România a obținut șase puncte din partidele cu Andorra și Belarus, dar jocul nu a impresionat. Cornel Dinu a avut un discurs extrem de dur la FANATIK SUPERLIGA legat de situația în care se află fotbalul românesc. A remarcat și dezastrele reprezentativelor de U19 și U20 în duelurile cu Norvegia, ambele învinse clar, scor 0-4.
VEZI VIDEO MAI JOS
După cele două jocuri rămânem cu o speranță care este din multe puncte de vedere alimentată fără argumente. Problemele sunt și de fond ale fotbalului românesc, la echipele de club. Și merg până la ce înseamnă formarea tinerilor jucători. Reprezentativele nostre de 19 și 20 de ani au luat câte patru goluri de la norvegieni.
Sigur, e vorba de altă educație, altă viziune. Sunt niște greutăți create în timp, de formare și instruire a jucătorilor. Se reflectă și la nivel de echipă națională și la cum este condus fotbalul românesc”, a declarat Cornel Dinu la FANATIK SUPERLIGA.
Cornel Dinu l-a luat la țintă pe Raul Opruț, fotbalistul celor de la Hermannstadt, titular în România – Belarus 2-1, în condițiile nueroaselor probleme pe postul de fundaș stânga. Pornind de la titularizarea lui Opruț, Cornel Dinu a detaliat mai multe dintre problemele pe care le vede în fotbalul românesc.
“Nu știu ce a căutat Opruț la echipa națională… Situația națiunii este exact cum spune Kusturica, “avem un trecut groaznic, un prezent înfiorător, bine că nu avem niciun viitor”. Viitorul este sumbru în ceea ce privește reprezentarea națională. Lucrurile pleacă mai demult, sunt continuate la ora actuală.
Am auzit o teorie înfiorătoare că nu se pot crea centre de formare din cauza faptului că cluburile nu ar da jucătorii, i-ar păstra pentru ele. Dar pot să găsesc și eu prin țară, dacă am oameni capabili. Cu cât masa este mai mare, cu atât șansele de a nu apare un Opruț la națională, de la Hermannstadt.
Un Opruț pe care nu l-am remarcat cu nimic. Probabil că există niște interese și se vorbește că și la echipele respective există o mezalianță așa între impresari, selecționerii respectivi, unii conducători și chiar unul dintre factorii decisivi dintre oamenii aceștia care conduc loturile de 19 și 20 de ani.
Un ban bun la bătrânețe, dar obținut complet necinstit. Toată lumea îl știe, dar nimeni nu face nimic. Fotbalul nostru este condus de o relație între niște antrenori mediocri și o întreagă șleahtă de prăduitori, care sunt majoritatea impresarilor din fotbal.
Aici nu l-as introduce, paradoxal, pe Giovanni Becali și societatea lui, el s-a ocupat mai mult de vânzarea jucătorilor. Dar transferurile astea locale, începând cu aprodul, mână în mână cu antrenorul, fac rău fotbalului românesc”, a mai spus Cornel Dinu la FANATIK SUPERLIGA.
Cornel Dinu a criticat și o declarație dată de selecționerul Edi Iordănescu. Acesta din urmă le-a reproșat jucătorilor săi că “nu au ucis jocul cu Belarus” și astfel le-a permis adversarilor să marcheze și să spere la o remiză pe final de meci. Limbajul folosit de selecționer l-a deranjat enorm pe Dinu.
“Concepția fotbalului nostru am văzut-o exprimată clar de selecționerul Edi, am rămas șocat total. O indicație tactică… “trebuia să ucidem jocul’. Măi băiatule, când spui așa ceva nu ai nimic în comun cu fotbalul. Fotbalul se trăiește, este o bucurie, o capacitate de creație antrenată.
Poți să spui că ne închidem, dar să folosești acest verb groaznic, a omorî un fenomen, spune totul de la sine despre mentalitatea acestui nou selecționer al echipei naționale. O calificare este mai mult decât obligatorie în condițiile în care jucăm cu cine jucăm”, a mai punctat Cornel Dinu la FANATIK SUPERLIGA.
Fanatik SuperLiga, de luni până vineri de la 10:30, este LIVE pe site-ul FANATIK.RO, pe canalul de YouTube FANATIK, pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial, contul FANATIK de pe Tik-Tok, dar și pe contul de Twitch FANATIK.