Cornel Dinu face praf „derby-ul” dintre Dinamo și FCSB: „O rușine de meci! Am asistat la un port ilegal de fotbal”. EXCLUSIV

DERBY DE ROMÂNIA
Silviu Ghering   
în Casa Pariurilor Liga 1
17/02/2020, 00:23
Cornel Dinu face praf „derby-ul” dintre Dinamo și FCSB: „O rușine de meci! Am asistat la un port ilegal de fotbal”. EXCLUSIV DERBY DE ROMÂNIA
Cornel Dinu face praf „derby-ul” dintre Dinamo și FCSB „O rușine de meci! Am asistat la un port ilegal de fotbal”. Sursa foto: Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

Cornel Dinu a făcut praf „Derby de România” în exclusivitate pentru FANATIK, măturând pe jos cu jucătorii de la ambele echipe. Fără alte comentarii, iată în continuare, pe scurt!, ce a avut „Mister” de spus despre meciul Dinamo – FCSB 2-1.



Cornel Dinu face praf „derby-ul” dintre Dinamo și FCSB: „O rușine de meci! Am asistat la un port ilegal de fotbal”

„Ăsta a fost meci?! Nu știu cum l-au văzut alții, dar eu am văzut o rușine de meci. S-au jucat efectiv vreo 30 de minute, restul a fost o trântă generală, singura salvare a marelui derby ar fi fost să se ciocnească Salvările, să-și spargă radiatoarele și să se oprească meciul!”

  • „Nu cred că am asistat vreodată la un meci în halul ăsta. Poate ar fi o scuză că lovitura de începere a dat-o un campion european la lupte. Probabil că i-a inspirat pe jucători să se ia doar la trântă, la tururi de șold, la piedici, la lovituri înfiorătoare, la ipponuri și așa mai departe… Repet, nu cred că s-au jucat mai mult de 30 de minute efectiv, asta când în mod normal un meci are 55-60 de minute de joc efectiv”

Cornel Dinu: „Prestația a fost jalnică de ambele părți, dar Dinamo a arătat mai bine decât FCSB, mai bine așezați în teren și mai bine pregătiți fizic”

„Pentru mine prestația a fost jalnică de ambele părți, dar, într-un fel, Dinamo a arătat mai bine decât FCSB, în sensul că mi s-au părut mai bine așezați în teren și mai bine pregătiți fizic. Așa-zișii jucători de mare perspectivă ai FCSB-ului au impresionat doar prin tunsorile aerodinamice, care, însă, nu i-au ajutat deloc la mărirea vitezei de joc, de pătrundere, care a fost sublimă, dar le-a lipsit cu desăvârșire”

  • „Dacă sunt, totuși, de remarcat jucători, la Dinamo ar fi Piscitelli și Fabbrini, la care se vede, într-adevăr, că au cursurile făcute la zi, iar dincolo, într-o oarecare măsură, poate doar Man, prin câteva șarje pe care le-a făcut, în rest au fost jalnici, toți o apă și-un pământ”

Cornel Dinu: „Este deplorabil să vezi niște jucători atât de prezentați ca mari speranțe la FCSB, care nu au absolut niciun fel de viteză, de forță de pătrundere, de siguranță cu mingea la picior”

„Eu cred că am jucat vreo 40 de derby-uri și am mai asistat la vreo 50, dar niciunul n-a fost în halul ăsta ca prestație a jucătorilor. În sensul că n-am văzut niciun fel de reușită tehnică, doar o luptă oarbă, cu trânteli, cu îmbrânceli, cu piedici…”

  • „E interesant… de fapt spune multe faptul că singura execuție de clasă a reușit-o Sin, care nu a mai jucat din august… Deci nu mai înțelegi nimic… a fost singura execuție de remarcat, dar și aia de pe loc, din fază fixă, că din mișcare n-a fot absolut nimic și este deplorabil, pentru mine, să vezi niște jucători atât de prezentați ca mari speranțe la FCSB, care nu au absolut niciun fel de viteză, de forță de pătrundere, de siguranță cu mingea la picior. Mă refer la Moruțan, la Olaru, la Coman, chiar și la Tănase”

Cornel Dinu: „Dinamo a jucat cu om în plus vreo 50 și ceva de minute și asta s-a văzut foarte rar. Dacă era o echipă ca lumea, cu un om în plus nu numai că-i pasau, dar se putea termina și 4-1 sau 5-1”

„Este degradant, dezarmant, deprimant că fotbalul nostru, la ce a fost, a ajuns la un asemenea «spectacol», neapărat cu ghilimele, de cea mai proastă calitate, între două echipe care au fost și rămân legende doar la scara istoriei. Am asistat la un port ilegal de fotbal. Un talmeș-balmeș de faulturi, de piedici, de contre pe picior, de întreruperi”

Cornel Dinu: „Disciplina de joc, realismul și pregătirea fizică superioară a lui Uhrin au punctat decisiv în obținerea unei victorii meritate în această restriște de execuții fotbalistice”

„Din punct de vedere al antrenorilor, este inadmisibil ca FCSB să apară atât de jalnic ca organizare a jocului și a capacității fizice, în special a vitezei de mișcare, de pătrundere a jucătorilor, dar și a paselor, a transmiterii mingii, iar în privința lui Dinamo disciplina de joc, realismul și pregătirea fizică superioară a lui Uhrin au punctat decisiv în obținerea unei victorii meritate în această restriște de execuții fotbalistice”

  • „A fost un 3-3 la ocazii, din care mai mari au fost ale lui Coman, în prima repriză, și a lui Sorescu, în a doua, când a scăpat singur și a încurcat pașii în minge”
  • „Spectacolul a fost jalnic, înfiorător… Sigur, salvat pe undeva de prestația galeriilor, pe care n-o poți aprecia decât pe viu, pe stadion, nu la televizor”
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles