Cornel Dinu dezvăluie secretele „spionajului” care a înfrânt Dinamo Minsk exact acum 36 de ani și a dus Dinamo București în semifinalele CCE. EXCLUSIV

EXCLUSIV FANATIK
Silviu Ghering   
în Dinamo
21/03/2020, 21:10
Cornel Dinu dezvăluie secretele „spionajului” care a înfrânt Dinamo Minsk exact acum 36 de ani și a dus Dinamo București în semifinalele CCE. EXCLUSIV EXCLUSIV FANATIK
Cornel Dinu dezvăluie secretele „spionajului” care a înfrânt Dinamo Minsk acum 36 de ani și a dus Dinamo București în semifinalele CCE. ”Oneață” Augustin a dat golul calificării. În imagine, golul de 1-0 cu Hamburg, din turul 2. Sursa foto: gsp.ro

Cornel Dinu era antrenorul secund al lui Dinamo în sezonul 1983-1984, în primăvara căruia „câinii” atingeau maximul lor istoric pe plan european: semifinală de Cupa Campionilor Europeni. După ce în turul 2 eliminase pe deținătoarea trofeului, SV Hamburg, grație unui senzațional 3-0 la București. Și 2-3 în Germania, după ce, atenție, în minutul 85 era 3-0 pentru nemți!

Cornel Dinu dezvăluie secretele „spionajului” care a înfrânt Dinamo Minsk exact acum 36 de ani și a dus Dinamo București în semifinalele CCE

Dinamo a obținut calificarea în semifinale, unde Liverpool s-a dovedit mai experimentată, pe 21 martie, la fel ca și 6 ani mai târziu, când ajungea în semifinalele Cupei Cupelor tot după o victorie pe 21 martie!

În 1984, pe 21 martie, pe stadionul „23 August”, cu 70.000 de suporteri în tribune, Dinamo, antrenată de Dumitru Nicolae Nicușor (principal) și Cornel Dinu (secund), învingea pe „omoloaga” din URSS, Dinamo Minsk, cu 1-0, gol „Oneață” Augustin (minutul 10), după 1-1 pe terenul campioanei URSS, gol egalizator Mircea Rednic în minutul 87!

FANATIK l-a invitat pe Cornel Dinu la un remember al acelor vremuri de glorie, în mare antiteză cu zbaterea pe uscat de acum a „Dinamoului”, cum îi spune acum „Mister” echipei la care a jucat 17 ani…

„Se dorea foarte tare la nivelul conducerii Ministerului să eliminăm ditamai campioana URSS-ului…

Alte vremuri, Mister, alt fotbal, alți fotbaliști…
– „Amatori” incomparabili cu „profesioniștii” de acum… pui tu ghilimelele… Până la returul ăla cu Minsk, interesantă a fost toată pregătirea dublei manșe. Se dorea foarte tare la nivelul conducerii Ministerului să eliminăm ditamai campioana URSS-ului…

Și cum ați reușit… minunea?
– Totul a început cu mult înainte de meciurile cu Dinamo Minsk… După Crăciunul din ’83 m-a chemat Postelnicu la el și mi-a dat misiunea de a-i spiona pe cei din Minsk la un turneu de sală din Berlinul Occidental, după 4 ianuarie.

Am plecat într-o criză hepato-biliară sălbatică după un Revelion tradițional cu Fănuș Neagu și știi bine ce însemna asta… Din Berlinul Democrat m-a preluat consulul de acolo, m-a trecut prin celebra poartă Charlie Point în lumea liberă și m-a predat consulului român din Berlinul Occidental, pe care, întâmplător, îl cunoșteam, fiind vecini de scară în Balta Albă, în tinerețe.

Mi-a pus la dispoziție un apartament elegant la subsolul consulatului și a încercat, împreună cu soția, să mă „dreagă” ca să fiu apt să mergem seara la sala unde se desfășura turneul. 16.000 de locuri, construită pe timpul „führerului”. Și în care se bea, se fuma, iar eu transpiram cu dureri continue…

I-au filmat pe ascuns într-un meci de pregătire

Ce impresie v-au făcut rușii?

– Rușii, sau bielorușii, tot o apă și un suflet, n-au făcut mare lucru la acea  competiție, una era să evolueze pe un teren mare și alta în sală, dar ceva, ceva am putut intui despre capacitatea tehnică a jucătorilor. Îmi era foarte clar că toți aveau cursurile de fotbal făcute la zi.

S-au oprit, însă, înainte de faza finală, s-au jucat grupe înainte, așa că am avut timp să-i văd și la un meci adevărat, cu o echipă de liga a doua din Berlin, la Spandau. Erau buni, că n-aveau altfel cum să-i sufle titlul Sovietelor altui Dinamo, gigantul din Kiev.

Consulul a adus o echipă de profesioniști să-i filmeze pe ascuns, nici n-am vrut să știu unde s-au pierdut în peisaj. A doua zi, la plecare am avut și caseta cu meciul, eram blindat cu date. La București s-a apreciat că m-am descurcat foarte bine.

Am început pregătirea de iarnă la Sinaia, pe Cumpătu, locul preferat al lui nea Nicușor (n.red. – antrenorul principal Dumitru Nicolae Nicușor), și am terminat-o în sudul Portugaliei, la Faro. Și a venit meciul tur…

Dar nu la Minsk, unde nu se putea juca din cauza condițiilor meteorologice…

– Nu, nu la Minsk, la Tbilisi. S-a jucat în Georgia pentru că la Minsk era iarnă grea, condiții improprii pentru fotbal… Vreo 14-15 mii de spectatori, neutri, martori curioși să vadă două echipe bune.

Rușii aveau o linie de mijloc tehnică și mobilă, incluzând doi internaționali ai reprezentativei URSS, Goțmanov și Aleinikov, cel care avea să ajungă în 1989 la Juventus Torino. În atac jucau cu doi dintre cei trei atacanți de mare valoare Gurinovic, Sokol și Kondratiev. Pasau foarte bine și reușeau să susțină un ritm sporit de presiune prin posesia balonului.

Jocul a început greu pentru noi. Au marcat repede, prin Gurinovici, după o suită de driblinguri în cascadă ale lui Pudișev. Și au mai avut câteva ocazii, parate de Moraru, aflat în formă foarte bună.

Am echilibrat disputa în finalul primei reprize și într-a doua, după intrarea lui Țălnar, am dominat chiar în final, când, cu trei munite înainte de final, mobilitatea lui Rednic s-a dovedit eficientă. A prins un șut, la o minge respinsă de apărarea lor, pe la 16 m și, printr-o pădure de picioare mascantă pentru portarul lor, Kurbiko, și a egalat. Salvare încurajatoare pentru returul de la București, unde simțeam deja că s-ar putea să ne fie… și mai greu!

Sfatul dat de Postelnicu lui Dinu i-a prins bine lui… „Oneață” Augustin!

Și a venit 21 martie 1984…

– Da, peste două săptămâni, pe 21 martie 1984, pe un „23 August” plin, rușii anunțau cu emfază, cu siguranța lor ades sinucigașă, că vor ataca din primul minut, vizând și visând calificarea. Și au fost aproape să o obțină!

Numai că de data aceasta i-am surprins noi în debut. A dat mai întâi Augustin, cu capul, în bară, în minutul 8. Dar, după numai două minute, la centrarea perfectă a lui Țălnar, n-a mai greșit ținta și a marcat.

Apropo de „Oneață”… Postelnicu se pricepea la fotbal incomparabil mai mult decât conducătorii din fotbalul de azi. Își bătea Kentul de pachet și arunca, așa, câte una, ca o părere. „Maestre, eu nu mă pricep, dar parcă ar fi bine să-l împingi pe Augustin mai în față, vârf în careu, că e mai bezmetic… așa… și se bate bine cu ăia… și să-l tragi pe Dragnea mai în spate, că e mai creativ, are nevoie de spațiu, să nu se urce ăia pe el cum primește mingea”, mi-a spus înainte de meci. Și chiar așa am făcut

După pauză, chin mare! Ne-au atacat în valuri, au ratat, iar Moraru a scos miraculos vreo trei mingii. Arbitrul englez Hacket a fluierat ca un mare profesionist, astfel încât și cei din Minsk i-au strâns mâna în final.

Torțele de pe stadion au consfințit reușita. De neuitat acele imagini… le văd și acum… Sau mai ales acum, când acest obicei al bucuriei sugerate de vâlvătăile focului sacru au fost interzise, fiind obligați să ne bucurăm aliniați european…

Eram în semifinale, de neconceput pentru mulți, dar extrem de onorant și unic pe atunci pentru o echipă românească în Cupa campionilor Europeni.

Dar se simțeau de atunci norii lui Liverpool de pe „Anfield Road” , doar peste trei săptămâni. Un ritm prea… cum să spun… prea îndrăcit pentru o formație românească la acea vreme.

21 martie 1984, CCE, sferturi de finală, manșa secundă
Stadion: „23 August”. Spectatori: 70.000
Dinamo București – Dinamo Minsk 1-0 (1-0)
A marcat: Ionel Augustin (10)
Dinamo București: Moraru – Rednic, Al. Nicolae, I. Marin, Stănescu – Dragnea, Mulțescu (46 Custov), Movilă – Țălnar (88 V. Turcu), Augustin, Orac. Antrenor: Dumitru Nicolae Nicușor
Dinamo Minsk: Kurbiko – Șișkin, Truhan, Borovski, Kurenin – Goțmanov, Zigmantovici, Pudișev, Aleinikov – Gurinovici (72 Vasilevski), Kondratiev (57 Sokol). Antrenor: Veniamin Arzamasțev
Arbitru: Keith Hackett (Anglia)

  • „În minutul 8 al meciului retur cu Dinamo Minsk am dat mingea în bară și așa de rău mi-a părut încât am vrut să cer schimbare. Dar în două minute a venit o centrare perfectă a lui Țălnar de pe partea dreaptă și am marcat cu o lovitură de cap de undeva din mijlocul careului, de pe la 14-15 metri, portarul lor a ieșit greșit și am înscris la colțul lung. Mi-a trecut repede supărarea, am mai avut ocazii și apoi apărarea a fost la înălțime, «Țețe» Moraru a  apărat extraordinar… Îi cunoșteam bine, Mister Dinu ne adusese multe date despre ei, fusese să-i vadă la un turneu în Germania, ne-a spus și ce apă minerală bea fiecare dintre ei. eram și foarte bine pregătiți, și fizic, și mental, puteam să jucăm de la egal la egal cu toate echipele mari” – Ionel Augustin
  • „A venit Constantin Dăscălescu, era prim-ministru, pe atunci, și a zis că partidul ne cere să-i batem pe ruși! Ne-a promis o primă specială și o masă dată de el. Au fost și Postelnicu, cred că a fost și generalul Pleșiță, șeful SIE, și asta ne cereau toți: «Să-i bateți pe ruși»!” – Costel Orac
  • 14.000 de lei a fost prima fotbaliștilor dinamoviști pentru calificarea în semifinalele CCE după victoria cu Dinamo Minsk, cam 4 salarii de ofițer fără funcție de conducere din MAI în acea vreme, când o mașină Dacia 1310 era 70.000 de lei
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles