Fotbal intern

Cornel Dinu îl atacă pe Dan Petrescu după scandalul dintre CFR și Botoșani: ”Îmi dărâmi masa şi vrei să te las să faci ce vrei în casa mea?”

10.12.2019 | 15:20
Cornel Dinu il ataca pe Dan Petrescu dupa scandalul dintre CFR si Botosani Imi darami masa si vrei sa te las sa faci ce vrei in casa mea
ADVERTISEMENT

În urmă cu câteva zile, în fotbalul intern a izbucnit un veritabil scandal pe tema cererii celor de la CFR Cluj de a amâna meciul de campionat cu FC Botoșani, din runda a 20-a. Dan Petrescu a cerut un repaus înainte de duelul cu Celtic, însă moldovenii au refuzat și meciul s-a jucat. În acest conflict a intervenit și Cornel Dinu, cel care a criticat atitudinea antrenorului de la CFR.

Cornel Dinu îl atacă pe Dan Petrescu după scandalul dintre CFR și Botoșani: ”Îmi dărâmi masa şi vrei să te las să faci ce vrei în casa mea?”

Joi, 12 decembrie, CFR Cluj are nevoie de toate resursele de energie pentru a obține calificarea în primăvara Europa League în meciul cu Celtic Glasgow. Pentru asta, Dan Petrescu s-a bazat pe o amânare a meciului de campionat cu FC Botoșani, însă trupa lui Croitoru s-a opus, iar partida s-a disputat conform programului.

ADVERTISEMENT

Legenda celor de la Dinamo, Cornel Dinu, este de părere că Dan Petrescu și cei de la CFR Cluj nu au dreptul să se plângă de faptul că FC Botoșani n-a fost de acord cu amânarea partidei În opinia actualului analist, clujenii n-au avut cel mai corect comportament în această perioadă.

”Nimic nu îi convine bietului de Dan Petrescu. Și când îi mai iau apărarea două încercări de jucători – Mara şi Bilaşco – deja lucrurile devin ridicole. Îi iei apărarea dacă ai argumente.

ADVERTISEMENT

Tu te duci să ceri o anumită cerere la Botoşani și le contești meciul din Cupă din urmă cu două-trei luni, nu le plătești o rată. Păi, stai puţin! Vii în mijlocul casei, îmi dărâmi masa și vrei ca tot eu să te las să faci ce vrei în casa mea, să cedez?”, a declarat Cornel Dinu la Telekomsport.

Dan Petrescu, revoltat de refuzul Botoșaniului de a amâna meciul de duminică

Dan Petrescu a fost extrem de nervos după ce a aflat că Botoșaniul refuză amânarea. Antrenorul campioanei CFR a acuzat oficialii de la LPF că s-au opus amânării meciului de la Botoșani, care se va juca cu patru zile înaintea duelului cu Celtic, decisiv pentru calificarea clujenilor în șaisprezecimile Europa League.

ADVERTISEMENT

Am jucat 14 meciuri în Europa, nu există așa ceva, e o minune că suntem pe primul loc după atâtea meciuri, nu a existat niciodată așa ceva în istoria fotbalului, e un miracol. 

Era normal ca meciul să nu se joace, aveam o săptămână să pregătim meciul cu Celtic, așa jucăm duminică la Botoșani și îmi rămân două zile să mă pregătesc pentru Celtic. Nu cred că se supăra nimeni din România dacă se amâna meciul, ar fi înțeles toți, mai ales că am jucat atâtea meciuri sezonul ăsta”, a declarat Dan Petrescu.

ADVERTISEMENT

Moldovenii au explicat decizia refuzului de a amâna meciul cu CFR

După succesul cu CFR Cluj de duminică, Marius Croitoru, antrenorul moldovenilor, a dezvăluit de ce a refuzat să reprogrameze meciul cu CFR Cluj.

”Domnul Iftime m-a sunat, mi-a spus ce vreau, am vorbit apoi cu jucătorii. Pe fondul de supărare că ne-au amânat cu banii, nu am fost de acord cu amânarea. Domnul Iftime a ținut cont de vocea vestiarului. Pentru că aici se ține cont de cuvântul jucătorilor, a antrenorilor, a tuturor celor din staff”

ADVERTISEMENT