Costel Orac, fostul mare fotbalist al lui Dinamo, a povestit cum s-a desfășurat începutul aventurii sale din „Ștefan cel Mare” și, în plus, a făcut dezvăluiri despre modul cum legendarul Cornel Dinu se impunea în vestiar în acea perioadă.
De asemenea, cu aceeași ocazie, s-au făcut referiri și la primul contact cu Bucureștiul pentru Orac în vremea respectivă, dar și despre maniera în care jucătorii dinamoviști reușeau atunci să păstreze o legătură foarte strânsă între ei și în afara terenului de fotbal.
„(n.r. Despre începutul său la Dinamo) Gândește-te că erau vreo cinci sau șase jucători care erau titulari prin echipa națională. Ăsta a fost un avantaj pentru noi, mai ales pentru mine și pentru Nicușor Vlad, jucători tineri veniți de la echipe la care jucam ba în A, ba în B, a fost un avantaj.
Am găsit jucători cu experiență, jucători cu valoare și sigur că ne-a fost mult mai ușor să ne integrăm. Țețe (n.r. Moraru) venise pe la Sportul, fusese pe la Steaua, avea altă experiență în spate și era obișnuit, să zic așa, cu un nivel mai ridicat. Noi de-abia venisem de la Galați, îți dai seama.
(n.r. Despre impactul cu Bucureștiul) Nu pot să spun că a fost un impact dur, pentru că fusesem pe la echipele naționale de juniori, mă știam și cu cei de la Steaua și cu cei de pe la celelalte echipe și nu a fost, aveam deja la echipa națională de juniori, nu mai țin minte exact câte jocuri, la tineret la fel, deci…
Dar, sigur că în momentul în care intri într-un vestiar cu, știu și eu, cu Dinu, Dudu Georgescu, cine mai era pe acolo. Dragnea, Custov, Augustin, Mulțescu, Stănescu, Ion Marin. Nu e simplu, dar ne-au primit foarte bine, dovada faptului că m-am și adaptat rapid. Adică nu am întâlnit un mediu ostil, din contră.
(n.r. Despre Cornel Dinu) Procurorul? Procurorul era tot în stilul lui. Cert este că, uite să-ți dau un exemplu. Făcea des lucrurile astea, dacă simțea că suntem puțin cam așa, ușuratici, să zic așa, nu luam jocul în serios, când ieșeam pe culoar, terminam încălzirea și să ieșim pe tunel, se oprea ‘Ia stați așa, cu cine jucăm astăzi?’. ‘Păi cu Târgoviște’. ‘Dacă nu e 3-0 până la pauză, vă omor!’.
Tot așa era, dar la fel, știa cum să, când să apese pe pedală în sensul să ne bage în priză. Exact, a simțit totul. N-avea cum, la experiența pe care o avea la vremea respectivă și pe care o are în continuare, n-avea cum să nu simtă un jucător.
Așa că pentru mine a fost foarte ușor. Din păcate, Nicușor Vlad a avut ghinionul ăla, și-a fracturat la meciul cu Steaua și a cam fost scos din circuit.
(n.r. Care a fost cel mai bun prieten al său în acea perioadă) Eram vreo șapte-opt care inclusiv ne întâlneam, cu familii, cu toți. Chiar povesteam că văd în ziua de azi, fie antrenorul, fie conducătorul obișnuiesc să facă mese pentru a se întâlni jucătorii, și cu familiile, să facă o petrecere pentru a fi mai apropiați.
La noi nu, ne organizam noi, noi veneam cu inițiativa, cel puțin ăștia șapte-opt care eram. Deci nu gândeam lucrurile la modul că e o familie, eram prieteni efectiv, prieteni, și cu copiii, și cu familiile, și cu tot. Și iarăși un alt avantaj, cam toți erau jucători cu foarte mare personalitate”, a spus Costel Orac la FANATIK DINAMO.