Filme de Televiziune în Elveția.

Am povestit în amănunt aceste vremuri în cartea mea de amintiri. Pentru că se știa câte premii internaționale câștigasem și, mai ales, se știa că nu mă dau înapoi de la muncă, am fost aleasă să fiu protagonistă, alături de Gheorghe Zamfir și de un ansamblu de balerini și dansatori de excepție. Show-ul a mobilizat cele mai mari talente ale TVR, regizori de montaj și de emisie sau operatori, scenografi, maeștrii de lumini, coregrafi, muzicanți și muzicieni.

“Întotdeauna haina l-a făcut pe om!”

S-a muncit pe brânci câteva săptămâni, iar rochiile mele au fost realizate pe banii TVR la Casa de Modă Venus, la regretata Zina Dumitrescu, și au fost plătite prin virament, deci aveau să rămână în proprietatea TVR. Toate, în afară de asta, pe care mi-a creat-o manual o mare croitoreasă particulară din București, doamna Neagoe, dintr-un material de paiete trimis de mătușa mea Adriana din America, special pentru această emisiune color. Sigur că, în acest caz, rochia, fiind făcută din materialul meu, plătită de mine, deci cu totul a mea, a rămas în posesia mea. Așa că, am purtat-o în multe alte ocazii, în special în străinătate, la concerte sau festivaluri, unde era foarte important să te prezinți ca orice altă vedetă din lume. Întotdeauna haina l-a făcut pe om!

De exemplu, de ani întregi mă laud că am avut ocazia să mă fotografiez în Italia, la un mare eveniment, cu splendida Gina Lollobrigida, iar poza aceea este fotografia paginii mele oficiale de Facebook.

Corina Chiriac, documente
Donația Corinei Chiriac conține pașapoarte ale bunicilor, pașapoartele artistei, ale părinților ei, trofee și diplome, medalii, certificate de naștere și de studii, documente și fotografii, dar şi rochii de scenă și instrumente muzicale

„Primii 20 de ani au fost cei mai frumoși”

– Nu vă ascund faptul că nu ştiam că aveţi origini armene, până nu am ajuns la evenimentul dumneavoastră. Am văzut paşapoartele bunicilor materni… Ce aţi moştenit din acea parte?

Armenii, în calitate de primul popor care a primit creștinismul, păstrează aceleași valori, concepte și idei ca orice popor vechi din lumea creștină. Poate că unele rețete culinare diferă: musacaua, baclavalele, sarailiile…

– Vorbiţi limba? Aţi vizitat/locuit acele locuri? Mergeaţi des la bunici, când eraţi copil?

Din păcate, nu mai țin minte limba armeană. Nici nu am vorbit bine armenește niciodată. Mai știu doar câteva fraze… Da, mergeam pe rând la toți cei patru bunici și, desigur, că-i iubeam la fel de mult pe toți! Și de la fiecare mi-au rămas în minte, în suflet și în comportament trăsături de neșters, de neschimbat…

Cel mai fericit moment din carieră? “La Electric Castle, când am cântat cu incredibil succes tinerilor”

– În cei peste 50 de ani de activitate, aţi strâns sute de spectacole, melodii care au devenit şlagăre, piese de teatru, emisiuni de televiziune… Care a fost cea mai frumoasă parte din toţi aceşti ani?

Primii 20 de ani au fost cei mai frumoși! Nu pentru a-mi face reclamă la cartea „Minuni trăite”, dar primele sute de pagini ilustrează exact această perioadă frumoasă! Și, credeți-mă că am povestit cu multe amănunte profesionale, pentru generațiile viitoare care nu au altfel de unde să știe care era partea frumoasă a meseriilor desfășurate până în 1989. Sau ce am considerat eu că mi-a făcut cea mai mare plăcere, ce călătorii, ce țări, ce gen de artiști. Degeaba se înjură la grămadă toată perioada de dinainte de Revoluție… Au fost și alte fațete ale vremurilor trecute, mai normale… sau așa le consider eu pentru că fac parte din tinerețea mea și a generației mele…

– Care au fost piesele care v-au adus cel mai mare succes şi cea mai mare apreciere?

