Dinu, despre comportamentul lui Petrescu: “Exorcism şi rugăciuni”

Eduard Popa   
in Stiri sportive
17/04/2018, 10:15
Dinu, despre comportamentul lui Petrescu: “Exorcism şi rugăciuni”

Ultimul meci în care Dan Petrescu a ales să se manifeste în stilul său caracteristic a fost în duelul cu Viitorul. Fostul fundaş dreapta al naţionalei a dat cu pumnii de gazon, s-a pus în genunchi şi a protestat de mai multe ori la adresa arbitrilor, motiv pentru care a fost aproape să ajungă în tribune.

”E între exorcism şi rugăciuni, undeva la Sfânta Sofie când nu era biserica creştin-ortodoxă. Practic, aşa ceva nu poate fi de acceptat. Eu am mai spus, îmbătrâneşte urât. Cei de pe margine, secunzii săi, se reped să-l ţină ca într-o şedinţă de exorcism. Practic, ca un băiat cu calităţi incontestabile, cred eu, am mai spus, îmbătrâneşte ciudat şi astfel de scene sunt înfioratoare”, este de părere Cornel Dinu.

Cornel Dinu: „Ne vede lumea, ne facem de râs”

„Îmi aduc aminte, Dumnezeu să o ierte, îmi place să recunosc asta, e viaţa, mai ales când ajungi la o aşezare a timpului peste tine… Îmi aduc aminte că ”săraca” nevastă-mea, mai aveam şi eu câte o seară mai distractivă, mai delicată şi îmi spunea: ”vai, dragă, ar trebui să te fotografiezi să te vezi cum arăţi când mai vii obosit acasă. Că s-ar putea să te sperii şi să te corijezi”. Ceea ce s-a şi întâmplat. Bietul de el, trebuie să arate scenele astea. Ne vede lumea, ne facem de râs. Nu eşti în firea ta dacă ai asemenea comportament. E păcat, că el are nişte calităţi”, a mai declarat Cornel Dinu pentru Telekom Sport.

Ştirea MOMENTULUI

Liverpool – PSG 3-2. Firmino le aduce victoria „cormoranilor” în meciul serii din Champions League. Video

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×