E război la granița adevărată istoric a României, dar în fotbal, așa cum arată clasamentul în această formulă chinuită de câțiva ani, cu mascarada play-off și play-out, puține vor fi jocurile cu miză. Deci de urmărit. Infinit mai greu este „meciul” tragic dintre Ucraina lui Volodimir Zelenski și Rusia lui Vladimir Putin…
Probabilitatea foarte mare ca echipa care conduce după clasamentul perioadei normale a campionatului „regular” (sau „regulat”, cum e corect, domnule rușinos prezident FRF Răzvan Burleanu?) să-și adjudece titlul (excepție a fost doar sezonului trecut, când FCSB a pierdut play-off-ul în favoarea lui CFR Cluj) spune totul despre acest format importat de niște căpușe ale fotbalului nostru.
Format inutil din punctul meu de vedere. Mai productiv din toate punctele de vedere cred că este să avem 18 echipe. Anticipând ce se va juca și cum va arăta finalul ierarhiei naționale, mari schimbări este imposibil să se petreacă.
CFR Cluj va lua din nou titlul, cu siguranță, al cincilea consecutiv. S-ar putea duce o luptă, contând rezultatele cu celelalte echipe, pentru locul doi, între FCSB și Universitatea Craiova. Toate trei au câștigat clar în prima etapă din surogatul play-off.
Retrogradatele și o echipă de baraj se cam știu și ele, cu un semn de întrebare dacă Dinamo „reușește” minimul istoric de pica direct în Liga a II-a direct, de sub Clinceni, care acum joacă mai legat decât „câinii” de pripas din „Ștefan cel Mare”.
Ca o concluzie pentru celelalte competitoare, dacă nu vor avea străluciri sau sincope legate pe trei, patru etape, nu vor putea face decât simple rocade de un loc în sus sau în jos.
Blazări nu prea au cum apărea, ultimele trei din play-off și primele patru din play-out vor juca cu gândul la cupele europene, așa de categoria a treia unde ne mai permite UEFA să jucăm. Și fiecare partidă contează, mai ales că se joacă doar un meci direct în play-out.
Blazare e doar la Gaz Metan, care și-a dat foc singur și se lichefiază încet, încet după jaful la care a fost supus de genialii conducători din ultimii ani.
Academia Academică din Clinceni e tot pe-acolo, chiar dacă pare ajutată în ceasul al 13-lea, cu o Florică nu se face primăvară, dar, repet, jocul ei, în ciuda rezultatelor pare, deocamdată peste ce arată Dinamo. Care s-a resemnat cu ideea salvării la baraj. Unde, să nu uite, însă, nu va fi un simplu antrenament…
Și unde va merge, probabil, și Mioveniul, incomparabil mai puțin dorită în Liga 1 decât Dinamo. Pe nedrept, nemeritând așa o soartă, echipă bine așezată în teren de un antrenor serios, Alexandru Pelici, și sprijinită financiar de Primărie… Alo, FRF/LPF, cum e cu echipele susținute din bani publici? Au voie sau n-au voie în Liga 1? Ca la noi, merge și așa…
Surprizele fac parte din viața și din lumea fotbalului, dar cred că vor fi puține. Uitați-vă la clasamente după prima etapă din „coada” asta de sezon. Simetria spune multe. În play-off primele trei pe plus in corpore, în play-out primele patru cu victorii, apoi două „egale” cu emoții, urmate de amărăștenii fără prea multe iluzii. Simetria este clară și sus, și jos.
Surprize n-au fost în meciurile primei etapei din „care pe care”. Clinceniul n-a luat nimic de la UTA în afară de goluri. Scor de forfait, fără ripostă Academică.
Același scor de neprezentare a încasat și parcă mulțumita numai că a ajuns în liniștea și prinosul financiar al play-off-ului FC Argeș. La Craiova, cu Universitatea lui Laurențiu Reghecampf, care nu întâmplător a reușit a șaptea victorie consecutivă.
