Cornel Dinu, episod similar cu Eugen Neagoe. „Știu prin ce a trecut. Mi s-a întâmplat la finala Cupei, în gura tunelului” EXCLUSIV

EXCLUSIV FANATIK
Cristi Coste   
in Dinamo
22/07/2019, 17:30
Cornel Dinu, episod similar cu Eugen Neagoe. „Știu prin ce a trecut. Mi s-a întâmplat la finala Cupei, în gura tunelului” EXCLUSIV GALERIE FOTO EXCLUSIV FANATIK
Eugen Neagoe l-a avut alături de el de medicul Liviu Bătineanu, cel care a fost și lângă Cornel Dinu la finala din iunie 2001

Eugen Neagoe a trecut prin clipe teribile la derby-ul Dinamo – Craiova. În minutul 25 s-a prăbușit pe banca de rezerve, au intervenit imediat doctorii de pe Salvare, care l-au resuscitat, apoi a fost dus la Floreasca. Acum este stabil, dar mai așteaptă controale suplimentare pentru a i se depista exact cauza fibrilațiilor ventriculare. Cornel Dinu a suportat cu greu să vadă momentele dificile pe care le-a traversat Neagoe, „Procurorul” amintindu-și că și el a traversat un episod similar. Se întâmpla la finala de Cupă Dinamo – Rocar 4-2, din 16 iunie 2001.

Cornel Dinu, aproape de stop cardiac tot pe Arena Națională. „Știu prin ce a trecut Eugen Neagoe!”

În noaptea de duminică spre luni, la câteva ore după ce Eugen Neagoe a fost la un pas să-și piardă viața, FANATIK a stat de vorbă cu Cornel Dinu, care era foarte afectat de ceea ce i se întâmplase tehnicianului oltean al lui Dinamo.

Parcă revăd prin ce am trecut în urmă cu 18 ani. Chiar mă gândeam și pot spune că un episod asemănător cu al lui Neagoe am trăit și eu. Era la finala Cupei din 2001, Dinamo cu Rocar, jucat pe Lia Manoliu, unde e acum Arena Națională. M-am simțit foarte rău. Doctor era tot Liviu Bătineanu, care abia venise de la Craiova. Aveam transpirații, căldură, slăbiciuni, eram în gura tunelului. Bătineanu mi-a dat imediat niște pastile, polivitamine, ceva și în câteva minute parcă mi-am mai revenit. Am stat pe bancă și am câștigat, întorcând meciul după pauză. Dar toată povestea a început cu mai multe luni înainte”, își amintește Cornel Dinu.

eugen neagoe
Eugen Neagoe s-a consumat mult în ultimele săptămâni, după ce a fost numit la Dinamo în locul lui MIrcea Rednic

„Borcea și Cohn au pus presiuni mari pe mine cu așa-zisa galerie care a venit peste mine la antrenament. Am avut o cădere psihică”

„Mister” despică puțin firul poveștii, pentru a afla cum ajunsese în starea aceea de tensiune, de slăbiciune, care l-a adus la un pas de dezastru. Vorbim de finalul sezonului 2000/2001, Dinamo fiind campioană en-titre, dar ratând acel sezon adjudecat de Steaua, la o diferență de 9 puncte.

La Dinamo era o tensiune în creștere de câteva luni. În acel sezon, pierdusem devreme în cupele europene cu Polonia Varșovia, a fost și tragedia cu Hâldan, Borcea și Cohn puneau presiune non-stop pe mine. Și o făceau prin așa-zisa galerie, care a și intrat peste un antrenament al meu, dar i-am dat afară. Cu mine nu mergeau astea! Puteam salva sezonul câștigând Cupa, contra Rocarului, după ce anterior jucasem adevărate finale cu Craiova și Rapid. Cu câteva zile înainte de meciul cu Rocar, am avut o cădere psihică puternică. Nici nu m-am mai dus la antrenament și nu mai doream să merg la echipă. Au venit acasă la mine Ionuț Lupescu cu soția și m-au convins să mă întorc. Dar eram foarte slăbit. Fumam mult, stres mare, fără cafea însă… Apropo de ce a pățit Neagoe… Și apoi a venit episodul pe care vi l-am spus, din buza tunelului… Am câștigat clar finala. Iar la câteva zile după meci, Nicolae Badea a venit la mine și am stat de vorbă vreo trei ore după care am decis să fac pasul în spate și să-l las pe Ion Marin. Cum se dorea…”, încheie „Procurorul”.

cornel dinu
Cornel Dinu s-a retras de pe banca lui Dinamo după finala din 16 iunie 2001, contra Rocarului, și i-a lăsat locul lui Ion Marin. Foto: sportpictures.eu

Dinamo – Rocar 4-2, finala de pe 16 iunie 2001, arbitrată de Urs Meier

Meciul despre care a povestit Cornel Dinu pentru FANATIK s-a disputat pe „Lia Manoliu”, arena demolată pentru actuala Arenă Națională. Partida din 16 iunie 2001, 4-2 pentru Dinamo, urmărită din tribune de 26.000 de spectatori, a fost arbitrată de „prietenul” nostru elvețian Urs Meier. A fost decisă de dublele lui Mihalcea (6, 72) și Marius Niculae (55, 68 pen.), golurile Rocarului aparținând lui Cristi Ursu (9) și M. Nicolae (30).

Haideți să vedem cum au arătat cele două echipe antrenate de Cornel Dinu și Țiți Dumitriu.

  • Dinamo: Prunea – V. Năstase, Mihali, Onuț – Bolohan, Kiriță, Lupescu, Tameș (I. Badea 87), Tâlvan – Mihalcea (Cl. Drăgan 82), M. Niculae (Zicu 90).
  • Rocar: Fl. Rădulescu – I. Voicu (Ir. Voicu 43), Zanc, C. Cristescu – Nemțanu, Ursu, Alexa, Buia, Șuleap – Manta (V. Iacob 61), M. Nicolae (Vrăjitoarea 80).
Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles