Cornel Dinu (77 de ani) a vorbit, din nou, despre Ion Iliescu, cel pe care îl consideră cel mai bun președinte al României de după Revoluția din 1986. Fostul politician român, care a condus țara în trei rânduri, s-a stins din viață pe 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani.
Ion Iliescu, primul președinte al României post-comuniste, a murit la 95 de ani, la Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fusese internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar. Cornel Dinu a avut o legătură importantă cu fostul președinte.
„Mă leagă o amiciție extraordinară și mult mai veche decât își închipuie unii sau alții. Eu l-am cunoscut pe Ion Iliescu în 1968. Devenisem titular de 1 an și jumătate la Dinamo, eram titular în echipa națională, iar Iliescu era secretarul UTC-ului. Îi plăcea fotbalul și a vrut să vorbească și un fotbalist la un congres UTC.
S-a gândit și a hotărât, alături de Dan Marțian, erau foarte buni prieteni, ‘Singurul care a făcut liceul la zi și e și student la drept’, să iau cuvântul. Eu îmi făcusem un speech să vorbesc într-o după-amiază, era într-o vineri, trebuia să plec și la Bârlad că îmi murise un unchi, dar cică ‘Aici nu e cu speechuri. Speechul îl face cineva de la Viața Studențească, ți-l dă cineva înainte să te duci pe scenă și să îl rostești’. Niște protocoale din astea fabricate”.
„Este una din marile tâmpenii care se rostesc în ziua de azi și trebuie să le suportăm. Când o aud p-asta cu comunisul înnebunesc. Sau când aud partid comunist, care e o tâmpenie a lui Ceaușescu, mă revoltă.
Iar atunci, n-am mai apucat să iau cuvântul și, la pauză, când voiam să plec, pe scări, la Sala Palatului m-am întâlnit exact cu Ion Iliescu și cu Dan Marțian. Erau împreună: ‘Cornel, îmi pare rău că nu am apucat să vorbești’.
I-am zis ‘Domnule, președinte, nu e niciun fel de problemă, nu-i nimic, am reușit totuși să îmi ratez cariera politică’. ‘Nu ai pierdut nimic, stai la un loc. Politica e o mizerie’”.
„Și când le spun că a fost un om extraordinar și un om prea, prea, prea permisiv, prea binevoitor și prea, prea disponibil din punctul ăsta de vedere, mai ales la primul său mandat, unora nu le vine să creadă. N-are nicio legătură cu Revoluția și cu Mineriada. Astea sunt niște chestii care au fost judecate de ruși și de americani în 2 și 3 decembrie 1969, atunci și România a căzut în sfera de influență a Rusiei, de unde s-au întâmplat și celelalte. Le-am scris în cartea mea. Unele le-ați publicat și voi.
Un om de o capacitate deosebită, un adevărat politician, un foarte bun român, dar un tip prea cumsecade pentru vremurile pe care le-am trăit”, a dezvăluit Cornel Dinu, în exclusivitate la FANATIK DINAMO.