Cornel Dinu dă de pământ cu șefii FRF: „Au intrat în fotbal să-și facă mendrele” + „Hagi sau Boloni, variantele pentru postul de selecționer”

Francisc Oprea   
în Echipa nationala
20/11/2019, 21:39
Cornel Dinu dă de pământ cu șefii FRF: „Au intrat în fotbal să-și facă mendrele” + „Hagi sau Boloni, variantele pentru postul de selecționer”
Răzvan Burleanu, președintele FRF. Sursă Foto: Sportpictures

Cornel Dinu a vorbit despre situația echipei naționale, după ratarea calificării directe la Campionatul European din 2020. „Mister” consideră că șefii de la Casa Fotbalului sunt vinovați pentru acest eșec, iar Cosmin Contra nu era pregătit pentru a rolul de selecționer. De asemenea, Dinu declară că pe banca tehnică a primei reprezentative ar trebui să vină Ladislau Boloni sau Gică Hagi.

Boloni și Hagi, considerați de Cornel Dinu variante optime pentru banca Naționalei

Cornel Dinu critică alegerea făcută de Federația Română de Fotbal, de a-l numi pe Cosmin Contra selecționer al primei reprezentative. „Mister” declară că lipsa de experiență a fostului antrenor de la Dinamo a contat decisiv în ratarea calificării la EURO, iar marea greșeală comisă de Contra a fost inconstanța în alegerea primului 11. Pentru postul de selecționer, vacant după meciul cu Spania, Cornel Dinu consideră că Ladislau Boloni și Gică Hagi ar fi variantele ideale.

Gică Hagi și Ladislau Boloni ar fi variantele pe care le văd pentru postul de selecționer, trebuie să vină cineva care a mai antrenat la echipa națională. Oamenii ăștia (n.r. de la Federație) au intrat în fotbal ca să-și facă niște mendre. Contra e depășit, nu are calitățile necesare pentru a fi selecționer. Este cel mai înalt nivel. El a fost un antrenor de club, a fost prea mare pălăria. Nu avea nici pregătirea, nici experiența necesară pentru a conduse Naționala. El n-a jucat la niciun meci cu aceeași formulă de echipă, aproape nici măcar în același sistem. Dar vinovații sunt cei ce l-au ales pe Contra. ”, a declarat Cornel Dinu la Gsp.

„Parcă a fost o răzbunare pentru fotbalul românesc”

Cornel Dinu a continuat discursul critic la adresa lui Cosmin Contra, susținând că nu ar fi trebuit să folosească o echipă tânără, cu mulți dintre fotbaliștii de la U21. Mai mult, Dinu acuză că agenții ar fi putut influența selecția făcute de Contra, având în vedere că au jucat mulți fotbaliști fără minute la echipele de club.

„El a făcut echipa total greșit. Au fost patru jucători care nu evoluau la echipele lor de club. Te poate duce cu gândul că există niște lucruri necurate, prezența unor agenți. Noi în meciul cu Spania ne-am uitat după minge. Parcă a fost o răzbunare a lui Contra pentru fotbalul românesc, pentru cei care cereau să joace cei de la U21”, spune Dinu.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles