Fotbal intern

Cornel Dinu: „Bine că unicul Cel de Sus al tuturor l-a luminat întrucâtva, deși atât de târziu, și pe enoriașul zgârie-brânză Negoiță. Mihalcea și Mihali au fost unii dintre jucătorii mei preferați”. | EXCLUSIV

11.03.2020 | 19:55
Cornel Dinu Bine ca unicul Cel de Sus al tuturor la luminat intrucatva desi atat de tarziu si pe enoriasul zgariebranza Negoita Mihalcea si Mihali au fost unii dintre jucatorii mei preferati  EXCLUSIV
ADVERTISEMENT

Primul pas spre evitarea retrogradării a fost făcut la Dinamo. Au fost numiți antrenori noi, vechii jucători Adrian Mihalcea, „principal”, secondat de Gică Mihali.

Cornel Dinu: „Bine că unicul Cel de Sus al tuturor l-a luminat întrucâtva, deși atât de târziu, și pe enoriașul zgârie-brânză Negoiță. Mihalcea și Mihali au fost unii dintre jucătorii mei preferați”

Felicitări, promisiuni, speranțe, prezentare, tot tacâmul, masa și, mai ales, dansul – vineri, în „Groapa” din șoseaua „Ștefan cel Mare”, contra Chindiei altui fost dinamovist, Viorel Moldovan, din Târgoviștea celui mai dinamovist, Cornel Dinu.

ADVERTISEMENT

Întotdeauna în ultima vreme cu un „colț” împotriva haosului de la Dinamo, Cornel Dinu și-a spus părerea, în exclusivitate pentru FANATIK, despre noii tehnicieni de pe banca „alb-roșie”. Cu numirea cărora este într-un rar și total acord.

„Adi Mihalcea și Gică Mihali au fost unii dintre jucătorii mei preferați. Valoroși, bine-crescuți, oameni de caracter ce se găsesc mai greu în ziua de azi. Cu Gică am mai vorbit în ultimii ani, sper să fi rămas amândoi cu rarele calități în ziua de azi pe care le-am simțit la ei în perioada de ieri”

„Sper ca, în primul rând, Ionel Dănciulescu și mai ales Florin Prunea să fie cu adevărat lângă ei”

„Sigur, au preluat Dinamo într-un moment foarte dificil, dar fac parte din categoria care eu cred că poate aduce bine la Dinamo. Problema este că preiau echipa într-un moment mai mult decât dificil. Pentru că, în fotbal, mai ales în cel de acum de la noi, pentru a reuși ai nevoie și de jucători de calitate. Ceea ce nu prea e cazul acum cu cei aduși de veneticii care au dictat la Dinamo.”

„Sper ca, în primul rând, Ionel Dănciulescu – va rămâne, nu va pleca –  și mai ales Florin Prunea să fie cu adevărat lângă ei. Aceleași pretenții, care nu cred că pot fi înșelate, le am și de la Bogdan Bălănescu și chiar de la apropiatul de Ionuț Zgârie Brânză Negoiță, juristul Valentin Gheorghiță. Care provine dintr-o familie onorabilă, de ofițer de poliție, din timpul când mai era respect pentru lege și înțelegerea aproapelui, deci am de la cine cere loialitate și implicare onestă.”

„În rest va fi dificil și pentru ei, și pentru excepția Johnny Culina, de bun augur pentru Dinamo din ziua în care a venit, atâta timp cât «onor» oamenii de decizie superioară, să pui tu ghilimelele de rigoare, sunt, din păcate, din speța «a tunat și i-a adunat nefast». Cu aceia trebuie să se lupte în primul rând toți cei care mai au Dinamo în sânge.”

„Sper să fie lăsați și acum, și în continuare să se concentreze numai pe fotbal, pe echipă, nu pe… «vestiare»”

„Cred că de data asta, chiar atât de târziu, a fost o decizie înțeleaptă. Sunt convins că vor avea și suportul suporterilor, ca să spun așa, cărora li se pot reproșa multe, dar în niciun caz că nu vor binele lui Dinamo, realitate dovedită mai ales în a ultimă vreme de restriște și jale.”

„Le țin pumnii, sunt alături de ei, mai ales în acest moment când, repet  ca să accentuez pentru visătorii de redresare peste noapte, le va fi greu. Mă bazez pe adevărul că la sfârșitul anilor ’90, când am scos din nou Dinamo la lumină, i-am avut și pe Adi Mihalcea, și pe Gică Mihali jucători de bază pe care se putea conta în momentele cele mai grele.”

„Bine că unicul Cel de Sus al tuturor l-a luminat întrucâtva, deși atât de târziu, și pe enoriașul Negoiță. Sper să fie lăsați și acum, și în continuare să se concentreze numai pe fotbal, pe echipă, nu pe… «vestiare», cu ghilimele, și să fie ajutați real. Pentru că Adi Mihalcea și Gică Mihali au făcut performanțe ca jucători la Dinamo și pot face și ca antrenori.”

  • 6 echipe a antrenat Adrian Mihalcea: Unirea Slobozia (2013-2015), ACS Berceni (2015), Dunărea Călărași (2016-2017), UTA (2017), CS Mioveni (2017), naționala României (2017-2019, „secundul” lui Cosmin Contra)
  • 10 echipe a antrenat Gheorghe Mihali: România U21 (2002-2005, „secundul” lui Ilie Dumitrescu), CFR Cluj (2005-2006, „secundul” lui Dorinel Munteanu), FC Argeș (2006-2007, „secundul” lui Dorinel Munteanu), CSM Focșani (2007-2008), U Cluj (2008-2009), Al-Minaa Basra, Irak (secund, 2016-2017), UTA (secund, 2017), CS Mioveni (2017), CS Balotești (2019), Muscelul Câmpulung (2019)
ADVERTISEMENT