„Mama, doar mama”, „Care dintre noi oare”, „Inima ta, ba nu, ba da”, „Inimă, nu fii de piatră!”, „Opriți timpul”, „Nu te enerva”, „Îți mulțumesc”, „O clipă de sinceritate”, „Vino, iubire, înapoi”, „Ce mică e vacanța mare”, „Păi de ce”, „Aseară unde-ai fost”, „Hai, hai, lângă mine stai”, „Fir de busuioc”, și să nu uităm de „Banii n-aduc fericirea” și „Strada speranței”…

– Care a fost cel mai fericit, cel mai bun moment din toată cariera, dacă aţi putea alege unul?

Mi-e greu să fac asta… Dar, dacă ar fi să aleg, aș alege seara de la Electric Castle, de acum trei ani, când, alături de Mirabela Dauer, am cântat cu incredibil succes tinerilor entuziaști prezenți la festival, care ne știau cântecele cu versuri cu tot!

„După o viaţă plină cu de toate, mă simt bine singură“

– Care vă este cel mai drag loc? Unde vă simţiţi cu adevărat acasă?

Acolo unde mă reîntâlnesc cu prieteni vechi, cu oameni pe care-i știu de mult și de care mă leagă nu numai amintiri frumoase, dar și un fel de a gândi, de a fi, care este specific generației noastre. Am și amici mai tineri, dar și aceștia s-au ales singuri pe baza calităților umane pe care le caut eu, discreție, amabilitate, cultură, grijă pentru sentimentele altuia… Foarte important mi se pare că, astăzi, după o viață plină de de toate, mă simt bine singură. Și pentru că am timp și am multe pasiuni intelectuale, vă dezvălui un mic secret, adun deja idei pentru o nouă carte! Dacă voi reuși să o duc la bun sfârșit așa de bine pe cât îmi doresc, o voi publica! Dar, până atunci, să fim sănătoși și la… punguță groși!!!

„Muzica anilor trecuţi propunea şlagăre care se reţineau uşor“

– Cum vedeţi lumea muzicală acum? Este mult diferită faţă de anii ’80, să zicem?

Bineînțeles, e normal! Când eu aveam 15 ani, în anul 1965, se lansase în Anglia și în lume, ca un incendiu, grupul vocal-instrumental The Beatles. Da, erau moderni, pletoși și rebeli! Ca atitudine și inspirație muzicală, formația Beatles era deja cu totul altceva decât muzica tradițională a părinților mei. Astăzi și ei sunt istorie, dar ce istorie! Sau formația ABBA, care a schimbat anii ’80 din nou și muzica de ascultat, și muzica de dans.

– Vă regăsiți în această eră, cu aceste tendinţe muzicale?

Eu m-am oprit din concerte, din a apărea pe scenă în martie 2020. Nu înainte!

– Irina Rimes, într-un interviu acordat revistei Taifasuri, a spus că i-ar plăcea o colaborare cu dumneavoastră. Ştiaţi? Aţi discutat ceva despre asta?

Nu, nu știam, îmi face plăcere ideea, chiar dacă nu cred că vocile noastre se potrivesc ca timbru și ca ambitus, și nici noi două ca înălțime corporală și vârstă.

– Sunt mulţi artişti ai momentului care aleg să cânte alături de marii artişti ai anilor 1980-1990 sau să reinterpreteze şlagărele din acea perioadă. De ce credeţi că se gândesc la astfel de colaborări?

Nu știu, am să întreb câțiva soliști tineri. Poate pentru că cântecele anilor trecuți aveau mai multă melodie clasică, acel „la, la” ușor de reținut pentru fiecare spectator, indiferent dacă respectivul era talentat sau nu. Muzica anilor trecuți propunea șlagăre care se rețineau ușor și deveneau repede preferatele tuturor.

Interviul a fost acordat, în exclusivitate revistei Taifasuri, în septembrie 2021!

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Abonează-te acum la Taifasuri și poți câștiga premii de vis!
  • Nr. 867. 32 pagini + Horoscop 2022!
A apărut noua revistă Taifasuri