Unii afirmă că Reghe ar fi reușit să ducă echipa la o ordine germană de joc. Sper să nu „întoarcă armele” unele „zgomote” din propria ogradă, de dat în stambe declarative.
Chiar dacă a fost pe teren Chindia Târgoviștei mele, „acasă” pe stadionul din Petrolului din Ploiești (care mărșăluiește, în sfârșit hotărât, spre prima ligă), înfruntând Universitatea „banilor” Mititei, trebuie să spun că a fost o partidă de neurmărit. Trei, patru partide din fiecare etapă sunt doar pedepse de suportat, că d-aia suntem „suporteri”, deseori masochiști privind chinuiala din teren.
Voluntariul mi-a confirmat cele scrise la începutul editorialului. A fost pe teren, cât de cât, în prima repriză. În care ocazia lui Susic, mare, în minutul 36, singur în fața porții „voluntare”, putea aduce avantajul „frânarilor”.
Realizat după pauză, când au intrat decisivii pe atac Petrila și Omrani. Hai să-l apreciem pe „fochistul-șef cheferist” Dan Petrescu că aceste schimbări le-a făcut cu „schepsis”. Adică a adus în atac „artileria” eficientă în repriza a doua. Ajutată și de execuția de excepție a lui Deac, șut-banană, cu efect, în colțul lung, din acțiune pe partea dreaptă.
Ar mai fi de amintit supărarea de neînțeles a lui Gabi Tamaș, spre final, care s-a cerut afară. De prea multe ori așa-i românul practicant de fotbal actual, cu amendamentul că, fără nicio îndoială, Tamaș are valoare. Văzându-se cu sacii în căruță, play-off-ul la care nu cred că visa Voluntariul, Gabi și-a dorit mai repede căldura dușului decât frigul din Gruia Clujului, asupritor tot meciul. Și „înghețul” tabelei de scor…
La Sfântu Gheorghe, Mioveniul a lăsat impresia, în prima parte a jocului cu Sepsi, conducând surprinzător cu 1-0 după devierea lui Garutti și golul unui Balaur, că poate aduce dureri mari de cap localnicilor. În frunte cu Bergodi, care și-a pierdut stăpânirea de sine pe care i-o știam.
Sepsi putea egala în minutul 44 dacă Mitrea nu rata un penalty. Dar s-a impus clar după pauză, transformând dominarea într-un 3-1 final meritat. Cu tot ofsaidul, mic, dar tot ofsaid, de la golul al doilea al lui Tudorie.
Oricum, Mioveniul, un fel de Empoli din Italia sau Hoffenheim din Germania, iertată-mi fie comparația… mă refer la numărul de locuitori, nu la forța economică sau fotbalistică… este o echipă care-și vinde mereu greu pielea. Își merită, prin ce a dovedit până acum pe teren, locul în prima ligă. Chiar cu mai puține emoții.
Cruntă a ajuns soarta, dar mai ales atmosfera și valoarea jocului marilor noastre echipe de altădată. Care creau frumusețea unică a marilor cuplaje ale Capitalei, ce umpleau la refuz tribunele cu gradene ale vechiului „23 August”.
Este și cazul întâlnirii fără țipenie de spectatori (în afara celor peste 50 de „oficiali” rapidiști de la „oficială”…) la Mioveni, dintre Rapid și Dinamo. Nefericită decizia FRF de a interzice suporterii, chiar nu poate nimeni să facă un discernământ între huliganii pirotehnici și ceilalți suporteri? Și tot nefericită alegerea stadionului în timp ce noua arenă din Giulești stă înțepenită în imbecilități birocratice.
Frumoasele „doamne” ale fotbalului românesc au devenit, în democrația anarhică în care suntem condamnați să ne ducem traiul din ce în ce mai greu, veritabile… doar bătrânele în bastonul unor prestații aglomerate de execuții prea des hilare.
Rapidulețul a învins după 14 ani „câinii verzi” (de invidie…) de la Dinamo, la pas. Conducând repejor cu 2-0, în minutul 8, după ce profitaseră de crevasele, la propriu, din apărarea celui de-al cincilea antrenor adus, revenit, spuneți-i cum vreți, să resusciteze un cadavru canin.
„Cîinii” scăpați pe teren de Dusan Uhrin cel junior au încercat vreo 20 de minute un oarecare presing ce a creat oarecare probleme construcției nu foarte rapide a Rapidului. Și cam atât…
Pentru că singurul șut pe poartă al lui Dinamo a fost golul de apropiere la 1-2 al lui Vlad Morar la una dintre prea puținele pase bune reușite, și asta din lovitură liberă, deci fără marcaj, de old-boiul Torje. La care apărarea lui Cristi Săpunaru era în marcaj de gură-cască.
Sunt unice, incredibile datele ce caracterizează evoluția… de fapt involuția lui Dinamo nu numai din ultimele luni, ci și din ultimii ani. Începând cu pleiada infernală a schimbărilor de antrenori, continuând cu numărul imens de jucători… de prieteni ai fotbaliștilor… nici măcar încercați ca pepenii, cu dop, toamna, ajungând astfel la un număr de puncte și un golaveraj nemaiîntâlnit în istoria de 73 de ani, nemaivorbind de colecția în îmbogățire permanentă de cartonașe roșii și galbene.
Clar ca lumina zile și pentru profani că vina este a celor care au condus în groapă… și la propriu, și la figurat.. și care au luat decizii în privința vestiarului și a echipei din teren.
Ultimul „espert”, doctorul în nimic Iuliu Mureșan, are trecut de purtător de stetoscop în buzunarul larg deschis doar banilor din fotbal. Cu senzații de ascultare în niciun caz a deciziilor eficiente fotbalistic, ci doar financiare. În propriul interes și atât.
Ca el au mai fost și alții înainte pripășiți prădător asupra lui Dinamo. ajută-ne, Doamne, să scăpăm de atâția impostori implantați parcă de… Satana! …Că tot suntem în Postul Mare al Sfântului Paște…
Jocul… unii spun „joaca”… dintre FCSB și Farul a fost cel mai important al primei etape despărțită „fratricid”. „Bercenarii” nu trebuiau să piardă roata „frânarilor”, chiar dacă mai au șanse doar matematice, teoretice la titlu.
Iar Farul lui Gică Hagi și al întregului litoral dorea nu numai să onoreze cartea de vizită a mentorului său, cam șifonată în ultimii doi, chiar trei ani, ci și să se apropie de podium. Adică de mai mulți bani. Firesc.
Dar nu prea mai are echipa „Regelui” posesie și finalizare ca în vremurile (mai) bune, așa că are… suferință. Pierzând de mai multe campionate disputele… hai să spun majoritatea disputelor dintre nașul Gică și finul Gigi. Interpretați cum vreți „nașul” și „finul”…
Așa a fost și luni seară. Când, per total, mobilitatea „fecesebecaliuței” nu a putut fi stăvilită de defensiva ades vulnerabilă a băieților din Far(ul). „Bercenarii” au avut trei situații mari de gol în prima repriză, și tot atâtea în a doua parte a meciului.
…Față doar de penalty-ul clar, dar neacordat „fariștilor” de invenția CCA de arbitru denumită Rusandu, cu rezonanțe neplăcute de „rus”… Care a stabilit, probabil, un nedorit record mondial în a da două cartonașe galbene la câteva secunde unul după altul aceluiași Dussaut în două faze legate care reclamau cel mult o singură avertizare. Am auzit că Rusandu ar fi foarte credincios și ar ști limba greacă, dar nu văd legătura…
Nu vreau să închei analiza etapei fără a aminti că FCSB, de fapt milostivenia de apreciat al lui Gigi Becali, a umplut baza de pregătire din Berceni cu ucraineni în bejenie. Și asta trebuie spus repetat și apreciat peste orice considerente de „gură bogată” sau veleități de patron-antrenor-dictator ale lui Gigișor.